mezin, ~ă [At: ALECSANDRI, POEZII, 355 / V: (reg) mejin, meșin, mizin / Pl: ~i, ~e / E: slv мѣзинъ] 1-2 smf, a (Frate) care este cel mai tânăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia Vz prâslea. 3 a (Reg) Care este cel mai tânăr dintre cei de față. 4-5 sn, a (Reg) (Deget) care este cel mai mic de la mână. 6-7 smf, a (Pop) (Frate) care este al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia Si: (reg) mijlociu (6-7).

MEZIN, -Ă, mezini, -e, s. m. și f. 1. Ultimul născut dintre mai mulți frați și surori; cel mai tînăr, cel mai mic; prîslea. Mezinul Jderilor și-a simțit pleoapele înfierbîntate și n-a mai văzut limpede înaintea ochilor. SADOVEANU, F. J. 567. Lumea-ntreagă povestea de frumusețea celei mai mari și de mintea mezinei. CARAGIALE, S. N. 276. Mezinul se vîrî iute în horn. CREANGĂ, P. 23. ◊ (Adjectival) Se plimba prin casă, uitîndu-se din cînd în cînd la Filip, feciorul lui mezin, SLAVICI, O. I 234. Atunci iedul mezin... sare iute și-i deschide ușa. CREANGĂ, P. 26. 2. (Rar) Al doilea născut dintre trei copii, mijlociu. Sora cea mai mare s-a dus înspre mare, Sora cea mezină Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică... Pe Cerna în sus. ALECSANDRI, P. P. 14.

MEZIN ~ă (~i, ~e) și substantival 1) (despre copii) Care s-a născut ultimul în familie; cel mai tânăr în raport cu ceilalți copii; mic. 2) pop. (despre frați) Care este născut al doilea în raport cu ceilalți frați; de mijloc. /<sl. mĕzinu

mezin m. Mold. ultimul dintre copiii născuți, prăslea: noi ca mezini să rămânem în casa bătrânească CR. [Slav. MĬEZINŬ, mai tânăr]. ║ a. cel mai tânăr: sora morții cea mezină AL.

mezín, -ă adj. și s. (vsl. mĭezinŭ, maĭ tînăr; mĭezinĭcĭ, fiŭ ultim; rus. mĭezinnyĭ, rut. mizýnyĭ, mic). Est. Fam. Prîslea, copilu cel maĭ tînăr (maĭ mic).

mejin, ~ă smf, a vz mezin

meșin², ~ă smf, a vz mezin

mizin, ~ă smf, a vz mezin

mezin adj. m., s. m., pl. mezini; adj. f., s. f. mezină, pl. mezine

mezin adj. m., s. m., pl. mezini; adj. f., s. f. mezină, pl. mezine

mezin adj. m., s. m., pl. mezini; f. sg. mezină, pl. mezine

MEZIN s., adj. 1. s. (mai ales art.) prâslea (art.), (Olt.) urmatic, (Olt. și Transilv.) zăpârstea (art.). (~ul familiei.) 2. adj. mic. (Fratele ~.)

MEZIN adj., s. v. mijlociu.

mezin adj., s. v. MIJLOCIU.

MEZIN s., adj. 1. s. (mai ales art.) prîslea (art.), (Olt.) urmatic, (Olt. și Transilv.) zăpîrstea (art.). (~ul familiei.) 2. adj. mic. (Fratele ~.)

MEZIN, -Ă adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Fratele) cel mai tînăr dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia. V. p r î s l e a, m i c, m i j l o c i u. Fratele cel mare să ia locul și casa cea despre răsărit; cel mijlociu cea despre apus; iară noi, ca mezini ce sîntem, să rămînem aici în casa bătrînească. CREANGĂ, P. 15. Mezinul se vîri iute în horn. . . Asemene cel mijlociu, țuștiu! iute sub un chersin ... însă cel mare se dă după ușă. id. ib. 23. Iedul mezin. . . sare iute și-i deschide ușa. id. ib. 26. Lumea-ntreagă povestea de frumusețea celei mai mari și de mintea mezinei. CARAGIALE, S. N. 276. Se plimba prin casă uitîndu-se din cînd în cînd la Filip, feciorul lui mezin . . . care ședea la masă cu pana asupra hîrtiei. SLAVICI, O. I, 234, cf. GHEREA, ST. CR. i, 51. Om mezin, adică acel om care e mai mic la părinții săi în privința etății. MARIAN, O. I, 402, cf. id. NU. 504, cf. ȘEZ. I, 119, III, 70, IV, 122, N. LEON, MED. 100. Pus-ai să mă cheme, mamă?. . . – Da, mezina mea iubită. DAVILA, V. V. 81. Simte de la o vreme și mezinul că nu-i lucru curat între frate-său și cucoană. LUC. VI, 389. Laura și Ghighi, mezina familiei, tăbărîră pe el. REBREANU, I. 59. Șapte feciori a avut Codrea, ca șapte feți-frumoși. Și toți șapte l-au făcut de rușine. . . În sfîrșit, i-a mai rămas unul, Ionică. Acesta e mezinul. id. NUV. 195. Am prins pe coconul cel mezin al lui Movilă. SADOVEANU, O. V, 499. Mezinul Jderilor și-a simțit pleoapele înfierbîntate și n-a mai văzut limpede înaintea ochilor. id. ib. XIII, 753. Lisandru avea doisprezece ani; Vasilică nouă; mezinul, Iliuțâ, șapte. V. ROM. februarie 1 954, 28, cf. com. MARIAN, com. din ZAGRA-NĂSĂUD și din MARGINEA-RĂDĂUȚI, T. PAPAHAGI, m. 225, ALR I 465/388, ALRM II/I h 187, ib. MN 66, 2 626/228, 362, A V 15, 16, 18, 20. ◊ (În context figurat) Pe lume-acum domină. . . Sora morței cea mezină, Iarna cu-orizonuri mari. ALECSANDRI, POEZII, 355. 2. Adj. (Regional) Care este cel mai tînăr dintre cei de față. Pintea era acuma cel mai mare și mai tare, măcar că el era cel mai mezin între dînșii. . . Și ciobanii erau criță de harnici. MARIAN, T. 294. 3. Adj. (Regional, și substantivat, r.) Degetul cel mic de la mînă. Cf. DR. VI, 260,CADE. 4. Adj., s. m. și f. (Popular) (Fratele) al doilea dintre mai mulți frați, considerat în raport cu aceștia; (regional) mijlociu (2). Sora cea mai mare, S-a dus înspre mare, Sora cea mezină, Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică Și mai selbățică; S-adus, mări, dus, Pe Cerna în sus. ALECSANDRI, P. P. 14. Avui trei feciori. Al mai mare cînd are răpaos face ștrapoarte cu căruța. . . P-ăl mezin l-am mînat la Cîmpulung cu al mic. . . ca să intre-n școală. GRAIUL, I, 156. – Pl.: mezini, -e. – Și: (regional) mejín, -ă (glosar reg.), meșín, -ă (ib.), mizín, -ă (N. LEON, MED. 100) adj., s. m. și f. – Din slavonul мкзинъ.

MEJIN, -Ă adj., s.m. și f. v. mezin.

MEȘÍN², -Ă adj., s. m. și f. v. mezin.

MIZIN, -Ă adj., s. m. și f. v. mezin.