3 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÂD, -Ă, hâzi, -de, adj. Foarte urât, slut. – Cf. ucr. hyd.

ha2 sf [At: H XVI, 282 / Pl: ~de / E: nct] (Mor; reg) Lăptoc.

ha1 sf [At: KLEIN, D. 134 / Pl: ~de / E: mg had] (Mgmr) 1 Ceată. 2 Droaie. 3 Familie. 4 Neam. 5 (Fig) Tagmă.

hâd, hâ [At: NEGRUZZI I, 161 / Pl: hâzi, ~e / E: ucr хид] 1 a Foarte urât. 2-3 av, a (În mod) dezgustător.

HÂD, -Ă, hâzi, -de, adj. Foarte urât, slut. – Cf. ucr. hyd.

HÎD, -Ă, hîzi, -de, adj. Foarte urît, slut. Era o hîdă făptură, cu picioarele scurte și cu brațele lungi, cu fruntea teșită și cu ochi galbeni. C. PETRESCU, R. DR. 51. S-a ivit pe-o buturugă O cumplită arătare... Dar nu-i nime să-i zărească Trupul hîd și deșirat. TOPÎRCEANU, S. A. 24. ◊ Fig. [În 1915 era] o presă imorală și hîdă la exces. ARGHEZI, P. T. 72. ◊ (Adverbial) Foarte frumos își închipuia el toate acestea, dară tare hîd au aflat! SBIERA, P. 110. Scărpinîndu-se în capul lățos și cornut, începu a rîde hîd și strîmbîndu-se. EMINESCU, N. 56. ◊ (Substantivat) Spune-mi, bade-adevărat, Pentru cine m-ai lăsat?... Pentru iarba de cărare, Pentru hîda de pe vale! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254.

HÂD hâdă (hâzi, hâde) Care provoacă repulsie prin caracterul său; foarte urât; hidos; dezgustător; scârbos. Om ~. /cf. ucr. hyd

hâd a. hidos: de hâdă ce-i (baba), o latră câinii. [Pol. HID, nelegiuit].

hîd, -ă adj. (rus. hud și hudóĭ, slab, uzat, d. vsl. hudŭ, mic păcătos, ordinar). Mold. Trans. Ban. Grozav de urît: om hîd. V. hidos.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hâd adj. m., pl. hâzi; f. hấdă, pl. hấde

hâd adj. m., pl. hâzi; f. sg. hâdă, pl. hâde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HÎD adj. diform, hidos, monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strîmb, urît, (pop. și fam.) bocciu, scălîmb, scălîmbăiat, (reg.) pîcleș, (Mold.) balcîz, (Mold. și Transilv.) pogan, (înv.) grozav, (fam.) șui. (Un om ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hádă (-de), s. f. – (Maram.) Castă, stirpe, neam. Mag. had (Candrea).

hîd (hấdă), adj. – Urît, diform, pocit. Sl. chudŭ „josnic” (Cihac, II, 138; Conev 97; cf. DAR), cf. sb., cr., slov. hud „rău”, rus. chudoi „rău”, chudo „rău”, pol. hydny „urît”. – Der. hîzenie, s. f. (sluțenie); hîdos, adj. (rar, oribil), formație artificială, în care se combină hîd cu hidos, adj., din fr. hideux. Rut. chyd „obiect respingător” ar putea proveni din rom. (Candrea, Elemente, 408).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

hádă, hade, s.f. – (reg.) Neam, tagmă, fel, grup, castă: „Nimeni să nu mă cunoască / C-am fost eu la hada voastră” (Bârlea, 1924: 34); „O vinit la noi cu tătă hada lui” (Faiciuc, 1998; Dragomirești). ♦ (onom.) Hada, nume de familie în Maramureș. – Din magh. had (hadsereg) „armată, oaste; (fig.) mulțime” (Candrea, cf. DER; MDA).

hâd, -ă, hâzi, hâde, adj. s. – (reg.) 1. Urât, diform, respingător. 2. Murdar, hâros, tinos: „Și tu tăt cu hâda-i hi” (Papahagi, 1925: 194). ♦ (mit.) Hâda Băii, personaj din folclorul mineresc maramureșean, închipuit ca o femeie urâtă, dizgrațioasă, cu puteri magice, capabilă să se transforme într-o tânără ademenitoare, ce îi fermeca pe mineri cu glasul ei; echivalent cu Fata Pădurii: „Frunză verde unghia găii, / Mă ibăsc cu Hâda Băii” (Bârlea, 1924, I: 279; Berbești). – Cf. ucr. hyd „obiect respingător” (DEX, MDA); din pol. hid (Șăineanu). Cuv. rom. > ucr. hyd (Candrea, cf. DER).

hádă, -e, s.f. – Neam, tagmă, fel, grup, castă: „Nimeni să nu mă cunoască / C-am fost eu la hada voastră” (Bârlea 1924: 34); „O vinit la noi cu tătă hada lui” (Faiciuc 1998; Dragomirești). – Din magh. had (hadsereg) „armată, oaste” (Candrea cf. DER).

hâd, -ă, adj. s. – 1. Urât, diform, respingător. 2. Murdar, hâros, tinos: „Și tu tăt cu hâda-i hi” (Papahagi 1925: p.194). (mit.) Hâda-Băii, personaj mitologic local, asemănător cu Fata Pădurii: „Frunză verde unghia găii, / Mă ibăsc cu Hâda-Băii” (Bârlea 1924 I: 279). – Cf. ucr. hyd (DEX).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HADA, fam. (Moț; Met 179), < subst. hadă, „lăptoc”, cf. ung. had „oaste”.

Intrare: Hada
nume propriu (I3)
  • Hada
Intrare: hadă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ha
  • hada
plural
  • hade
  • hadele
genitiv-dativ singular
  • hade
  • hadei
plural
  • hade
  • hadelor
vocativ singular
plural
Intrare: hâd
hâd adjectiv
adjectiv (A3)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hâd
  • hâdul
  • hâdu‑
  • hâ
  • hâda
plural
  • hâzi
  • hâzii
  • hâde
  • hâdele
genitiv-dativ singular
  • hâd
  • hâdului
  • hâde
  • hâdei
plural
  • hâzi
  • hâzilor
  • hâde
  • hâdelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hâd

  • 1. Foarte urât.
    exemple
    • Era o hîdă făptură, cu picioarele scurte și cu brațele lungi, cu fruntea teșită și cu ochi galbeni. C. PETRESCU, R. DR. 51.
      surse: DLRLC
    • S-a ivit pe-o buturugă O cumplită arătare... Dar nu-i nime să-i zărească Trupul hîd și deșirat. TOPÎRCEANU, S. A. 24.
      surse: DLRLC
    • figurat [În 1915 era] o presă imorală și hîdă la exces. ARGHEZI, P. T. 72.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Foarte frumos își închipuia el toate acestea, dară tare hîd au aflat! SBIERA, P. 110.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Scărpinîndu-se în capul lățos și cornut, începu a rîde hîd și strîmbîndu-se. EMINESCU, N. 56.
      surse: DLRLC
    • (și) substantivat Spune-mi, bade-adevărat, Pentru cine m-ai lăsat?... Pentru iarba de cărare, Pentru hîda de pe vale! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254.
      surse: DLRLC

etimologie: