hadă¹ sf [At: KLEIN, D. 134 / Pl: ~de / E: mg had] (Mgmr) 1 Ceată. 2 Droaie. 3 Familie. 4 Neam. 5 (Fig) Tagmă.

hadă² sf [At: H XVI, 282 / Pl: ~de / E: nct] (Mor; reg) Lăptoc.

HADĂ sf. Maram. (brl.) Neam, familie; tagmă [ung. had].

hadă (-de), s. f. – (Maram.) Castă, stirpe, neam. Mag. had (Candrea).

hádă, hade, s.f. (reg.) Neam, tagmă, fel, grup, castă: „Nimeni să nu mă cunoască / C-am fost eu la hada voastră” (Bârlea, 1924: 34). ■ (onom.) Hada, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. had (hadsereg) „armată, oaste; (fig.) mulțime” (Candrea, după DER; MDA).

hadă, hade, s.f. – (reg.) Neam, tagmă, fel, grup, castă: „Nimeni să nu mă cunoască / C-am fost eu la hada voastră” (Bârlea, 1924: 34); „O vinit la noi cu tătă hada lui” (Faiciuc, 1998; Dragomirești). ♦ (onom.) Hada, nume de familie în Maramureș. – Din magh. had (hadsereg) „armată, oaste; (fig.) mulțime” (Candrea, cf. DER; MDA).

hadă, -e, s.f. – Neam, tagmă, fel, grup, castă: „Nimeni să nu mă cunoască / C-am fost eu la hada voastră” (Bârlea 1924: 34); „O vinit la noi cu tătă hada lui” (Faiciuc 1998; Dragomirești). – Din magh. had (hadsereg) „armată, oaste” (Candrea cf. DER).