3 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ.

MEZÍN, -Ă, mezini, -e, adj., s. m. și f. 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. 2. (Pop.) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu. – Din sl. mĕzinŭ.

mezin, ~ă [At: ALECSANDRI, POEZII, 355 / V: (reg) mejin, meșin, mizin / Pl: ~i, ~e / E: slv мѣзинъ] 1-2 smf, a (Frate) care este cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia Vz prâslea. 3 a (Reg) Care este cel mai tânăr dintre cei de față. 4-5 sn, a (Reg) (Deget) care este cel mai mic de la mână. 6-7 smf, a (Pop) (Frate) care este al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia Si: (reg) mijlociu (6-7).

MEZÍN, -Ă, mezini, -e, s. m. și f. 1. Ultimul născut dintre mai mulți frați și surori; cel mai tînăr, cel mai mic; prîslea. Mezinul Jderilor și-a simțit pleoapele înfierbîntate și n-a mai văzut limpede înaintea ochilor. SADOVEANU, F. J. 567. Lumea-ntreagă povestea de frumusețea celei mai mari și de mintea mezinei. CARAGIALE, S. N. 276. Mezinul se vîrî iute în horn. CREANGĂ, P. 23. ◊ (Adjectival) Se plimba prin casă, uitîndu-se din cînd în cînd la Filip, feciorul lui mezin, SLAVICI, O. I 234. Atunci iedul mezin... sare iute și-i deschide ușa. CREANGĂ, P. 26. 2. (Rar) Al doilea născut dintre trei copii, mijlociu. Sora cea mai mare s-a dus înspre mare, Sora cea mezină Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică... Pe Cerna în sus. ALECSANDRI, P. P. 14.

MEZÍN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre copii) Care s-a născut ultimul în familie; cel mai tânăr în raport cu ceilalți copii; mic. 2) pop. (despre frați) Care este născut al doilea în raport cu ceilalți frați; de mijloc. /<sl. mĕzinu

mezin m. Mold. ultimul dintre copiii născuți, prăslea: noi ca mezini să rămânem în casa bătrânească CR. [Slav. MĬEZINŬ, mai tânăr]. ║ a. cel mai tânăr: sora morții cea mezină AL.

mezín, -ă adj. și s. (vsl. mĭezinŭ, maĭ tînăr; mĭezinĭcĭ, fiŭ ultim; rus. mĭezinnyĭ, rut. mizýnyĭ, mic). Est. Fam. Prîslea, copilu cel maĭ tînăr (maĭ mic).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; adj. f., s. f. mezínă, pl. mezíne

mezín adj. m., s. m., pl. mezíni; f. sg. mezínă, pl. mezíne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MEZÍN s., adj. 1. s. (mai ales art.) prâslea (art.), (Olt.) urmatic, (Olt. și Transilv.) zăpârstea (art.). (~ul familiei.) 2. adj. mic. (Fratele ~.)

MEZIN s., adj. 1. s. (mai ales art.) prîslea (art.), (Olt.) urmatic, (Olt. și Transilv.) zăpîrstea (art.). (~ul familiei.) 2. adj. mic. (Fratele ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mezín (mezíni), s. m. – Fiul cel mai mic. Sl. mĕzinŭ (Candrea, II, 194; Tiktin; Berneker, II, 55; Conev 59). Der. din lat. medianus (Pușcariu 1065) e improbabilă.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MEZIN subst. 1. – b. (17 A II 273; 17 B I 416). 2. Mezăna b. (17 A III 40). 3. -ca: Mezinca, I. (Tis 387); – V., olt. (Î Div); Mezincescu, act.

Intrare: Mezin
Mezin nume propriu
nume propriu (I3)
  • Mezin
Intrare: mezin (adj.)
mezin1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mezin
  • mezinul
  • mezinu‑
  • mezi
  • mezina
plural
  • mezini
  • mezinii
  • mezine
  • mezinele
genitiv-dativ singular
  • mezin
  • mezinului
  • mezine
  • mezinei
plural
  • mezini
  • mezinilor
  • mezine
  • mezinelor
vocativ singular
plural
Intrare: mezin (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mezin
  • mezinul
  • mezinu‑
plural
  • mezini
  • mezinii
genitiv-dativ singular
  • mezin
  • mezinului
plural
  • mezini
  • mezinilor
vocativ singular
  • mezinule
  • mezine
plural
  • mezinilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mezin, -ă mezină

  • 1. (Fratele) cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: prâslea attach_file 5 exemple
    exemple
    • Mezinul Jderilor și-a simțit pleoapele înfierbîntate și n-a mai văzut limpede înaintea ochilor. SADOVEANU, F. J. 567.
      surse: DLRLC
    • Lumea-ntreagă povestea de frumusețea celei mai mari și de mintea mezinei. CARAGIALE, S. N. 276.
      surse: DLRLC
    • Mezinul se vîrî iute în horn. CREANGĂ, P. 23.
      surse: DLRLC
    • Se plimba prin casă, uitîndu-se din cînd în cînd la Filip, feciorul lui mezin. SLAVICI, O. I 234.
      surse: DLRLC
    • Atunci iedul mezin... sare iute și-i deschide ușa. CREANGĂ, P. 26.
      surse: DLRLC
  • 2. popular (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (frate) mijlociu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mijlociu attach_file un exemplu
    exemple
    • Sora cea mai mare s-a dus înspre mare, Sora cea mezină Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică... Pe Cerna în sus. ALECSANDRI, P. P. 14.
      surse: DLRLC

etimologie: