3 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

GAFÁ, gafez, vb. I. Intranz. A face o gafă (3). – Din fr. gaffer.

GAFÁ, gafez, vb. I. Intranz. A face o gafă (3). – Din fr. gaffer.

gafa vi [At: DEX-S / Pzi: ~fez / E: fr gaffer] (Frm) A face o gafă (1).

GAFÁ vb. I. intr. (Franțuzism) A face, a comite o gafă (2) [în DN]. [< fr. gaffer].

GAFÁ vb. intr. a face o gafă2. (< fr. gaffer)

gafá vb. I A face o gafă ◊ „Dem. Rădulescu ne-a oferit o mostră de felul cum se poate gafa chiar și la examenul de actorie al oricărei școli populare de artă pentru amatori.” Sc.t. 11 I 72 p. 4. ◊ „Răducanu gafează cu imaturitate inadmisibilă în situații când nimic nu-l justifică.” Luc. 18 X 78 p. 7. ◊ „Tatulici a gafat de multe ori, cum ar fi emisiunile cu «Acțiunea antisemită» sau «Rușinea de a fi român».” R.l. 16 VI 93 p. 16; v. și autogol (1969) (din fr. gaffer; DN3, DEX-S)

A GAFÁ ~éz 1. tranz. A prinde cu o gafă. 2. intranz. A comite o gafă. /<fr. gaffer

GÁFĂ, gafe, s. f. 1. Piesă metalică în formă de cârlig, fixată pe o prăjină, folosită la acostarea unei ambarcațiuni, la îndepărtarea acesteia de mal etc. 2. Cârlig montat la capătul unui dispozitiv de ridicat cu care se prinde sarcina. 3. Gest, atitudine sau vorbă nepotrivită, care poate constitui o indelicatețe sau o jignire neintenționată adusă cuiva. – Din fr. gaffe.

ga sf [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 143 / Pl: ~fe / E: fr gaffe] 1 Gest, atitudine, vorbă care conține o indelicatețe sau o jignire neintenționată adusă cuiva Si: stângăcie. 2 (Pex) Eroare. 3 Cârlig metalic fixat în vârful unei prăjini, care ajută la acostarea unei ambarcațiuni sau la îndepărtarea acesteia de mal Si: crapan, gofie. 4 Cârligul de la capătul unui dispozitiv de ridicat, de care se prinde sarcina.

GÁFĂ, gafe, s. f. 1. Piesă metalică în formă de cârlig, fixată pe o prăjină, folosită la acostarea unei ambarcații, la îndepărtarea ei de mal etc. 2. Cârlig montat la capătul unui dispozitiv de ridicat, și de care se prinde sarcina. 3. Gest, atitudine sau vorbă nepotrivită, care poate constitui o indelicatețe sau o jignire neintenționată adusă cuiva. – Din fr. gaffe.

GÁFĂ2, gafe, s. f. Piesă metalică fixată la o prăjină, folosită la acostarea unei ambarcații, la îndepărtarea ei de mal etc.

GÁFĂ1, gafe, s. f. Gest, faptă, atitudine sau vorbă, nesocotită, neintenționată, care constituie o indelicatețe sau o jignire față de o persoană prezentă. Nu cunoștea înțelesul cuvîntului gafă, care presupune neapărat lipsa de intenție în a nemulțumi sau a jigni pe cineva. CAMIL PETRESCU, U. N. 32. Își dădu brusc seama c-a făcut o gafă. REBREANU, R. I. 266.

GÁFĂ s.f. 1. Piesă metalică cu două gheare în formă de furcă, folosită pentru blocarea unui lanț în mișcare. ♦ Un fel de cârlig fixat de o prăjină, folosit la acostarea unei ambarcații etc. 2. (Fig.) Gest, vorbă, atitudine nesocotită, dar neintenționată, care poate supăra sau jigni. [< fr. gaffe].

GÁFĂ2 s. f. gest, vorbă, atitudine nesocotită, dar neintenționată, care poate jigni. (< fr. gaffe)

GÁFĂ1 s. f. 1. piesă metalică cu două gheare în formă de furcă, pentru blocarea unui lanț în mișcare. 2. cârlig metalic fixat de o prăjină, la acostarea unei ambarcații. (< fr. gaffe)

GÁFĂ2 ~e f. Acțiune sau vorbă nesocotită care poate ofensa pe cineva. A face o ~. [G.-D. gafei] /<fr. gaffe

GÁFĂ1 ~e f. Dispozitiv alcătuit dintr-o prăjină, prevăzut cu un cârlig la unul din capete, ce servește la apucarea obiectelor de la distanță. [G.-D. gafei] /<fr. gaffe

*gáfă f., pl. e (fr. gaffe). Acțiune neîndemănatică (de ex., a vorbi contra bețivilor neștiind că pintre ceĭ prezențĭ e și un bețiv). A face o gafă, a o scrînti.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

*gafá (a ~) vb., ind. prez. 3 gafeáză

gafá vb., ind. prez. 1 sg. gaféz, 3 sg. și pl. gafeáză

gáfă s. f., g.-d. art. gáfei; pl. gáfe

arată toate definițiile

Intrare: gafa
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • gafa
  • gafare
  • gafat
  • gafatu‑
  • gafând
  • gafându‑
singular plural
  • gafea
  • gafați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • gafez
(să)
  • gafez
  • gafam
  • gafai
  • gafasem
a II-a (tu)
  • gafezi
(să)
  • gafezi
  • gafai
  • gafași
  • gafaseși
a III-a (el, ea)
  • gafea
(să)
  • gafeze
  • gafa
  • gafă
  • gafase
plural I (noi)
  • gafăm
(să)
  • gafăm
  • gafam
  • gafarăm
  • gafaserăm
  • gafasem
a II-a (voi)
  • gafați
(să)
  • gafați
  • gafați
  • gafarăți
  • gafaserăți
  • gafaseți
a III-a (ei, ele)
  • gafea
(să)
  • gafeze
  • gafau
  • gafa
  • gafaseră
Intrare: Gafa
nume propriu (I3)
  • Gafa
Intrare: gafă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ga
  • gafa
plural
  • gafe
  • gafele
genitiv-dativ singular
  • gafe
  • gafei
plural
  • gafe
  • gafelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

gafa

  • 1. A face o gafă (4.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

gafă

  • 1. Piesă metalică în formă de cârlig, fixată pe o prăjină, folosită la acostarea unei ambarcațiuni, la îndepărtarea acesteia de mal etc.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
  • 2. Piesă metalică cu două gheare în formă de furcă, folosită pentru blocarea unui lanț în mișcare.
    surse: DN
  • 3. Cârlig montat la capătul unui dispozitiv de ridicat cu care se prinde sarcina.
    surse: DEX '09
  • 4. Gest, atitudine sau vorbă nepotrivită, care poate constitui o indelicatețe sau o jignire neintenționată adusă cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: poznă prostie 2 exemple
    exemple
    • Nu cunoștea înțelesul cuvîntului gafă, care presupune neapărat lipsa de intenție în a nemulțumi sau a jigni pe cineva. CAMIL PETRESCU, U. N. 32.
      surse: DLRLC
    • Își dădu brusc seama c-a făcut o gafă. REBREANU, R. I. 266.
      surse: DLRLC

etimologie: