4 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RÁNIȚĂ, ranițe, s. f. Sac de pânză, de piele sau de material plastic, purtat în spate (sau pe un umăr) de militari, de vânători, de turiști etc. și care servește la transportarea comodă a alimentelor și a altor lucruri necesare la drum; rucsac. – Din rus. ranec.

RÁNIȚĂ, ranițe, s. f. Sac de pânză, de piele sau de material plastic, purtat în spate (sau pe un umăr) de militari, de vânători, de turiști etc. și care servește la transportarea comodă a alimentelor și a altor lucruri necesare la drum; rucsac. – Din rus. ranec.

RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.

RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a căpătat o rană, o leziune. ♦ Fig. Jignit, ofensat. – V. răni.

raniță sf [At: CR (1830), 118 2/27 / Pl: ~țe, (pop) răniți, ~ți / E: rs ранец] 1 Sac special de pânză (impermeabilizată) sau de piele, purtat în spate de militari, vânători, turiști etc. și în care se pun lucruri necesare la drum. 2 (Reg; îe) A-și lua concediu de la ~ A-și acorda un răgaz de odihnă.

rănit2, ~ă [At: COD. VOR. 6/1 / V: (reg) rân~ a / E: răni1] 1-2 smf, a (Persoană) care are o rană1 (1) Si: (reg) rănuit (1-2). 3 a (Fig) Lovit sufletește. 4 a Jignit.

rănit1 sn [At: PRAV. 332 / Pl: ? / E: răni1] (Îvr) Rănire1 (1).

rânit1 sn [At: LB / Pl: ? / E: râni1] 1 Curățare de pe o suprafață a stratului depus pe deasupra (gunoi, zăpadă etc.) Si: rânire (1). 2 Izgonire.

rânit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: râni1] 1 (D. suprafețe) Curățat de stratul depus pe deasupra (gunoi, zăpadă etc.). 2 Izgonit.

RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina.

RÁNIȚĂ, ranițe, s. f. Sac de pînză sau de piele purtat în spate (mai ales de militari, turiști, vînători) cu ajutorul a două curele trecute peste umeri și în care se pot duce merinde sau orice alte obiecte. V. rucsac. Păși cu băgare de seamă printre capetele adormite unul lîngă altul, pe cimentul gol, printre saci de merinde și ranițe. CAMILAR, N. I 18. Eu am zis să așezăm ranițele și să stăm pe ele. SAHIA, N. 79. Se încinge cu sabia, pune turbinca la șold, își ia ranița în spate și pușca de-a umăr și pornind se tot duce înainte. CREANGĂ, P. 307.

RĂNÍT, -Ă, răniți, -te, adj. Care are sau a făcut o rană. Brațele scamatorului... tremură asemenea unei păsări rănite – care ar voi să zboare. SAHIA, N. 69. Iar mamei, doamne, cum aș vrea Credința s-o înșele! Să-i spui că m-ai lăsat rănit La Turnu-Măgurele. COȘBUC, P. I 78. Dar tu nu ești rănit? NEGRUZZI, S. I 23. ◊ (Substantivat) După fiecare bombardament... sute de răniți. BOGZA, A. Î. 574. Rănitul gemea, cu ochii închiși, cu buzele arse. BART, E. 335. ♦ Fig. Jignit. E orgoliul lui rănit. Ambiția lui jignită. BARANGA, I. 197.

RÁNIȚĂ ~e f. 1) Sac care se poartă în spate și este folosit la transportarea lucrurilor necesare la drum; rucsac. 2) Geantă prevăzută cu curele pentru a fi purtată de obicei în spate de elevi; ghiozdan. /<rus. ranec

A RÂNÍ ~ésc tranz. (grajduri, ocoale, ogrăzi etc.) A curăța de straturile (de murdărie, zăpadă etc.) depuse la suprafață. /<bulg. rina

ràniță f. sac de soldat. [Rus. RÁNEȚŬ (din nemț. Ranzen)].

rănit a. 1. care a căpătat o rană; 2. fig. sfășiat: gânduri mângâioase pentru o inimă rănită NEGR.

rániță f., pl. e (rus. ránec, d. germ. ranzen, raniță). Geantă pe care soldațiĭ de infanterie o poartă în spinare la manevre și războĭ. V. cartușieră.

rănít, -ă adj. și s. Care are o rană: rănit în războĭ. Fig. Adînc jignit saŭ întristat: o inimă rănită.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rániță s. f., g.-d. art. rániței; pl. ránițe

rániță s. f., g.-d. art. rániței; pl. ránițe

râní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rânésc, imperf. 3 sg. râneá; conj. prez. 3 sg. și pl. râneáscă

arată toate definițiile

Intrare: Ranite
Ranite nume propriu
nume propriu (I3)
  • Ranite
Intrare: raniță
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • raniță
  • ranița
plural
  • ranițe
  • ranițele
genitiv-dativ singular
  • ranițe
  • raniței
plural
  • ranițe
  • ranițelor
vocativ singular
plural
Intrare: rănit
rănit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rănit
  • rănitul
  • rănitu‑
  • răni
  • rănita
plural
  • răniți
  • răniții
  • rănite
  • rănitele
genitiv-dativ singular
  • rănit
  • rănitului
  • rănite
  • rănitei
plural
  • răniți
  • răniților
  • rănite
  • rănitelor
vocativ singular
plural
Intrare: rânit
rânit participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rânit
  • rânitul
  • rânitu‑
  • râni
  • rânita
plural
  • râniți
  • râniții
  • rânite
  • rânitele
genitiv-dativ singular
  • rânit
  • rânitului
  • rânite
  • rânitei
plural
  • râniți
  • râniților
  • rânite
  • rânitelor
vocativ singular
plural
rânire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rânire
  • rânirea
plural
  • râniri
  • rânirile
genitiv-dativ singular
  • râniri
  • rânirii
plural
  • râniri
  • rânirilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)