3 intrări

47 de definiții

din care

Explicative DEX

POLEI1, poleiuri, s. n. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ Fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (Reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei2 (derivat regresiv).

POLEI1, poleiuri, s. n. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. ♦ Fig. Strălucire, lustru, luciu. ♦ (Reg.) Promoroacă, chiciură. – Din polei2 (derivat regresiv).

POLEI2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.

POLEI2, poleiesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. 2. Tranz. și refl. Fig. A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. ♦ Tranz. A înfrumuseța, a prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. – Din sl. polijati.

polei3 smp [At: VICIU, GL. / E: ns cf lei (pll leu)] (Reg) Ființe supranaturale din basme.

polei2 sms [At: COTEANU, PL. / V: (reg) ~lai, ~eai, pul~ / E: ger Polei cf lat puleium] (Bot; Trs) Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium).

polei4 [At: (a. 1654) GCR I, 173/7 / V: (îrg) ~lii, (înv) ~li / Pzi: ~esc, (înv) polei / E: slv полиѣти] 1 vt (Cu determinările „cu aur”, „cu argint”) A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau argint cu scopul înfrumusețării sau protejării lor. 2 vt (Reg) A acoperi vasele de aramă cu var. 3 vt A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată. 4-5 vtr (Fig) A (se) cizela. 6-7 vtr (Fig) A (se) dezvolta. 8 vt (Fig) A prezenta o situație, o idee, un aspect etc. într-o lumină mai favorabilă. 9-10 vtrp A (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. 11-12 vtr (A face să strălucească sau) a străluci.

polei1 sm [At: POLIZU / V: (reg) ~eu, ~lie / Pl: ~uri, (pop) ~e / E: pvb polei4] 1 Strat subțire și neted de gheață format pe suprafața solului, pe arbori sau pe alte obiecte, prin înghețarea apei de ploaie sau din topirea zăpezii Si: (pop) ghețuș, (îrg) polediță (1), (reg) polediște, policie1 (1), poleială (12). 2 (Reg; pex) Chiciură. 3 (Rar) Poleială (2). 4 (Mun; Olt) Staniol. 5 (Fig) Strălucire. 6 (Olt) Săniuță rudimentară pentru copii. 7 (Olt) Scară cu două trepte la capete, folosită pentru coborâtul butoaielor din car sau în pivniță. 8 (Reg; pcf) Polen al porumbului.

POLEI 2, poleiesc, vb. IV. Tranz. 1. A acoperi (un material sau un obiect) cu un strat subțire de aur sau de argint, a sufla cu aur sau cu argint. ♦ A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hîrtie colorată etc. (Mai ales în metafore și comparații) Moraliștii în secolul nostru sînt siliți, ca spițerii, a polei hapurile ce voiesc a da bolnavilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 105. 2. Fig. A îmbrăca într-o lumină aurie sau argintie, a da un luciu strălucitor, a face să strălucească. Luna iese deasupra codrilor la răsărit și poleiește cîmpiile în vale și Moldova depărtată, pe prund. SADOVEANU, O. I 76. Și cum gîndea astfel, o lacrimă, curată ca un mărgăritar, îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. Și-atunci raza pribeagă se topi în lacrimă și o polei. GÎRLEANU, L. 44. Iată lacul. Luna plină Poleindu-l, îl străbate; El aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. EMINESCU, O. I 210. ◊ Refl. Cînd prindeau a se polei vîrfurile trestiilor... bătrînul pleca domol, cu pași măsurați, spre casă. BART, S. M. 61. Cît ai clipi, trunchiurile neclintite și netede ale brazilor se poleiră de o lumină curată și rece. HOGAȘ, M. N. 92. ♦ A înfrumuseța, uneori nemotivat, o situație, un aspect, o idee. A polei realitatea.

POLEI1 s. n. Pojghița de gheață care se formează pe pămînt sau pe obiecte prin înghețarea ploii sau a zăpezii topite. V. ghețuș. Afară era polei grozav. CARAGIALE, P. 14. Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse. EMINESCU, O. I 157. ♦ (Regional) Promoroacă, chiciură. Poleiul a început să se scuture mai întîi de pe frunze. SLAVICI, V. P. 159.

POLEI ~iuri n. 1) Strat subțire de gheață format pe suprafața solului, pe copaci, pe orice obiect lăsat în aer liber. 2) fig. Luciu al suprafeței unor obiecte. /v. a polei

A POLEI ~iesc tranz. 1) (obiecte sau piese de metal) A acoperi cu metal inoxidabil (în scop protector sau/și decorativ); a sufla; a spoi. 2) fig. (despre lumină sau surse de lumină) A învălui într-o lumină strălucitoare; a face să strălucească (ca poleiul). 3) fig. (stari de lucruri, situatii etc.) A prezenta într-o lumină mai favorabilă decât este în realitate; a înfrumuseța. /<sl. polijati

poleì v. 1. a lustrui; 2. a acoperi cu un strat de metal lucitor: s’o poleiască cu aur; 3. fig. a împodobi, a sclivisi. [Lat. POLIRE, printr’un intermediar slav].

2) poléĭ n., pl. eĭurĭ și eĭe (d. vsl. polediti sen, a se acoperi cu gheață, d. ledŭ, gheață; sîrb. bg. paledica, poleĭ, de unde vine și polégniță, -cniță și póliviță în Ban. Trans.). Gheață supțire care provine dintr’o ploaĭe măruntă care îngheață îndată ce se depune pe petre, ramurĭ ș. a. – Și políce f. (Mold. Rar).

1) poléĭ m., pl. tot așa (nsl. ceh. pol. polej, rus. poléĭ, germ. polei, ung. nsl. polaj, d. lat. pulejum și pulegium, de unde vine și it. puleggio și poleggio, fr. pouliot). Trans. Un fel de mintă care crește pin bălțĭ și care se întrebuințează în medicină ca stimulant și stomahic (méntha pulégium saŭ pulégium vulgáre). – Se numește și busuĭocu cerbilor.

polai sm vz polei2

poleai sms vz polei2

poleu1 sn vz polei1

poli1 v vz polei4

poli-2 [At: ALEXI, W. / E: fr poly-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 Mai mulți. 2 Multiplu.

polie sf vz polei1

polii v vz polei4

pulei sn vz polei2

poleiu m. Tr. Bot. busuiocu-cerbilor. [Ung. POLAJ].

poleiu n. ploaie înghețată ce cade pe plante. [Și vechiu Mold. polegniță = serb. POLEDIȚA, poleiu].

poleĭésc v. tr. (vsl. po-lĭeĭon, revărs, politi, a revărsa. V. leit). Acoper cu poleĭală, cu văpsea aurie saŭ argintie: a polei cu aur, cu argint. Fig. Cĭoplesc, civilizez: acest om s’a poleit pin lume.

políce, V. poleĭ 2.

Ortografice DOOM

polei2 s. n., art. poleiul; pl. poleiuri

polei1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, 3 sg. poleiește, imperf. 1 poleiam; conj. prez. 1 sg. să poleiesc, 3 să poleiască

!polei1 s. n., art. poleiul; pl. poleiuri

polei2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, imperf. 3 sg. poleia; conj. prez. 3 poleiască

polei s. n., art. poleiul

polei vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, imperf. 3 sg. poleia; conj. prez. 3 sg. și pl. poleiască

polei (subst.)

polei (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. poleiesc, conj. poleiască)

poleiesc, -eiască 3 conj., -eiam 1 imp.

Etimologice

polei (poleiuri), s. m. – Busuiocul-cerbilor (Mentha pulegium). – Var. polai. Lat. pulegium, prin intermediul sl., cf. slov., ceh., pol., rus. polej (Cihac, II, 274; Tiktin), mag. polaj.

polei (poleiesc, poleit), vb. – A suri, a acoperi cu un strat subțire de metal. Megl. puliăés, puliăiri. Sl. polijati „a risipi” (Tiktin). Legătura cu gr. ψυλλεῖον printr-o var. ionică σπυλλήïον (Diculescu, Elementele, 484), e improbabilă. Cf. lei.Der. poleială, s. f. (aurire; lustru superficial; foiță de metal, strălucire); poleitor, s. m. (cel care poleiește); poleitură, s. f. (poleire; obiect poleit); polei, s. n. (strat subțire de gheață), cf. sl. polediti sę „a se acoperi cu polei” și polegniță.

Enciclopedice

POLEI, Lupul (Sur VII), < subst.

Argou

polei, poleiesc v. t. (intl.) a aresta, a închide.

Sinonime

POLEI vb. a sufla, (înv. și pop.) a spoi. (A ~ un obiect cu aur.)

POLEI s. v. apărătoare, chiciură, promoroacă.

POLEI s. (MET.) ghețuș, (înv. și reg.) polediță, (reg.) poleială, policie, sticluș. (Afară e ~.)

POLEI vb. a sufla, (înv. și pop.) a spoi. (A ~ un obiect cu aur.)

polei s. v. APĂRĂTOARE. CHICIURĂ. PROMOROACĂ.

POLEI s. ghețuș, (înv. și reg.) polediță, (reg.) poleială, policie, sticluș. (Afară e ~.)

Regionalisme / arhaisme

polei2 s.m. pl. (reg.) nume dat unor ființe supranaturale din basme.

polei1 s.m. (reg.) plantă asemănătoare cu busuiocul, ce crește prin luminișurile pădurii; busuiocul-cerbilor.

Intrare: Polei
Polei nume propriu
nume propriu (I3)
  • Polei
Intrare: polei (s.n.)
polei1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • polei
  • poleiul
  • poleiu‑
plural
  • poleiuri
  • poleiurile
genitiv-dativ singular
  • polei
  • poleiului
plural
  • poleiuri
  • poleiurilor
vocativ singular
plural
poleu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
polai
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
pulei
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: polei (vb.)
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • polei
  • poleire
  • poleit
  • poleitu‑
  • poleind
  • poleindu‑
singular plural
  • poleiește
  • poleiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • poleiesc
(să)
  • poleiesc
  • poleiam
  • poleii
  • poleisem
a II-a (tu)
  • poleiești
(să)
  • poleiești
  • poleiai
  • poleiși
  • poleiseși
a III-a (el, ea)
  • poleiește
(să)
  • poleiască
  • poleia
  • polei
  • poleise
plural I (noi)
  • poleim
(să)
  • poleim
  • poleiam
  • poleirăm
  • poleiserăm
  • poleisem
a II-a (voi)
  • poleiți
(să)
  • poleiți
  • poleiați
  • poleirăți
  • poleiserăți
  • poleiseți
a III-a (ei, ele)
  • poleiesc
(să)
  • poleiască
  • poleiau
  • polei
  • poleiseră
polii
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • poli
  • polire
  • polit
  • politu‑
  • polind
  • polindu‑
singular plural
  • polește
  • poliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • polesc
(să)
  • polesc
  • poleam
  • polii
  • polisem
a II-a (tu)
  • polești
(să)
  • polești
  • poleai
  • poliși
  • poliseși
a III-a (el, ea)
  • polește
(să)
  • polească
  • polea
  • poli
  • polise
plural I (noi)
  • polim
(să)
  • polim
  • poleam
  • polirăm
  • poliserăm
  • polisem
a II-a (voi)
  • poliți
(să)
  • poliți
  • poleați
  • polirăți
  • poliserăți
  • poliseți
a III-a (ei, ele)
  • polesc
(să)
  • polească
  • poleau
  • poli
  • poliseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

polei, poleiurisubstantiv neutru

  • 1. Strat subțire de gheață, continuu și neted, care acoperă uneori porțiuni din suprafața solului, arborii sau obiectele care se află în aer liber și care este format prin înghețarea apei provenite din ploaie sau din topirea zăpezii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Afară era polei grozav. CARAGIALE, P. 14. DLRLC
    • format_quote Să aluneci pe poleiul de pe ulițele ninse, Să privești prin lucii geamuri la luminile aprinse. EMINESCU, O. I 157. DLRLC
etimologie:

polei, poleiescverb

  • 1. tranzitiv A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur sau de argint în scopul protejării sau al înfrumusețării; a sufla cu aur sau cu argint. DEX '09 DLRLC
    sinonime: spoi sufla
    • 1.1. A înveli într-o foiță subțire de staniol, de hârtie colorată etc. DEX '09 DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv figurat A străluci sau a face să strălucească; a (se) învălui într-o lumină aurie sau argintie. DEX '09 DLRLC
    sinonime: străluci
    • format_quote Luna iese deasupra codrilor la răsărit și poleiește cîmpiile în vale și Moldova depărtată, pe prund. SADOVEANU, O. I 76. DLRLC
    • format_quote Și cum gîndea astfel, o lacrimă, curată ca un mărgăritar, îi izvorăște din ochii mamei și i se anină de geană. Și-atunci raza pribeagă se topi în lacrimă și o polei. GÎRLEANU, L. 44. DLRLC
    • format_quote Iată lacul. Luna plină Poleindu-l, îl străbate; El aprins de-a ei lumină, Simte-a lui singurătate. EMINESCU, O. I 210. DLRLC
    • format_quote Cînd prindeau a se polei vîrfurile trestiilor... bătrînul pleca domol, cu pași măsurați, spre casă. BART, S. M. 61. DLRLC
    • format_quote Cît ai clipi, trunchiurile neclintite și netede ale brazilor se poleiră de o lumină curată și rece. HOGAȘ, M. N. 92. DLRLC
    • 2.1. tranzitiv A prezenta într-o lumină strălucitoare o situație, un aspect, o idee, o împrejurare etc. DEX '09 DLRLC
      sinonime: înfrumuseța
      • format_quote A polei realitatea. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.