ot² smi [At: CADE / E: slv ѡтъ] A douăzeci și cincea literă a alfabetului chirilic.

ot³- ec vz oto-

ot¹ pp [At: (a. 1573) CUV. D. BĂTR. I, 21/14 / E: slv отъ] (Slî) 1 De la. 2 Din. 3 (Îlav) ~am (sau o tam, otan) De acolo. 4 (Îal) Din același loc.

OT- v. oto-.

ot prep. (vsl. otŭ). L. V. De, de la, din: Ĭon ot Rîmnic. V. prez.

oto- [At: DN³ / V: ot- / E: fr, it oto-] Element prim de compunere savantă cu semnificațiile: 1-2 (Referitor la) ureche. 3 De urechi. 4 Auditiv.

oț^[1], oață sn vz hoț

OTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ureche”, „de urechi”, „auditiv”. [Var. ot-. / < fr., it. oto-, cf. gr. ous, otos].

OT(O)- elem. „ureche”. (< fr. ot/o/-, cf. gr. ous, otos)

hoț m. (probabil, din răd. slavă hot- și hvat-, de unde vine poftă și înșfac [Bern. 1, 398 și 407]. Cp. și cu înhaț și cu moț, pin aluz. la căcĭula moțată a hoților orĭ a Moților din Ardeal. D. hoț numele Huțanilor saŭ Huțulilor în Bucov.). Fur, acela care fură. Fig. Fam. Epitet glumeț unuĭ șiret. – Fem. hoață și hoțoaĭcă, pl. e. – În vest și oț (VR. 1927, 5, 156, de doŭă orĭ). V. tîlgar.

oț, V. hoț.

ot s. n., pl. óturi. – A douăzeci și cincea literă a alfabetului chirilic. (din sl. ot)

OT prep. v. din.

ot prep. v. DIN.

OT¹ prep. (Înv., sec. XVI – XIX; termen de cancelarie, fără circulație reală) Din. (din sl. otŭ)

ot prep. – De la, din, de. Sl. otu. Sec. XVI-XIX, înv. Termen de cancelarie, fără circulație reală.

OT-, v. OTO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere de urechi; sin. otodinie; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., amputare a unei urechi; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., studiu al patologiei urechii; ~odinie (v. -odinie), s. f., otalgie*.

OTO- „ureche, auz, auditiv”. ◊ gr. ous, otos „ureche” > fr. oto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. oto-. □ ~cefal (v. -cefal), s. m., făt teratologic caracterizat prin unirea urechilor, absența maxilarului inferior și prin închiderea căii de acces a urechii; ~cel (v. -cel₂), s. n., veziculă auditivă, specifică nevertebratelor; ~cist (v. -cist), s. n., organ auditiv la nevertebrate, format dintr-o veziculă cu otolite; sin. statocist; ~conie (v. -conie), s. f., pulbere de carbonat de calciu întîlnită în labirintul membranos al urechii interne; ~fon (v. -fon), s. n., dispozitiv electroacustic care recepționează semnalele electrice, transformîndu-le în semnale acustice; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a urechii; ~lit (v. -lit₁), s. n., corpuscul calcaros din labirintul urechii animalelor nevertebrate, servind la formarea senzației de echilibru; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile aparatului auditiv; ~pioree (v. pio-, v. -ree), s. f., afecțiune purulentă a urechii; ~plastie (v. -plastie), s. f., operație chirurgicală de refacere a urechii externe; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere de sînge din ureche; ~rahie (v. -rahie), s. f., scurgere de lichid cefalorahidian, prin conductul auditiv extern; ~ree (v. -ree), s. f., scurgere de puroi din ureche; ~rinolaringologie (v. rino-, v. laringo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia și patologia urechii, nasului și laringelui; ~scleroză (v. -scleroză), s. f., afecțiune a urechii, caracterizată prin acoperirea timpanului cu țesut cicatriceal; ~scop (v. -scop), s. n., instrument pentru examinarea canalului auditiv al urechii; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare a conductului auditiv al urechii cu ajutorul otoscopului; ~tomie (v. -tomie), s. f., disecție a urechii.

Ot = Otus.