tif sn vz tifos¹

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

tâfos sn vz tifos¹

tifon³ sn vz tifos¹

tifos², ~oasă a [At: I. IONESCU, P. 177 / Pl: ~oși, ~oase / E: tif + -os] (Med; înv) 1-21 Tific (1-21).

tifos¹ sn [At: EPISCUPESCU, PRACTICA, 184/1 / V: (îrg) ~fus (A și: ~fus), (înv) tif (reg) tâf~, ~on, ~oț, ~fuț, trifus / A și: (îrg) tifos / S și: (înv) tiphos / Pl: (rar) ~uri / E: ngr τῦφος, fr typhus, ger Typhus, rs тиф] 1 (Șîs ~ exantematic, ~ epidemic, ~ european) Boală infecțioasă, contagioasă și epidemică, provocată de o serie de ricketsii, transmisă de păduchele de corp și caracterizată prin febră, tulburări cardiace, nervoase etc. Si: febră exantematică. 2 (Med; șîs ~ abdominal) Febră tifoidă (15). 3 (Med; șîs ~ tropical) Febră galbenă. 4 (Med; șîs ~ recurent) Febră recurentă. 5 (Med; înv; îs tifus tropical, tifus ordinar) Malarie. 6 (Med; reg; îf tifus; și, înv, îs tifus malign, tifus oriental) Ciumă (1). 7 (Mdv; șîs ~ contagios) Pestă bovină.

tifoț sn vz tifos¹

tifus sn vz tifos¹

tifuț sn vz tifos¹

trifus sn vz tifos¹

țâu¹ i, sn vz țiu²

țif sn vz țiu³

țifă¹ sf vz țiu³

țiu³ [At: POGOR, HENR. 236/10 / V: (reg) țif sn, țifă sf, țivi ssp / Pl: ~ri / E: nct] 1 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit de stâncă, înaltă și golașă Si: pisc², stei. 2 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă. 3 sn (Mol; Trs) Ridicătură ascuțită de teren. 4 sn (Mol; Trs) Vârf ascuțit al unei pietre. 5 sn (Îrg) Partea ascuțită a unui obiect. 6 sn (Mol) Târnăcop. 7 sn (Mol; Min; spc) Târnăcop a cărui parte metalică este formată dintr-o bară de oțel cu secțiunea pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit la tăierea rocilor și a substanțelor minerale moi. 8 sn (Mol) Unealtă asemănătoare cu târnăcopul folosită la desfacerea pavajelor, la mișcarea obiectelor grele Si: rangă¹. 9 sn (Mol; Ban) Topor cu tăișul lung și îngust, folosit la despicarea lemnelor mai groase. 10 sn (Mol; Ban) Secure mare. 11 sn (Reg) Un fel de secure mică, folosită la făcutul carelor. 12 sn (Reg) Unealtă compusă dintr-o daltă metalică, ascuțită pe o singură latură, fixată într-o coadă de lemn și utilizată la tăierea și întreținerea copcilor pentru pescuit sub gheață. 13 sn (Mol; Ban) Unealtă de dulgherie în formă de topor sau de daltă, folosită pentru scobit. 14 sn (Reg) Unealtă folosită în pădure pentru sădit și semănat. 15 sn (Mol; Olt) Par, piatră servind ca semn de hotar. 16 sn (Mol; fam; pan) Bot¹. 17 sn (Mol; pan) Cucui¹ (1). 18 sn (Mol; pan) Mărul lui Adam. 19 sn (Mol; îf țif) Vârful firului de iarbă sau al unei alte plante, mai ales stuf, țipirig¹, papură, când răsare din pământ. 20 sn (Reg; îaf) Un fel de iarbă cu firul subțire, care crește prin locurile umede și care rămâne, de obicei, netăiată la cosit. 21 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc plante erbacee acvatice, precum papura. 22 sn (Reg; pex; îaf) Loc unde cresc copaci tineri. 23 sn (Reg; îaf) Umflătură pe scoarța copacilor, pe fructe, pe legume etc. 24 sn (Reg; îf țif, țâu) Vârf de copac. 25 sn (Reg; lpl; îf țivi) Pădure deasă cu diferiți copaci. 26 sn (Reg; pan) Smoc (de păr, de barbă). 27 sn (Reg) Fân amestecat cu mult rogoz Si: (reg) șovar, țipirig¹ (11). 28 (Reg) sms Rogoz. 29 (Reg) sms Un fel de papură mai mică și mai subțire, care crește prin locuri mlăștinoase. corectat(ă)

țivi¹ ssp vz țiu³ corectat(ă)

ȚIU², țiuri, s. n. (Reg.) 1. Unealtă de fier în patru muchii ascuțită ca o daltă, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. 3. Târnăcop de oțel, de forma unei bare cu secțiune a pătrată, ascuțită la capete și puțin arcuită, folosit de mineri. – Et. nec.

TIFOS¹ s. n. Nume generic dat mai multor boli infecțioase și epidemice: a) febră tifoidă v. tifoidă; b) tifos exantematic v. exantematic; c) tifos contagios = pestă bovină.

ȚIF s. m. Iarbă fără foi, cu firul cilindric, care crește în locuri umede (servind ca hrană mai ales cailor).

ȚIU², țiuri, s. n. (Regional) 1. Unealtă de fier în patru muchii, cu care se fac găuri în gheață pentru pescuit, cu care se desprind blocurile de gheață etc. 2. Unealtă asemănătoare cu o daltă, folosită în dulgherie. ♦ Un fel de topor. 3. Unealtă asemănătoare cu un tîrnăcop, folosită în mine la tăierea rocilor și a substanțelor minerale mai puțin dure.

TIFOS¹ s. n. Nume generic dat mai multor boli infecțioase și epidemice: a) febră tifoidă; b) tifos exantematic; c) pestă bovină. – Fr. typhus (lat. lit. typhus).

TIFOS s. n. nume dat mai multor boli febrile infecțioase și epidemice produse de bacterii din grupul salmonelelor, caracterizate prin adinamie, torpoare, somnolență. (< ngr. tifos, fr. typhus)

TIFOS ~uri n. Boală epidemică febrilă, cauzată de o infecție parazitară. ~ exantematic. ~ recurent. /<ngr. tífos, fr. typhus

tifos n. lângoare, friguri pernicioase și contagioase. [Gr. mod.].

*tífos n., pl. urĭ (vgr. týphos, fum, abur, mîndrie, stupoare, toropeală. V. stufat). Med. O grea boală febrilă molipsitoare care seamănă cu frigurile tifoide și cu cele eruptive și maĭ ales cu pojaru. Se produce acolo unde e sărăcie și îmbulzeală și se vindecă cu băĭ recĭ, chinină, vin tonic, alcool, cafea ș. a.

țif n., pl. urĭ. Munt. Mold. Iron. Bărbuță, cĭoc: are și el un țif de barbă!

1) țiŭ n., pl. urĭ. Tîrnăcop cu un singur cĭoc, și acela lățit, cu care se scot petrele din pavaj (Doĭna, 1, 15). Prah. Țapină. Dun. Raz, rang. Dor. Rît. Surlă. – Și țîŭ. V. țiĭac.

tifos² s. n., pl. tifosuri

țiu¹ (reg.) [pron. țiŭ] s. n., art. țiul; pl. țiuri

tifos s. n., pl. tifosuri

țiu² (reg.) [pron. țiŭ] s. n., art. țiul; pl. țiuri

tifos s. n., pl. tifosuri

țif (bot.) s. m.

țif (bărbuță, colț de plantă) s. n., pl. țifuri

țiu s. n. [pron. țiu], art. țiul; pl. țiuri

tifos

TIFOS s. 1. v. febră tifoidă. 2. (MED.) tifos epidemic v. tifos exantematic; tifos exantematic = tifos epidemic, (rar) febră exantematică. 3. (MED. VET.) pestă bovină.

ȚIU s. v. târnăcop.

TIFOS s. (MED.) 1. febră tifoidă, (pop.) lingoare, (reg.) troahnă, boală-lungă, boală-mare, boală-rea. 2. tifos epidemic = tifos exantematic, (rar) febră exantematică; tifos exantematic = tifos epidemic, (rar) febră exantematică.

țiu s. v. TÎRNĂCOP.

tifos (-suri), s. n. – Boală gravă transmisă de păduchi. Ngr. τύφος (sec. XIX, cf. Gáldi 261) bși fr. typhus.

ȚIF, ȚÎF subst. (soiu de iarbă, de fin). 1. Țițul log. (Isp I²); -ești s. (17 B IV 400); Țifescu, Ilie, boier mold.; Țifești s. 2. + -lea: Țiflea (16 B I 12). 3. Țîfe (Vr) < țîf (un soiu de fîn). 4. Țîfoiu fam. (Șez). 5. Țăful „din Țîf” b., (Sur VII).

țiu, țiuri s. n. gură.