ELEN, -Ă (< ngr., lat.) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Denumire a celor patru vechi triburi grecești (eolieni, dorieni, ionieni și ahei) din S Tesaliei, care s-a extins, din sec. 8-6 î. Hr., asupra tuturor triburilor grecești; (și la sg.) persoană care aparține populației Greciei antice. V. grec. 2. Adj. Care aparține elenilor (1), referitor la eleni. ♦ (Substantivat, f.; în forma elină) Limba greacă veche (vorbită până în sec. 6 inclusiv).