laz, lazuri, (lăzuitură, lăzaștină), s.n. – (reg.) 1. Câmp curățat de tufe și bun de cosit. 2. Teren defrișat pentru a fi transformat în pământ arabil; iertaș: „Știu că n-ai lazuri domnești, / Nice boi ardelenești” (Bârlea, 1924, I: 200). – Din ucr., srb. laz „poiană, curătură” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).