LAZ, lazuri, s. n. (Reg.) Teren de curând despădurit, transformat în loc arabil sau în pășune. – Din sb., ucr. laz.

laz¹ sn [At: (a. 1456) ap. DLR ms / Pl: ~uri / E: slv *лазъ, cf ucr лаз, srb laz, mg láz] (Reg) 1 Teren despădurit de curând prin tăierea sau arderea copacilor, trasformat în loc de pășune sau de fâneț, care este uneori împrejmuit. 2 (Pex) Pășune. 3 (Înv) Ogradă. 4 Pădurice cu arbori pitici. 5 Grup de case izolat de restul satului. 6 Mahala. 7 Albie a unui râu Si: matcă.

laz² sm [At: R. GRECEANU, ap. CM II, 203 / Pl: ~i, ~aji / E: tc laz] 1 (Înv) Grup etnic turcesc din Asia Mică, de pe țărmul sud-estic al Mării Negre care, venit în țările române o dată cu stăpânirea turcească, se ocupa cu negustoria. 2 (Pex) Hamal. 3 (Înv; îe) Ca un ~ Fără nici o treabă. 4 (Rar; îs) Piatra ~ului Piatră acră.

laz³ sn [At: CV 1949, nr. 35 / Pl: ~uri / E: mg laz] (Trs) Febră.

LAZ, lazuri, s. n. (Reg.) Teren de curând despădurit, transformat în loc arabil sau în pășune. – Din scr., ucr. laz.

LAZ, lazuri, s. n. (Regional) Teren de curînd despădurit, transformat în loc arabil sau în pășune (v. curătură, runc); cîmp cultivat sau acoperit cu iarbă. Eu mergeam la plug în laz, Și cînd trec, Lina s-ascunde, Parcă nici nu m-a văzut. COȘBUC, P. I 49. Mă dusei cu coasa-n laz, Cosii iarbă și năcaz, Să pui mîndrii pe obraz. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 150.

LAZ, lazuri, s. n. (Reg.) Teren de curînd despădurit, transformat în loc arabil sau în pășune; cîmp cultivat sau acoperit cu iarbă. – Sb. laz, ucr. laz.

LAZ ~uri n. rar Teren despădurit, folosit pentru pășune sau pentru arătură. /<sb., ucr. laz

laz n. Tr. câmp curățit de tufe și rădăcini. [Serb. LAZ].

laz n., pl. urĭ (sîrb. laz, poĭană, curătură, pîrleaz; ceh. laz, pîrlog, d. vsl. lĭesti, a păși, laziti, a se tîrî; ung. laz. V. pîrlaz). Vechĭ. Teren curățat de bălăriĭ saŭ de copacĭ. Azĭ. Trans. Maram. (d. ung.). Loc de fîneață (făcut pin despădurire), secĭ. V. priseacă, runc.

Lazi m. pl. numele unei populațiuni turcești de lângă Marea-Neagră: ei se ocupau în Moldova cu negustoria, asuprind pe locuitori în tot felul; azi, în Dobrogea, servesc ca hamali.

laz s. n., pl. lazuri

laz (reg.) s. n., pl. lazuri

laz s n., pl. lazuri

laz (lazuri), s. n. – Pămînt desțelenit. Sl., cf. sb., cr. laz, rut. ljaz (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 166; Conev 41), cf. alb. las, mag. laz. – Der. lăzișoară, s. f. (răchită, mlajă); lăzui, vb. (a desțeleni); lăzuit, s. n. (desțelenire).

laz (-zi), s. m. – Populație din regiunea Caucaz. Tc. laz (DAR). – Der. lăzească, s. f. (dans tipic).

Laz, -a, -ea v. Lazăr III 1.

LAZ s. v. curătură.

laz¹ s.n. (pop.) v. Curătură.

laz² s.n. (med., med. vet; reg.) v. Călduri (v. căldură). Febră. Fierbințeală. Friguri (v. frig). Temperatură.

laz s. v. CURĂTURĂ.

LAZ s.n. (Mold.) 1. Teren defrișat. Au tăiat pădurea sau au săpat de au făcut laz [MUNT. c u r ă t u r ă], PRAV. 2. Ogradă. Cela ce să va apuca de o casă pustiită sau de vreun laz [MUNT. : o g r a d ă] părăsit. PRAV. Etimologie: ucr. laz. Cf. magh. las, scr. laz. Vezi și lăzui, lăzuit. Cf. t î r ș i t u r ă.

laz, lazuri, (lăzuitură, lăzaștină), s.n. (reg.) 1. Câmp curățat de tufe și bun de cosit. 2. Teren defrișat pentru a fi transformat în pământ arabil; iertaș: „Știu că n-ai lazuri domnești, / Nice boi ardelenești” (Bârlea, 1924, I: 200). ■ (top.) Lazul Baciului, sat. – Din ucr., srb. laz „poiană, curătură” (DLRM, DEX, MDA).

laz, lazuri, (lăzuitură, lăzaștină), s.n. – (reg.) 1. Câmp curățat de tufe și bun de cosit. 2. Teren defrișat pentru a fi transformat în pământ arabil; iertaș: „Știu că n-ai lazuri domnești, / Nice boi ardelenești” (Bârlea, 1924, I: 200). – Din ucr., srb. laz „poiană, curătură” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

laz, -uri, (lăzuitură, lăzaștină), s.n. – 1. Câmp curățat de tufe și bun de cosit. 2. Teren defrișat pentru a fi transformat în pământ arabil; iertaș: „Știu că n-ai lazuri domnești, / Nice boi ardelenești” (Bârlea 1924 I: 200). – Din ucr. laz.