cosciúg sn vz coșciug

COSCIÚG s. n. v. coșciug.

COSCIÚG s. n. v. coșciug.

COSCIÚG s. n. V. coșciug.

coșciug sn [At: CORESI, EV. 347/24 / V: coci~, corci~, cosci~, ~știg, ~ști~, cuschi~ / Pl: ~uge / E: vsl кoвьчeгъ, după coș³] 1-4 (Îrg; șlp) Coș³ (1-2) (mic). 5 (Reg) Coș³ (1) din papură, în patru colțuri. 6 (Pex) Ladă. 7 (Pex) Grămadă. 8 (Spc) Coșuleț din scoarță de copac îndoită la mijloc, iar la capete prinsă cu crenguțe de brad, în care se culeg fragi și zmeură. 9 (Spc) Sicriu. 10 (Nob) Trunchiul unui animal (mare), golit de organe interne Si: burduf, carcasă, foale. 11 Parte a căruței Cf coș (18). 13 (Reg; îf coștiug) Coteț de găini. corectată

COȘCIÚG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciúg s. n.] – Din sl. kovŭčegŭ (după coș¹).

COȘCIÚG, coșciuge, s. n. 1. Sicriu. 2. (Reg.) Coșniță de papură în patru colțuri. [Var.: cosciúg s. n.] – Din sl. kovŭčegŭ (după coș¹).

COȘCIÚG, coșciuge, s. n. (Și în forma cosciug) 1. Sicriu. Popor mult, oameni tăcuți care răzbătuseră prin multe furtuni, cu capul gol, împresurară coșciugul plin de flori de primăvară. SADOVEANU, O. I 258. O trăsură neagră, ca un cosciug imens, aștepta la poartă. SAHIA, N. 58. Deschisă ședea groapa, coșciugul sta deschis, Și soarele o rază de-adio îmi trimise, Spărgînd o clipă norii din-naltul său abis. MACEDONSKI, O. I 46. 2. (Regional, rar) Coșniță de papură în patru colțuri, întrebuințată de obicei pentru tîrguieli. Să învețe a împleti coșnițe sau coșciuge. DRĂGHICI, R. 105. – Variantă: cosciúg s. n.

coșciúg s. n., pl. coșciúge

coșciúg s. n., pl. coșciúge

COȘCIÚG s. v. sicriu.

coșciúg (coșciúge), s. n. – 1. (Mold.) Coșniță. – 2. Sicriu. Sb. kovĭčegŭ „cutie” (Cihac, II, 65; Conev 72), cf. bg., sb., rus. kovčeg; fonetismul a fost influențat de analogia cu coș (cf. Hasdeu, Col. Traian, 1883, 244). Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 185; și Vaillant, BL, XIV, 12, pentru istoria cuvîntului sl.

COȘCIÚG ~e n. Ladă de formă specială în care se pune mortul pentru a fi înmormântat; raclă; sicriu. /<sl. kovuțegu

coșciug n. 1. Mold. coșniță de papură, ladă în genere: coșciugu ca păpuși AL.; 2. ladă în care se închide mortul (sens excluziv muntean). [Slav. KOVUČEGŬ, coșniță (influențat de coș); sensul 2 prezintă aceeaș restricțiune ca sinonimele sicriu (Mold.) și tron (Tr.)].

coșcĭúg n., pl. e și urĭ (vsl. kovŭčegŭ, rut. kovčeg, ladă, infl. de coș. Cp. și cu căuș, căuc). Vest. Secriŭ, raclă: un mort într’un coșcĭug. – În est și nord cocĭug, „coșniță”.

COSCIUG, Vascan (17 A I 149; Sur V), subst. mold. = „coșniță”.

COȘCIUG s. sicriu, (rar) sarcofag, (înv. și pop.) raclă, (pop.) scîndură, (reg.) brad, casă, (Transilv. și Ban.) copîrșeu, (prin Transilv.) jgheab, (Transilv.) ladă, (Transilv. și Maram.) sălaș, (Olt. și Transilv.) tron, (înv.) coș, (arg.) pardesiu de scînduri.

coșcíug, coșciuge, (cosciug), s.n. – (reg.) Sicriu. Frecvent în Maramureș se folosește sin. copârșeu. ♦ (onom.) Cosciug, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din sl. kovǔčegǔ „cutie”, cf. rus. kovčeg (DER, Scriban, Șăineanu, DEX, MDA), după coș.

coșciug, coșciuge s. n. automobil.

coșciug zburător expr. avion.