TÂRN¹, târnuri, s. n. (Reg.) 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

târn² sn vz târnă¹

târn¹ [At: I. IONESCU, C. 34/19 / V: (reg) ~ă sf / Pl: ~uri, (rar) ~e sn, ~i sm / E: vsl трънъ] 1 sm (Bot; îrg) Porumbar (Prunus spinosa). 2 sm (Pop; îe) A fi gras ca ~ul A fi foarte slab. 3 sn (Pop) Mătură mare, din nuiele sau mărăcini, folosită la măturatul străzilor sau al curților Si: măturoi, (reg) felezeu, leasă, târș² (17). 4 sn (Reg) Mătură formată din cârpe ude, legate la capătul unui băț lung, cu care se mătură cuptorul încins înainte de a băga pâinea, pentru a-i reduce temperatura. 5 sm (Mol) Grapă de mărăcini. 6 sn (Reg) Crengi stufoase pe care se transportă (cu caii) căpițele de fân. 7 sn (Reg) Cantitatea de fân cărată cu târnul¹ (6). 8 sn Sarcină de lemne. 9 sn (Trs) Târnomată (1).

târnă² sf vz târn¹

târnă¹ sf [At: BĂRAC, T. 66/11 / V: (reg) târn sn / Pl: ~ne / E: bg тръвна] 1 (Reg) Coș de nuiele, mai larg la gură decât la bază (prevăzut cu o toartă sau cu două toarte), având diferite întrebuințări în gospodăria țărănească Si: (reg) coșarcă, târneață, târnog (1). 2 (Reg) Conținutul unei târne¹ (1). 3 (Olt; Mun) Vas mare cu care se transportă mâncare lucrătorilor la câmp. 4 (Reg; rar) Coșar¹ (1). 5 (Reg) Stup de albine făcut din nuiele împletite. 6 (Reg) Unealtă de pescuit pești mici, făcută din nuiele împletite. 7 (Olt) Botniță împletită din sârmă sau din nuiele care se pune la vite pentru a le împiedica să pască. 8 (Mun) Traistă¹ (1) de aba Si: (reg) tăgârnă. 9 (Mun; Olt; art.) Dans țărănesc care se joacă la nunți. 10 (Mun; Olt; art.) Melodie după care se execută dansul târna¹ (9).

țarnă² sf vz țărână

țărână sf [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 469/27 / V: (îrg) ~rină, țerină, ~rnă, (reg) țernă, țarnă, (rar) țearnă, (reg) țârnă / Pl: (rar) ~ne / E: țară + -ână] 1 Pământ mărunțit Si: (reg) țărângănă (1). 2 (Pex) Sol³ (1). 3 (Reg; îs) Țerină gunoioasă sau țarnă neagră Țărână amestecată cu gunoi, întrebuințată ca îngrășământ. 4 (Îla) Cu ~na în gură Mort. 5 (Îe) Praf și ~ Nimic. 6 (Reg; îe) A-l face ~ (pe cineva) A nimici, a ucide pe cineva. 7 (Îe) A-și închina fruntea în ~ A muri. 8 (Îe) A mușca din ~ A cădea la pământ rănit. 9 (Pex; îae) A muri¹. 10 (Îe) A se așterne ~nii A se culca pe pământ. 11 (Îe) A ridica (pe cineva) din ~ A ajuta (pe cineva) să-și creeze o situație mai bună. 12 (Îe) A da cu țernă în ochii cuiva A înșela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 13 (Îe) A face ~na praf A nu face nimic. 14 (Îae) A se lăuda. 15 (Reg; îe) Se laudă (sau minte) de cură ~na din pod Se spune despre un om foarte lăudăros sau mincinos. 16 (Reg; îe) Blestămă de pică ~na Se spune când cineva blestemă foarte tare. 17 (Reg; îe) Se găsește câte-o mână să-l scuture de ~ Se găsește cineva care să-l mustre, să-l bată. 18 În concepția biblică, pământul din care a fost făcut omul și în care se întoarce după moarte. 19 (Fig) Rămășițe pământești Si: oseminte. 20 (Îe) Fie-i (sau să-i fie) ~na ușoară! Formulă folosită când se vorbește despre un mort (mai ales decedat de curând). 21 (Îe) A sta cu țerna în gură Se zice despre cei morți ale căror rude n-au împlinit obiceiurile cuvenite în legătură cu aceștia. 22 (Îs) Cap de ~ Colac (mai mare) care se face pentru ceremonia înmormântării. 23 (Îe) A face (cuiva) pomana de ~ sau a(-i) face (la) ~ A face mortului pomană în ziua înmormântării. 24 (Fig) Pământ strămoșesc Si: glie (4). 25 Stratul de la suprafață (sau de la o mică adâncime) al pământului. 26 (Reg) Nisip. 27 (Reg) Pietriș. 28 (Reg) Praf de pe drum. 29 (Reg) Nămol adus de apă.

țărină sf vz țărână

țărnă² sf vz țărână

țârnă sf vz țărână

țearnă sf vz țărână

țerină² sf vz țărână

țernă sf vz țărână

ȚĂRÎNĂ, ❍ȚĂRNĂ, ‡ȚĂRINĂ, ‡ȚERINĂ sf. 1 Pămînt fărîmat, făcut praf: întîlnește un om care năruia munții în mînă, de-i făcea țărnă și apoi îi arunca în pîrău (CRG.); i-a tras o bătută mocănească, de a curs țărîna din pod (VLAH.); mai adesea despre pămîntul cu care se acopere mortul: Cine strică-așezămînt, N’aibă țărnă pe mormînt (IK.-BRS.); E uscată-acuma țărna ce te copere, și mie Parcă tot nu-mi vine-a crede că ești dusă pe vecie (VLAH.); fie-i țărîna ușoară! odihnească-se în pace! Ușoară să-i stea țărna și sufletul ferice! (DON.) ¶ 2 Lutul, pămîntul din care s’a plăzmuit cel dintîiu om: Cela ce cu sfînta mînă M’ai făcut om din țărînă (GAST.); căzu mort și îndată se și făcu țărînă (ISP.) [țară].

❍ȚERNĂ sf. = ȚĂRÎNĂ: Din țerna mormîntală răsare dulce floare (ALECS.); au ars pădurile, lăsînd țerna sură (IRG.).

UȘOR² adj. și adv. 1 Care cîntârește puțin, care nu trage mult la cîntar, care nu apasă greu: untdelemnul e mai ~ decît apa, de aceea plutește deasupra; arama e mai ușoară decît plumbul; ~ ca fulgul, ca puful; are să ți se pară că ești ~ cum îi pana (CRG.); fie-i țărîna ușoară! 👉 ȚĂRÎNĂ; – adv. ei calcă ~ și lin, ca și cum ar pluti (VLAH.); a se lăsa ~, a) a nu apăsa prea tare, a nu se lăsa cu toată greutatea trupului; b) a ceda fără multă împotrivire ¶ 2 Care suflă încetinel, care se mișcă lin: o adiere, o boare ușoară; atunci veni un vîntișor lin și ~ de-i resfiră pletele (ISP.); ele sînt ca marea... cînd nici o suflare cît de ușoară nu adie deasupra-i (CAR.); – adv.: Plutind ~ în aer ca vîntul ce adie (ALECS.) ¶ 3 Fără multă zăpadă, fără geruri strașnice (vorb. de iarnă): dat-au Dumnezeu de s’au făcut iarna ușoară, cît de-abia au căzut puțintel omăt (LET.) ¶ 4 Vioiu, sprinten, care se mișcă cu înlesnire: ~ de picior; a fi ~ la alergat; nu știi cît mă simțesc de ~, parcă-mi vine să sbor, nu altă ceva (CRG.); – adv.: Cînd aud că-i sărbătoare, Mi-i ~ pe la picioare, Cînd aud că-i zi de lucru, Mi se’ngreunează trupul (PAMF.) ¶ 5 Încet, ce-abia se aude: auzi... un... glas de copilă adiind o rugăciune ușoară (EMIN.); auzi o bătaie ușoară la ușă; pe la revărsat de zori, un ~ fișîit se auzi prin grădină (ISP.) ¶ 6 Puțin important, neînsemnat: o greșală ușoară; i s’a dat o pedeapsă ușoară ¶ 7 Slab, ce abia se simte, ce abia se vede: medicii au constatat o ameliorare ușoară în starea lui; o înclinațiune ușoară a terenului; – adv. la miazăzi, cîmpia vastă... se’ntinde, ~ povîrnită pînă departe’n Dunăre (CAR.) ¶ 8 Puțin primejdios, fără urmări grave, lesne de suportat: o boală ușoară: Nici o boală nu-i ușoară Ca vara la umbrușoară, Nici o boală nu e grea Ca vara cu secerea (PANN) ¶ 9 Subțire: o materie, o stofă, o îmbrăcăminte ușoară; îmbrăcat cu haine mai puține, mai subțiri: fiindcă era cald, se desbrăcară de hainele de pe deasupra, rămîind mai ~i (ISP.); – adv.: a fi ~ îmbrăcat ¶ 10 Superficial: o spoială, o tencuială ușoară ¶ 11 Somn ~, care nu e adînc, din care se deșteaptă cineva lesne; somn ~! urare cuiva care se duce să se culce ¶ 12 Puțin numeros: are o familie ușoară ¶ 13 Dibaciu, îndemînatec, delicat în mișcări: acest chirurg are o mînă ușoară ¶ 14 A fi ~ de (sau la) cap, a pricepe cu înlesnire ¶ 15 Lipsit de seriozitate, ușuratic: ~ de minte; femeie cu moravuri ușoare, femeie stricată, desfrînată ¶ 16 Care se mistue lesne, fără greutate: mîncări ușoare ¶ 17 🎖️ Artilerie ușoară, care are tunuri mici, lesne de transportat, care nu e stingherită în mișcările ei ¶ 18 Care se poate face sau îndeplini fără osteneală, lesne, facil: o lecție ușoară; problemă ușoară; o slujbă, o misiune ușoară; Virtutea e ușoară, cînd ai ce-ți trebuește (EMIN.); – adv.: (e) ~ a porunci, greu a împlini (ZNN.) ¶ 19 Precedat de o prep. (cu, din, pe) formează o loc. adv. cu înțelesul de „cu ușurință, lesne”: prea lesne este atunce a strica pacea cu Turcii și a se bate prea cu ~ cu dînșii (NEC.); urcăm din ~ pe subt bolți de cetini (VLAH.) [‡iușor < *iu (– lat. lĕvis) + suf. -șor].

TÂRN¹, târnuri, s. n. 1. Mătură mare, făcută din mărăcini sau din nuiele, cu care se mătură curțile sau străzile. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Din sl. trŭnŭ.

TÎRN¹ s. n. v. tîrnă².

TÎRN², tîrnuri, s. n. 1. Mătură făcută din mărăcini sau din nuiele, folosită pentru măturatul curților și al drumurilor; măturoi. Li se puse cîte un tîrn în mînă: Haide, măturați curtea! PAS, Z. IV 97. Mături rupte, tîrnuri numai bețe, încep a răscoli praful. SADOVEANU, O. VI 271. Tot maidanul e curat în zi de sărbătoare, iar praful așezat frumos poartă urmele tîrnului ca niște pene mari, desenate. CAMIL PETRESCU, O. II 66. 2. (Bot.) Porumbar¹. – Variantă: tîrnă (SEVASTOS, N. 315) s. f.

TÎRNĂ², tîrne, s. f. (Regional) I. 1. Coș de nuiele împletite, mai larg la gură decît la fund, prevăzut de obicei cu două toarte; coșarcă. Oamenii cară... cu sacii și cu tîrnele porumb, fasole, grîu, ce se găsește. REBREANU, R. II 149. Fiind ușoară și cuprinzînd mult, tîrna servește la rădicatul porumbului de jos, în pod sau în pătule. La HEM 2062. 2. Unealtă de pescuit, făcută din împletitură de nuiele sau de mlajă, servind la prinderea peștilor mici; coș. (Atestat în forma tîrn) Tîrnuri răsturnate de prins pește. MACEDONSKI, O. III 38. 3. Vas mare cu care se transportă mîncarea lucrătorilor la cîmp. O tîrnă uriașă, aproape plină de colivă amestecată cu mere, prune uscate, zahăr. STĂNOIU, C. I. 31. II. Numele unui dans popular și melodia după care se dansează. Flăcăii joacă tîrna lîngă focul aprins în fața casei. STANCU, D. 184. – Variantă: tîrn s. n.

TÎRNĂ¹ s. f. v. tîrn².

ȚĂRÎNĂ, (2, rar) țărîne, s. f. 1. Pămînt fărîmat mărunt. Pe țărîna proaspătă se înălțau ici-colo pîlcuri de zambile. SADOVEANU, O. IV 40. Cîțiva copilași... se jucau în țărîna pe care o aduceau din mijlocul umblat al uliței. CAMIL PETRESCU, O. I 464. În poală purta cîțiva pumni de țărînă. AGÎRBICEANU, S. P. 100. ♦ Pămîntul cu care se acoperă sicriul, cu care se umple groapa, mormîntul. Toți aruncară cîte o mînă de țărînă peste sicriu. BUJOR, S. 110. Cioclii au coborît săcriul în groapă, au aruncat țărîna și, isprăvind, s-au dus la o crîșmă. NEGRUZZI, S. I 32. ◊ (Simbolizînd moartea, uitarea) Poți zidi o lume-ntreagă, poți s-o sfarămi... orice-ai spune, Peste toate o lopată de țărînă se depune. EMINESCU, O. I 134. (Expr.) Fie-i țărîna ușoară! = (formulă folosită cînd se vorbește despre un mort) odihnească-se în pace! Fie-i țărîna ușoară! nu l-am văzut niciodată ieșind din atitudinea lui socotită și demnă. GALACTION, O. I 95. Am biruit noi, care trăim, cei răniți, și mai ales cei care au murit, fie-le țărîna ușoară oriunde ar dormi! DELAVRANCEA, O. II 227. Soacră-mea – fie-i țărîna ușoară! – așa a făcut cu mine. CREANGĂ, P. 4. (Rar) A-și închina fruntea în țărînă = a muri. Acesta a făcut destule răutăți, pînă ce a venit vremea să-și închine și el fruntea în țărînă. SADOVEANU, O. VIII 246. Praf și țărînă = nimic; praf și pulbere. Praf și țărînă rămase și din fata cea mare de zmeu. ISPIRESCU, L. 225. ◊ (Simbolizînd pămîntul din care, după concepția biblică, a fost făcut omul și în care se preface omul după moarte) Țărînă – sîntem toți țărînă, E de prisos orice trufie... MACEDONSKI, O. I 36. Trupul tău, ce-a fost țărînă, în țărînă s-a preface. ALECSANDRI, P. I 199. ♦ Stratul de la suprafață (sau de la o mică adîncime) al pămîntului. Noi avem sub brazdă, în țărîna neagră, mai mulți Șoimărești decît cei care trăiesc astăzi. SADOVEANU, O. VII 101. Frați buni ai frunzelor din codru, Copii ai mîndrei bolți albastre, Sfințiți cu lacrimi și sudoare Țărîna plaiurilor noastre. GOGA, P. 10. Ating țărîna cu fruntea. CARAGIALE, O. III 144. ♦ (Depreciativ) Ogor, țarină. Lui Avram Saizu nu-i revine din averea părintească decît un lot mizerabil de țărînă. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 2/4. 2. Fig. Trup neînsuflețit; oseminte. Și totuși, țărînă frumoasă și moartă, De racla ta razim eu harfa mea spartă. EMINESCU, O. I 38. O singură fericire îmi mai rămîne. Ca țărînele noastre să se odihnească în același mormînt. BOLINTINEANU, O. 465. – Variante: (regional) țărnă (CREANGĂ, O. A. 126, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 282), țernă (HOGAȘ, H. 46) s. f.

ȚĂRNĂ s. f. v. țărînă.

ȚERNĂ s. f. v. țărînă.

TÂRN ~uri n. Mătură mare făcută din mărăcini sau nuiele flexibile (fixate pe o coadă), folosită pentru măturatul curților sau străzilor. /<sl. trunu

ȚĂRÂNĂ f. 1) Sol fărâmițat. ◊ Fie-i ~a ușoară formulă folosită la înmormântare. 2) fig. Rămășițe ale unei ființe după moarte. 3) Strat superior al scoarței terestre. [G.-D. țărânei] /<lat. terrina

târn n. 1. mătură din nuiele de mesteacăn: târnuri de lemn; 2. Bot. porumbar. [Slav. TRŬNŬ, spin].

târnă f. 1. coș sau traistă pentru merinde; 2. stup făcut din nuiele lipite cu pământ. [V. târn].

țărână f. 1. pământ fărâmat: sa făcut praf și țărână; 2. pământ ce acopere pe un mort: fie-i țărâna ușoară! [Vechiu-rom. țărină, țarină («să le răsipească praștii să-l facă țărină de arat»! Moxa = lat. *TERRINA].

țărnă f. Mold. țărână: începe a-și arunca țărna depe cap ca buhaiul CR.

țernă f. V. țărnă: un pumn de țernă pe o scândură de brad AL.

tîrn m. (vsl. trŭnŭ, spin, copăcel spinos: mur, porumb ș. a. V. tîrnoslivă, stîrnesc). Vest. Porumb (prunus spinosa). S. n., pl. urĭ. Mătură de rămurele de măturat curtea (V. felezău). Tîrîș, ramură pe care se pune fînu ca să fie cărat așa cînd nu e alt mijloc. Fînu cărat așa: un tîrn de fîn.

tîrnă f., pl. e (lat. taberna, „tavernă, baracă, cort”, care, la plecare, se preface în „sac, coș”. V. tăgîrnă, zăgîrnă, atîrn). Munt. vest. Traĭstă (desag) de aba: o tîrnă de cartofĭ. Olt. Trans. Munt. Mold. Coș mare c’o toartă saŭ cu doŭă de cărat roadele cîmpuluĭ saŭ grădiniĭ ducîndu-l în cobiliță saŭ ținîndu-l doĭ cu mîna. V. oboroacă.

țărînă și (vechĭ) țerínă f., pl. inuz. ar fi ĭ (d. țară). Pămînt fărămat așa cum se face cînd sapĭ: țărîna acoperi mortu. Să-ĭ fie țărîna ușoară, vorbe de dragoste adresate ca salutare unuĭ mort la înmormîntare. – În est țărnă, pl. e.

țărnă, V. țărînă.

țerínă, V. țărînă.

târn (mătură) s. n., pl. târnuri

târnă (coș) (pop.) s. f., g.-d. art. târnei; pl. târne

țărână s. f., g.-d. art. țărânei (în expr. și: țărânii); (rămășițe pământești) (rar) pl. țărâne

târn (mătură) s. n., pl. târnuri

târnă (unealtă) (pop.) s. f., g.-d. art. târnei; pl. târne

țărână s. f., g.-d. art. țărânei (în expr. și țărânii); (rămășițe pământești) pl. țărâne

târn (mătură, arbust) s. n., pl. târnuri

târnă (coșarcă, unealtă de pescuit) s. f., g.-d. art. târnei; pl. târne

țărână s. f., g.-d. art. țărânei; (rămășițe pământești) pl. țărâne

țărînă s. f., pl. țărîne / țărîni

țărînă, gen. țărînei

țărână, -nii gen. a.

tîrn (-nuri), s. n. – Smoc de mărăcini sau nuiele, folosit ca măturoi. Sl. trŭnŭ (Cihac, II, 402; Giuglea, Cercetări lexic., 9), cf. bg. tărn, trăn, slov. tèrn, ceh. trn, pol. tarn, rus. tern. – Der. tîrnui, vb. (a mătura cu tîrnul; a se lua de păr; a se părui); tîrnuială, s. f. (măturare, tîrnuire; păruială, chelfăneală). Aceleiași familii din sl. trŭnŭ aparțin tîrnăcop (var. tîrnacop), s. n. (cazma, săpoi), din bg. tărnăkop, sb. trnokop „săpătoare de tufișuri de mure”; tîrnomată (var. tîrnomete), s. f. și n. (bălegar, gunoi), cf. sb. trnomet „măturătoare pe arie”, cr. ternomet „mătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 402; Tiktin); tîrnosie (var. tîrnoslivă), s. f. (varietate de prune), din sb. trnoslivja (Candrea). Cf. tîrnă.

tîrnă (-ne), s. f. – 1. Coș mare de răchită, de nuiele. – 2. Stup de nuiele. – 3. (Olt.) Botniță care se pune la vite pentru a le împiedica să pască. Origine incertă. Se consideră der. din bg. trăvna, sb. trnka (Cihac, II, 402; Tiktin; Candrea; bg. tărna, adăugat de Conev 74, pare să provină din rom.), în legătură cu sl. trŭnŭ „spin”, cf. tîrn. Această der. este posibilă, dar nu încetează să fie bătătoare la ochi apropierea de mgr. τράνα, lat. med. trana „împletitură de nuiele” (Goelzer, Bull. Du Cange, III, 159), de origine necunoscută.

SIT TIBI TERRA LEVIS (S.T.T.L.) (lat.) fie-ți țărâna ușoară – Inscripție funerară creștină reprezentată printr-un cerc tăiat de o cruce și având gravat în fiecare sfert de cerc inițiala unuia dintre cele patru cuvinte.

TÂRN s. v. pleavă, porumbar, porumbel.

TÂRN s. măturoi, (reg.) felezeu, leasă, târș. (Un ~ pentru măturatul străzilor.)

TÂRNĂ s. v. coșarcă, stup.

TÎRN s. măturoi, (reg.) felezeu, leasă, tîrș. (Un ~ pentru măturatul străzilor.)

tîrn s. v. PLEAVĂ. PORUMBAR. PORUMBEL.

tîrnă s. v. COȘARCĂ. STUP.

Cît nisipul mării și țărîna... (grec. Όπως η άμμος της θάλασσας και η σκόνη...). – Homer, Iliada (cîntul IX, vers. 385). Viteazul Ahile, primind solia trimisă de Agamemnon, respinge propunerile de împăcare: „Chiar de mi-ar da bogății cît este nisipul și colbul, / Nu va putea să-mi înduplece inima Atrid Agamemnon”. (traducere: G. Murnu). Expresia lui Homer: „Cît nisipul mării” s-a introdus mai în toate limbile, spre a desemna o multitudine, un număr mare, o cantitate imensă. LIT.

țărấnă, țărâne, (țărnă, țârnă), s.f. 1. Pământ sfărâmat mărunt. 2. Glie de pământ: „Mamă am și nu mă cată, / Tata-i supt țârnă uscată” (Papahagi, 1925: 169). – Din țară (Scriban, DEX, MDA); lat. terrina (Șăineanu).

țărână, țărâne, (țărnă, țârnă), s.f. – 1. Pământ sfărâmat mărunt. 2. Glie de pământ: „Mamă am și nu mă cată, / Tata-i supt țârnă uscată” (Papahagi, 1925: 169; Mara). – Din țară (Scriban, DEX, MDA); lat. terrina (Șăineanu).

țărnă, s.f. – v. țărână.

țârnă, s.f. – v. țărână.