Elena (Sfânta) f. mama lui Constantin cel Mare, contribui mult la răspândirea creștinismului.

Elena f. Mit. fiica lui Jupiter și soția lui Menelau, cea mai frumoasă femeie din timpul său; răpirea-i de către Paris cauză răsboiul Troiei.

Elena (Insula St.) f. în Oceanul Atlantic, celebră prin captivitatea lui Napoleon I, dela 1815 până la 1821.

Elena (Doamna) f. soția lui Cuza, după a cărui moarte se retrase la mănăstire, dăruind avereai săracilor; muri în 1909.

Ghica (Principesa Elena) f. fiica principelui Mihail Ghica și nepoata Domnului Grigorie Ghica, eminentă publicistă, cunoscută sub numele de Dora dÍstria: scrieri literare, religioase, sociale, istorice și artistice; muri la Florența (1828-1888).

Santa-Elena f. insulă engleză în Oceanul Atlantic, unde Englezii transportară în 1815 pe Napoleon I, după bătălia dela Waterloo, și unde muri în 1821.

ELENA, mama împ. Constantin cel Mare, ῎Eλένη, lat. Helena. I. 1. Elena, cu afer.: Lena (17 B IV 61); Lenă, ar. (Fărș); Lenești s. (16 A IV 83). 2. Elina doamna lui Radu-Mihnea și a Iui Matei Basarab; jitelnița (17 B I 492 și III 6). 3. Eliana (P⁶); Ileana (BCI VII 75), forma cea mai frecventă în popor; în epos: – Cosînzeana; cu afer. act.: Leana; Ilena (P Bor 51); Ileni s. ard.; Ileanu fam. olt. (Sd XXII; Tg-Jiu); -l (Sd XXII; Tis 419). 4. Cu afer.: Lean fam. (Moț). 5. Ilanea și Ialena (Mar). 6. Ilina (P Bor), frecv.,. ard., 1688 (Paș); munt. (P¹¹; Puc. 37); dobr. RI XI 206); Ilinu fam. (v. Elen). 7. Derivate: Ilinuța, Bașotă (RI IX 32); Ilinoiu și Linoiu, olt. (Cand). Cu afer.: Lina f. frecv. act. și Linu b. (16 B III 141) sau + subst. lin. II. + -ca, -ița, -uța: forme apropiate de cele balcanice A 1. Elenca; formă rusă: Elencu (Puc etc.); Lenea (Dm); Lencă și Lenchiță (Hur); + -an: Lencan, olt. (Cand 134). 2. Leanca f., frecv. și fam.; Leancu fam. (Ard); Liancă I. (Brăz 5). Lencuța f. 3. Elincă f. (Cat. mold. II). 4. Ilinca, frecv., munt. 5. Cu afer.: Linca, olt. (AO XII 240; Paș); -nu, Al., mold. act. Lincariu fam. ard. (Viciu 16). 6. Linc/o (17 B III 10); -u, F., act.; -uța (Ard); -oiu (Cand 134). Lincești neam brașovean, 1770 (BCI XII 88). 7. Cu afer, și suf. -cea, -ciu: Lin/cea s., -cioiu, olt. (Cand). 8. Ilincel, Antohi, olt, (Sd VII 220). Cf. blg. Линко B. 1. Ilena (P¹³); Ilenuța; cu afer. frecv.: Lenuța. 2. Lența f., mold.; fam. (Băl I); Lență, D., fam. (17 A IV 82); Lența b. (IspI²); Lențu (Arh); Lenț/e (17 A IV 294); -ea (Dm); -ești s.; Lențoe n. marital (17 A III 177 și IV 294). 3. Leanță = Lențea staroste (17 A I 10. Cat mold I) Leanțea (Dm). 4. Lința (Ard; Paș); – dobr. (RI XI 210); la gen. Linții f. (17 A 177). III. Alte influențe: 1. Din magh.: Ilona (Ard II 194). 2. Forme, de infl. ucr.: Olena (16 A II 134); Olina (Sur II; 16 A III 4; RI XI 206); Oliana (16 A III 414); Alena Drăg) 3. Olenca b. (16 A I 338, III 39; Sur II; Ard II 175). 4. Olin/escu Al. buc.; -in, Toma (17 A I 143). 5. Prob. și Alința, Rosetti, 1888; -escu < Alena; la catolici Alina < Adelina (Pallazzi, Diz. italiano).

Elena Unul dintre cele mai frecvente și răspîndite prenume feminine din onomastica europeană, Eléna reproduce un foarte vechi nume pers. gr. Heléne. Celebra eroină a mitologiei grecești, fiica Ledei și a lui Zeus, soție a lui Menelaos, vestită în toată Grecia pentru frumusețea ei neasemuită, Elena a fost, spune legenda, cauza declanșării războiului troian, pornit de greci pentru a răzbuna răpirea ei de către Paris. Originea și semnificația inițială a lui Heléne (izvoarele vechi atestă și existența unui corespondent masc. Helénos, dispărut) sînt incerte; dacă el ar aparține într-adevăr unei civilizații preelenice așa cum au presupus unii specialiști, numele va rămîne probabil pentru totdeauna un mister, șansele de a-l explica corect fiind foarte mici. A fost emisă însă și ipoteza formării lui Heléne, atestat în vechile inscripții sub forma Velena, chiar în interiorul limbii grecești; apropiat de gr. heláne „torță, făclie” și héle, heíle „strălucirea Soarelui, căldura Soarelui”, numele ar aparține radicalului indo-european *swel- desemnare a Soarelui ca izvor al luminii, căldurii și vieții (aceleiași familii de cuvinte îi aparține și lat. sol, devenit în rom. soare), Heléna fiind, probabil, la origine o veche divinitate a luminii. Formele atestate în izvoarele latine vechi o desemnau numai pe soția lui Menelaos; folosite ca nume personale mult mai tîrziu, în epoca imperială, Heléne și Heléna sînt continuate astăzi în apusul Europei. Pătruns în onomasticonul creștin, Eléna se răspîndește în Europa mai ales datorită cultului unei împărătese romane Flavia Iulia Helena Augusta (255 – 330), mama primului împărat roman creștin, Constantin cel Mare. Foarte respectată mai ales în răsărit, Elena este considerată în credințele populare apărătoarea împotriva focului și a fulgerului (interesantă coincidență cu semnificația grecească a numelui), a trăsnetului și tunetului. Atestat la noi încă din sec. 15, numele apare în documentele muntene și moldovene, sub formele Elena, Ileana și Olena (fiica lui Ștefan cel Mare și soția lui Ivan cel Tînăr, fiul cneazului Ivan al III-lea al Moscovei); din secolul următor, numărul formelor și frecvența lor în acte cresc considerabil. Împrumuturi mai vechi sau mai noi din diferite limbi sau creații românești, Ileana – formă populară foarte frecventă și specific românească, Leana, Lena, Elina, Leanca, Lencuța, Ilina, Lina, Ilena, Ilenușa, Ilenuța, Lenuța, Lența, Ilinca, Linca, Elenca, Elencu, Lenca, Olena, Alena, Leni, Lenuș, Ela, Lili, Elen, Nelly etc. sînt și astăzi prenume favorite la noi. Folclorul românesc (Ileana Cosînzeana este unul dintre cele mai iubite personaje din basmele noastre) sau cartea populară Istoria lui Arghir și a preafrumoasei Elena, au contribuit cu siguranță la popularizarea numelui la noi. ☐ Engl. Hellen, fr. Hélène, germ. Helena (Ella, Nelly, Lena), it., sp. Elena, magh. Ilona, Elina, rus. Elena (Oliona, Aliona etc.), bg. Elena, Eleana, Ela etc. ☐ Figura legendară a Elenei apare, în afara poemelor homerice, în tragedia cu același nume de Euripide, în Faust de Goethe, în numeroase opere plastice și creații muzicale (opera Paris și Elena de Ch. W. Gluck) etc.

SFÂNTA ELENA v. Saint Helena.

Ileana Cosînzeana – este numele eroinei poeziilor și poveștilor noastre populare, fata cu părul de aur și ochii de azur, atît de mîndră și frumoasă încît „la soare te puteai uita, dar la dînsa, ba!” Vasile Alecsandri, în poezia La gura sobei, îi consacră cîteva versuri înflăcărate: „Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume Aducînd pe lumea albă Feți-Frumoși cu falnic nume. Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncîntă. E Ileana Cosînzeana; în cosiță floarea-i cîntă.” Acest nume a ajuns să simbolizeze frumusețea femeii, grația și farmecul ei poetic. Despre o fată deosebit de frumoasă se spune că e o Cosînzeană. FOL.