laz, lazuri, (lăzuitură, lăzaștină), s.n. (reg.) 1. Câmp curățat de tufe și bun de cosit. 2. Teren defrișat pentru a fi transformat în pământ arabil; iertaș: „Știu că n-ai lazuri domnești, / Nice boi ardelenești” (Bârlea, 1924, I: 200). ■ (top.) Lazul Baciului, sat. – Din ucr., srb. laz „poiană, curătură” (DLRM, DEX, MDA).