cosciúg sn vz coșciug

COSCIÚG s. n. V. coșciug.

COȘCIÚG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciúg s. n.] – Din sl. kovŭčegŭ (după coș¹).

cociug sn vz coșciug

corciug sn vz coșciug

coșciug sn [At: CORESI, EV. 347/24 / V: coci~, corci~, cosci~, ~știg, ~ști~, cuschi~ / Pl: ~uge / E: vsl ковьчегъ, după coș³] 1-4 (Îrg; șlp) Coș³ (1-2) (mic). 5 (Reg) Coș³ (1) din papură, în patru colțuri. 6 (Pex) Ladă. 7 (Pex) Grămadă. 8 (Spc) Coșuleț din scoarță de copac îndoită la mijloc, iar la capete prinsă cu crenguțe de brad, în care se culeg fragi și zmeură. 9 (Spc) Sicriu. 10 (Nob) Trunchiul unui animal (mare), golit de organe interne Si: burduf, carcasă, foale. 11 Parte a căruței Cf coș (18). 13 (Reg; îf coștiug) Coteț de găini. corectată

coștig sn vz coșciug

coștiug sn vz coșciug

cuschiug sn vz coșciug

COȘCIÚG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciúg s. n.] – Din sl. kovŭčegŭ (după coș¹).

COȘCIÚG, coșciuge, s. n. (Și în forma cosciug) 1. Sicriu. Popor mult, oameni tăcuți care răzbătuseră prin multe furtuni, cu capul gol, împresurară coșciugul plin de flori de primăvară. SADOVEANU, O. I 258. O trăsură neagră, ca un cosciug imens, aștepta la poartă. SAHIA, N. 58. Deschisă ședea groapa, coșciugul sta deschis, Și soarele o rază de-adio îmi trimise, Spărgînd o clipă norii din-naltul său abis. MACEDONSKI, O. I 46. 2. (Regional, rar) Coșniță de papură în patru colțuri, întrebuințată de obicei pentru tîrguieli. Să învețe a împleti coșnițe sau coșciuge. DRĂGHICI, R. 105. – Variantă: cosciúg s. n.

COȘCIÚG ~e n. Ladă de formă specială în care se pune mortul pentru a fi înmormântat; raclă; sicriu. /<sl. kovuțegu

coșciug n. 1. Mold. coșniță de papură, ladă în genere: coșciugu ca păpuși AL.; 2. ladă în care se închide mortul (sens excluziv muntean). [Slav. KOVUČEGŬ, coșniță (influențat de coș); sensul 2 prezintă aceeaș restricțiune ca sinonimele sicriu (Mold.) și tron (Tr.)].

cocĭúg, V. coșcĭug.

coșcĭúg n., pl. e și urĭ (vsl. kovŭčegŭ, rut. kovčeg, ladă, infl. de coș. Cp. și cu căuș, căuc). Vest. Secriŭ, raclă: un mort într’un coșcĭug. – În est și nord cocĭug, „coșniță”.

coșciúg s. n., pl. coșciúge

coșciúg s. n., pl. coșciúge

coșciug

coșciug, -ge.