Iuda (Iscarioteanul) m. 1. unul din cei 12 apostoli; trădă pe Isus și se spânzură de disperare; 2. fig. tipul trădătorului.

Iuda m. 1. al patrulea fiu al lui Iacob, capul unuia din cele 12 triburi ale lui Izrael; 2. (Regatul lui), unul din cele două State formate după moartea lui Solomon prin schisma celor zece triburi: el coprindea triburile lui Iuda și Beniamin, cu cap. Ierusalim, și dură dela 962-587 a. Cr.

Iuda m. 1. poreclă ce țăranul dă ovreiului; 2. cămătar. [Aluziune la Iuda vânzătorul].

ĭúda m., gen. al luĭ. Ziŭa apostoluluĭ Ĭuda fratele Domnuluĭ (la 19 Ĭuniŭ), o sărbătoare băbească căreĭa i se atribue aducerea furtuniĭ și grindiniĭ.

iudă sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 384/18 / Pl: ~e / E: vsl июда] 1 Om trădător. 2 Om fățarnic. 3 (Înv) Cămătar. 4 (Înv; arg) Agent de poliție care lucrează sub acoperire. 5 (Îvp) Duh necurat, spirit rău, purtător de vânturi care, după credința poporului, locuiește în Dunăre, în lacuri sau în mare, luând diferite înfățișări Si: vidră. 6 (Pop; lpl) Iele. 7 (Reg) Vânt puternic ce îi trădează pe vânători. 8 (Reg) Grămadă de arbori răsturnați. 9 (Îvp) Copil obraznic.

IUDĂ, iude, s. f. Trădător. Dar protestările lor erau ipocrite și mincinoase și sărutările lor sărutări de iude. BOLINTINEANU, O. 248.

IUDĂ ~e f. Persoană care înșală; om fățarnic, lipsit de sinceritate. /<sl. Ijuda

Iude f. pl. 1. zîne de vânturi și de nori, analoage Ielelor (în cântecele bănățene): doisprezece pui de iude ce aleargă fără trudă POP.; 2. sărbătoare băbească la 19 Iunie ce poartă furtunele și bate țarinile cu piatră; 3. (în graiul vânătoresc) vânt foarte furios ce bate în acelaș timp din mai multe părți, de unde (luându-se efectul drept cauză) grămadă de arbori răsturnați. [Dela Iuda vânzătorul care a devenit căpetenia demonilor (v. Scaraoțchi) și purtătorul furtunilor: Iudele sunt fetele legendare ale lui luda].

1) ĭúdă f., pl. e (Iuda, trădătoru luĭ Hristos). Jidan și maĭ antipatic de cît îs Jidaniĭ în general: Iudă spurcată.

2) ĭúdă f., pl. e (bg. ĭuda, zînă, furie; litv. júdra, vînt cu vîrtejurĭ, vijălie). Vest. Vînt furios care bate din maĭ multe părțĭ de odată. Copacĭ trîntițĭ de acest vînt (Od. Pseud. 103). Pădure de brazĭ trîntițĭ de vînt (Ml.). V. sodom.

Iuda (trădător al lui Isus) s. propriu m.

Iuda (personaj biblic) s. propriu m., g.-d. lui Iuda

Iuda s. pr. m., g.-d. lui (acestui, unui) Iuda

iudă (persoană fățarnică) s. f., g.-d. art. iudei; pl. iude

iudă (persoană fățarnică) s. f., g.-d. art. iudei; pl. iude

iudă s. f., g.-d. art. iudei; pl. iude

IUDĂ s. v. trădător.

IUDĂ s. trădător, vînzător.

iudă (iude), s. f. – 1. Cămătar. – 2. Om trădător, fățarnic, prefăcut. – 3. Om fără milă. – 4. Duh rău. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vînt. – 7. Copaci doborîți de vînt. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explică sensul 7 din sl. judŭ „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curînd o extindere a sensului 6, care se explică, la rîndul lui, printr-o confuzie cu iugă, s. f. (vînt de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalîc, s. n. (Arg., trădare; misiunea agentului de poliție); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face să păcătuiască), cf. Iordan, BL, IX, 65 (după DAR, în legătură cu rut. juditi).

Iuda, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus, numit și Iscariotul, singurul apostol din Iudeea, născut la Iscariot (Kariot sau Keriot). Dominat de simțul înavuțirii și fiind convins că Iisus nu e un mesia politic și național, cum ar fi dorit ei, L-a trădat și L-a vândut arhiereilor pe 30 de arginți, numele său devenind sinonim cu „trădător”. Căindu-se după răstignire, a restituit apoi banii și s-a spânzurat, recunoscând că a vândut sânge nevinovat.

IUDA [iüdə], ha-Levi (pe numele adevărat Yehuda ben Shemuel ha-Levi) (1075/1085-c. 1140), poet și filozof evreu din Spania. Clasic al literaturii ebraice. Autor de poeme religioase, imnuri, ode („Sionide” – cântate și astăzi în sinagogă). Lucrarea filozofică „Khazar”.

IUDA [iüdə] (supranumit ha-Nasi „Prințul”) (sfârșitul sec. 2-începutul sec. 3), erudit evreu. Șef al sinedriului din Galileea, în timpul stăpânirii romane. S-a folosit de relațiile sale cu împăratul Marc Aureliu pentru a îmbunătăți soarta evreilor. Principalul autor al culegerii de legi „Mișna”.

IUDA (ISCARIOTEANUL, ISCARIOTUL) (în „Noul Testament”), unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos. L-a vândut pe Iisus sinedriului iudaic pentru 30 de arginți. Căindu-se, după condamnarea la moarte a lui Iisus, I. a restituit banii și s-a spânzurat. Simbol al trădării.

IUDA < ebr. Yehūdāh „celebratio” (OS; EI) 1. Iudul, frate cu Pădure, olt. (17 B III 504); Iudul = Idul din Damiiani, r. Buzeu (mss. 3699 p. 29, BAR); 2. Ida sau Iuda s. în reg. Cluj. Iuda t.; cf. și termenul „iudă” pt. surpătură sau rîpă abruptă (Vîlcana, r. Pucioasa). 3. + -ca: Iudea, P. (Dm; Ștef; Băl I).

HALEVI YEHUDAN (IUDA) (c. 1075-1141), poet și filozof evreu spaniol. Autor a peste 800 de poeme dedicate poporului evreu. Susține superioritatea iudaismului față de filozofia aristotelică, de creștinism și de islamism („Cartea de argumente și dovezi în apărarea credinței disprețuite”) și relatează convertirea la iudaism a kazarilor din Crimeea („Cartea kazarilor”).

IUDA MACABEUL (?-160 î. Hr.), conducător al răscoalei evreilor împotriva dominației seleucide. Ocuparea Ierusalimului (164 î. Hr.) de către răsculați a dus la separarea Palestinei de Regatul seleucid.

iudă, iude s. f. (intl., înv.) vardist, polițist