OT- v. oto-.

ot prep. (vsl. otŭ). L. V. De, de la, din: Ĭon ot Rîmnic. V. prez.

OT(O)- elem. „ureche”. (< fr. ot/o/-, cf. gr. ous, otos)

hoț m. (probabil, din răd. slavă hot- și hvat-, de unde vine poftă și înșfac [Bern. 1, 398 și 407]. Cp. și cu înhaț și cu moț, pin aluz. la căcĭula moțată a hoților orĭ a Moților din Ardeal. D. hoț numele Huțanilor saŭ Huțulilor în Bucov.). Fur, acela care fură. Fig. Fam. Epitet glumeț unuĭ șiret. – Fem. hoață și hoțoaĭcă, pl. e. – În vest și oț (VR. 1927, 5, 156, de doŭă orĭ). V. tîlgar.

oț, V. hoț.

ot s. n., pl. óturi. – A douăzeci și cincea literă a alfabetului chirilic. (din sl. ot)

OT prep. v. din.

ot prep. v. DIN.

ot prep. – De la, din, de. Sl. otu. Sec. XVI-XIX, înv. Termen de cancelarie, fără circulație reală.

OT¹ prep. (Înv., sec. XVI – XIX; termen de cancelarie, fără circulație reală) Din. (din sl. otŭ)

OT-, v. OTO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere de urechi; sin. otodinie; ~ectomie (v. -ectomie), s. f., amputare a unei urechi; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., studiu al patologiei urechii; ~odinie (v. -odinie), s. f., otalgie*.

Ot = Otus.