raniță sf [At: CR (1830), 118 2/27 / Pl: ~țe, (pop) răniți, ~ți / E: rs ранец] 1 Sac special de pânză (impermeabilizată) sau de piele, purtat în spate de militari, vânători, turiști etc. și în care se pun lucruri necesare la drum. 2 (Reg; îe) A-și lua concediu de la ~ A-și acorda un răgaz de odihnă.

RANIȚĂ, ranițe, s. f. Sac de pînză sau de piele purtat în spate (mai ales de militari, turiști, vînători) cu ajutorul a două curele trecute peste umeri și în care se pot duce merinde sau orice alte obiecte. V. rucsac. Păși cu băgare de seamă printre capetele adormite unul lîngă altul, pe cimentul gol, printre saci de merinde și ranițe. CAMILAR, N. I 18. Eu am zis să așezăm ranițele și să stăm pe ele. SAHIA, N. 79. Se încinge cu sabia, pune turbinca la șold, își ia ranița în spate și pușca de-a umăr și pornind se tot duce înainte. CREANGĂ, P. 307.

RANIȚĂ ~e f. 1) Sac care se poartă în spate și este folosit la transportarea lucrurilor necesare la drum; rucsac. 2) Geantă prevăzută cu curele pentru a fi purtată de obicei în spate de elevi; ghiozdan. /<rus. ranec

ràniță f. sac de soldat. [Rus. RÁNEȚŬ (din nemț. Ranzen)].

rániță f., pl. e (rus. ránec, d. germ. ranzen, raniță). Geantă pe care soldațiĭ de infanterie o poartă în spinare la manevre și războĭ. V. cartușieră.

raniță s. f., g.-d. art. raniței; pl. ranițe

raniță s. f., g.-d. art. raniței; pl. ranițe

raniță s. f., g.-d. art. raniței; pl. ranițe

RANIȚĂ s. rucsac, (rar) sac, (prin Transilv. și Ban.) borneu. (Un alpinist cu ~ în spate.)

RANIȚĂ s. rucsac, (rar) sac, (prin Transilv. și Ban.) borneu. (Un alpinist cu ~ în spate.)

raniță (ranițe), s. f. – Rucsac. Germ. Ranzen, prin intermediul rus. ranec (Sanzewitsch 208), cf. sb. ranac, ranca.

raniță, ranițe, s.f. – Rucsac militar. – Din rus. ranec (DEX, MDA) < germ. Ranzen „raniță” (Șăineanu, Scriban, DER).