14 definiții pentru iudă
din care- explicative (7)
- morfologice (3)
- relaționale (2)
- etimologice (1)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
IUDĂ, iude, s. f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda.
IUDĂ, iude, s. f. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. – Din sl. Ijuda.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de valeriu
- acțiuni
iudă sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 384/18 / Pl: ~e / E: vsl июда] 1 Om trădător. 2 Om fățarnic. 3 (Înv) Cămătar. 4 (Înv; arg) Agent de poliție care lucrează sub acoperire. 5 (Îvp) Duh necurat, spirit rău, purtător de vânturi care, după credința poporului, locuiește în Dunăre, în lacuri sau în mare, luând diferite înfățișări Si: vidră. 6 (Pop; lpl) Iele. 7 (Reg) Vânt puternic ce îi trădează pe vânători. 8 (Reg) Grămadă de arbori răsturnați. 9 (Îvp) Copil obraznic.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
IUDĂ, iude, s. f. Trădător. Dar protestările lor erau ipocrite și mincinoase și sărutările lor sărutări de iude. BOLINTINEANU, O. 248.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
IUDĂ ~e f. Persoană care înșală; om fățarnic, lipsit de sinceritate. /<sl. Ijuda
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
1) ĭúdă f., pl. e (Iuda, trădătoru luĭ Hristos). Jidan și maĭ antipatic de cît îs Jidaniĭ în general: Iudă spurcată.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
2) ĭúdă f., pl. e (bg. ĭuda, zînă, furie; litv. júdra, vînt cu vîrtejurĭ, vijălie). Vest. Vînt furios care bate din maĭ multe părțĭ de odată. Copacĭ trîntițĭ de acest vînt (Od. Pseud. 103). Pădure de brazĭ trîntițĭ de vînt (Ml.). V. sodom.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Iude f. pl. 1. zîne de vânturi și de nori, analoage Ielelor (în cântecele bănățene): doisprezece pui de iude ce aleargă fără trudă POP.; 2. sărbătoare băbească la 19 Iunie ce poartă furtunele și bate țarinile cu piatră; 3. (în graiul vânătoresc) vânt foarte furios ce bate în acelaș timp din mai multe părți, de unde (luându-se efectul drept cauză) grămadă de arbori răsturnați. [Dela Iuda vânzătorul care a devenit căpetenia demonilor (v. Scaraoțchi) și purtătorul furtunilor: Iudele sunt fetele legendare ale lui luda].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
iudă (persoană fățarnică) s. f., g.-d. art. iudei; pl. iude
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
iudă (persoană fățarnică) s. f., g.-d. art. iudei; pl. iude
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
iudă s. f., g.-d. art. iudei; pl. iude
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
IUDĂ s. v. trădător.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
IUDĂ s. trădător, vînzător.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
iudă (iude), s. f. – 1. Cămătar. – 2. Om trădător, fățarnic, prefăcut. – 3. Om fără milă. – 4. Duh rău. – 5. (Arg.) Agent, curcan. – 6. Vînt. – 7. Copaci doborîți de vînt. De la Iuda (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 184; DAR). Cihac, II, 152, explică sensul 7 din sl. judŭ „membru”, care nu pare clar. Ar putea fi mai curînd o extindere a sensului 6, care se explică, la rîndul lui, printr-o confuzie cu iugă, s. f. (vînt de sud), din bg., sb. jug. – Der. iudalîc, s. n. (Arg., trădare; misiunea agentului de poliție); iudi, vb. (a ademeni, a seduce, a face să păcătuiască), cf. Iordan, BL, IX, 65 (după DAR, în legătură cu rut. juditi).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
iudă, iude s. f. (intl., înv.) vardist, polițist
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
substantiv feminin (F1) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural |
|
| |
vocativ | singular |
| |
plural |
|
iudă, iudesubstantiv feminin
- 1. Om trădător; om fățarnic, prefăcut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Dar protestările lor erau ipocrite și mincinoase și sărutările lor sărutări de iude. BOLINTINEANU, O. 248. DLRLC
-
etimologie:
- Ijuda DEX '98 DEX '09