hâd, -ă, hâzi, hâde, adj. s. – (reg.) 1. Urât, diform, respingător. 2. Murdar, hâros, tinos: „Și tu tăt cu hâda-i hi” (Papahagi, 1925: 194). ♦ (mit.) Hâda Băii, personaj din folclorul mineresc maramureșean, închipuit ca o femeie urâtă, dizgrațioasă, cu puteri magice, capabilă să se transforme într-o tânără ademenitoare, ce îi fermeca pe mineri cu glasul ei; echivalent cu Fata Pădurii: „Frunză verde unghia găii, / Mă ibăsc cu Hâda Băii” (Bârlea, 1924, I: 279; Berbești). – Cf. ucr. hyd „obiect respingător” (DEX, MDA); din pol. hid (Șăineanu). Cuv. rom. > ucr. hyd (Candrea, cf. DER).