5 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Elena (Sfânta) f. mama lui Constantin cel Mare, contribui mult la răspândirea creștinismului.

Elena (Insula St.) f. în Oceanul Atlantic, celebră prin captivitatea lui Napoleon I, dela 1815 până la 1821.

Elena f. Mit. fiica lui Jupiter și soția lui Menelau, cea mai frumoasă femeie din timpul său; răpirea-i de către Paris cauză răsboiul Troiei.

Elena (Doamna) f. soția lui Cuza, după a cărui moarte se retrase la mănăstire, dăruind avereai săracilor; muri în 1909.

ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

ELÍN, -Ă adj. v. elen.

elen, ~ă [At: (cca 1618) GCR I, 51/12 / V: elin smf, a / Pl: ~i, ~e / E: fr héllène, lat hellenus, ngr ἒλλην] 1-2 smf Persoană care face parte din populația de bază a Greciei sau este originară de acolo Si: grec, (îvr) elinic (7-8). 3 smp Popor care locuiește în Grecia. 4 a (Înv; de obicei îoc „creștin”) Păgân. 5-6 a Care aparține Greciei sau grecilor Si: elinic (2-3). 7-8 a Referitor la Grecia sau la greci Si: elinic (4-5). 9 a Originar din Grecia Si: elinic (6). 10-11 a Specific Greciei sau grecilor Si: grecesc, (înv) elenic, elinesc. 12 sf (Îf elină) Limba greacă veche.

ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei; elinesc. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche. 2. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația de bază a Greciei antice. [Var.: elín, -ă adj.] – Din ngr. Éllin, lat. Hellenes.

ELÉN, -Ă, eleni, -e, adj. Care aparține Greciei (în special Greciei antice), propriu Greciei; grec. Coloniile grecești pontice... au răspîndit cultura elenă. IST. R.P.R. 27. Venise de la Atena ca profesor la școala comunității elene. BART, E. 23. Nu zic... că n-am început chiar a citi... poema elenă a lui Opian, apoi și cea latină a lui Grațiu Faliscu. ODOBESCU, S. III 62. – Variantă; elín, -ă (SADOVEANU, N. F. 32) adj.

ELÉN, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Grecia antică (Elada). ◊ s. f.; în forma elină) limba greacă veche. (< fr. hellène)

ELÉN ~ă (~i, ~e) Care aparține Greciei antice sau populației ei; din Grecia antică. [Var. elin]/ <ngr. Hellen, lat. Hellenes

ELÉNĂ f. mai ales art. Limba greacă veche. [Var. elină] /<ngr. Hellen, lat. Hellenes

Ghica (Principesa Elena) f. fiica principelui Mihail Ghica și nepoata Domnului Grigorie Ghica, eminentă publicistă, cunoscută sub numele de Dora dÍstria: scrieri literare, religioase, sociale, istorice și artistice; muri la Florența (1828-1888).

Santa-Elena f. insulă engleză în Oceanul Atlantic, unde Englezii transportară în 1815 pe Napoleon I, după bătălia dela Waterloo, și unde muri în 1821.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

elén adj. m., s. m., pl. eléni; adj. f., s. f. elénă, pl. eléne

elén adj. m., s. m., pl. eléni; (persoană) f. sg. elénă, pl. eléne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ELEN adj. elenic, elinesc. (Civilizația ~.)

arată toate definițiile

Intrare: elena
elena
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Elena
Elena nume propriu
nume propriu (I3)
  • Elena
Intrare: Elena
Elena
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: elen (adj.)
elen1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elen
  • elenul
  • elenu‑
  • ele
  • elena
plural
  • eleni
  • elenii
  • elene
  • elenele
genitiv-dativ singular
  • elen
  • elenului
  • elene
  • elenei
plural
  • eleni
  • elenilor
  • elene
  • elenelor
vocativ singular
plural
elin adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elin
  • elinul
  • elinu‑
  • eli
  • elina
plural
  • elini
  • elinii
  • eline
  • elinele
genitiv-dativ singular
  • elin
  • elinului
  • eline
  • elinei
plural
  • elini
  • elinilor
  • eline
  • elinelor
vocativ singular
plural
Intrare: elenă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ele
  • elena
plural
  • elene
  • elenele
genitiv-dativ singular
  • elene
  • elenei
plural
  • elene
  • elenelor
vocativ singular
  • ele
  • eleno
plural
  • elenelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

elen (adj.) elin

  • 1. Care aparține Greciei antice sau populației ei, privitor la Grecia antică sau la populația ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: elenic elinesc grec (adj.) attach_file 3 exemple
    exemple
    • Coloniile grecești pontice... au răspîndit cultura elenă. IST. R.P.R. 27.
      surse: DLRLC
    • Venise de la Atena ca profesor la școala comunității elene. BART, E. 23.
      surse: DLRLC
    • Nu zic... că n-am început chiar a citi... poema elenă a lui Opian, apoi și cea latină a lui Grațiu Faliscu. ODOBESCU, S. III 62.
      surse: DLRLC

etimologie:

elen, -ă (persoană) elenă

  • 1. Persoană care făcea parte din populația Greciei antice.
    surse: DEX '09 MDN '00

etimologie: