contra³ vt [At: FRÂNCU – CANDREA, M. 99 / Pzi: ~rez / E: fr contrer] 1 A contrazice. 2 (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3 (La bridge) A cere o amendă dublă Si: a se opune.

contra² [At: P. MAIOR, IST. 271/3 / V: coantra, condra, condră, condri / E: lat contra] 1 pp În schimbul. 2 pp În direcția opusă. 3 pp Împotriva. 4 pp (Îlav) Din ~ sau ~tră Dimpotrivă. 5 pp (Îe) Pro și ~ Pentru și împotriva. 6 pp (Îe) A sta (în) ~ sau de ~tră sau a pune sau (a se lua) în ~ sau (de ~tră) A se împotrivi. 7 pp (Îe) A fi sau a se lua (în) ~ cu cineva A fi în dezacord cu cineva. 8 pp (Îe) Om de ~tră Om care caută ceartă. 9 av Împotrivă. 10 av Cu totul altfel.

contra¹- [At: DEX² / E: fr contre, it contra] Element de compunere cu sensul de „împotriva”, „opus”.

CONTRA² prep. 1. (Construit cu genitivul adesea precedat de prep. «în») împotriva (cuiva sau a ceva). Se îndreaptă contra vîntului. ◊ (Eliptic) Trebuie să iei atitudine, pentru sau contra. ◊ (Arătînd ostilitate) Ești contra mea, Haralambie. SAHIA, N. 104. Fulgerele adunat-au contra fulgerului care în turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt și mare. EMINESCU, O. I 146. ◊ (Adverbial) Cine-i contra, să-l vedem, Ca să-l știe soții. COȘBUC, P. I 428. ◊ Loc- adv. Din contra (sau contră) = dimpotrivă, cu totul altfel. Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. EMINESCU, O. I 141. De atunci n-am mai făcut nici un progres în această artă; ba chiar aș putea zice din contră! ODOBESCU, S. III 21. 2. În schimbul (altei valori). Biletele de teatru se vînd contra cost. – Formă gramaticală: (în locuțiune) contră.

CONTRA¹- Element de compunere arătînd, în general, opunere, reacțiune, contrast, care servește la formarea unor substantive ca contracandidat sau a unor verbe ca contraataca, contrabalansa etc.

CONTRA prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Din contra = dimpotrivă. 2. În schimbul (altei valori). // adv. Împotriva cuiva; cu totul altfel. // Element prim de compunere savantă care înseamnă „opus”, „împotriva”. [< lat., it. contra, cf. fr. contre-].

CONTRA vb. I. tr. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. ♦ (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. [< fr. contrer].

CONTRA¹- pref. „opus” (spațial și temporal), „împotrivă”; „din nou”; „neconform”; „inferior ierarhic”. (< fr. contra-, cf. lat. contra)

CONTRA³ vb. tr. 1. a contrazice, a riposta. 2. (box, scrimă, lupte, judo) a da o contră. ◊ (bridge) a se opune, a cere o amendă dublă. (< fr. contrer)

CONTRA² I. prep. 1. împotriva (cuiva sau a ceva). ♦ din ~ = dimpotrivă. 2. în schimbul (altei valori). II. adv. împotriva cuiva; cu totul altfel. (< lat. contra, fr. contre)

A CONTRA ~ez 1. tranz. 1) (persoane) A întrerupe, exprimând o opinie contrară; a contrazice. 2) sport (adversari) A supune unei contre. 2. intranz. (la bridge) A se opune, cerând o amendă dublă. /<fr. contrer

A SE CONTRA mă ~ez intranz. (despre adepții unor opinii, teze etc.) A discuta în contradictoriu (cu cineva); a se contrazice. /<fr. contrer

CONTRA¹ prep. 1) (exprimă un raport opozițional) Împotriva; asupra. Luptători contra fascismului. Merge contra vântului. 2) (exprimă un raport de substituție) În schimbul. Se alimentează contra plată. /<fr. contre, lat., it. contra

CONTRA² adv. Împotrivă; cu totul altfel. /<fr. contre, lat., it. contra

contra prep. 1. în direcțiune opusă, față în față: în contra curentului; 2. fig. a se lua în contra cu cineva; 3. ceea ce-i opus: pro și contra; din contra, cu totul altfel.

*cóntra, prep. cu genitivu saŭ cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de în potrivă, care cere genitivu). În direcțiune contrară, față în față cu: contra vîntuluĭ, contra mea. Fig. Dușmănește: a vorbi, a vota contra luĭ. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doĭ, a schimba argint contra aur (saŭ pe aur). – Și în contra după în potrivă): în contra tuturor. În Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se încontra, a se pune în contrazicere, a-ĭ face opozițiune. – Din contra (fals din contră), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis că va veni. – Din contra! A zis că nu va veni!

CONTRAR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contrariu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

CONTRĂ, contre, s. f. Lovitură promptă de răspuns a unui sportiv la un atac lansat de adversarul său (la box, scrimă, judo, lupte etc.). – Din fr. contre.

coandră av, pp, sf vz contra

coantră av, pp, sf vz contra

condra pp, av vz contra²

condră av, pp vz contra²

condrî av, pp vz contra²

contrar, ~ă [At: NEGRUZZI, S. III, 247 / V: (înv) ~riu / Pl: ~i, ~e / E: fr contraire, lat contrarius] 1 a Opus. 2 a Deosebit. 3 a Vătămător. 4 a (Îs) Noțiuni ~e Noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună acceptarea celeilalte. 5 av Împotrivă. 6 av Neconform cu... 7 a Potrivnic. 8 a Nefavorabil. 9 sn (Lpl; îf contrarii] Noțiune care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acestui obiect sau proces. 10 sn Fiecare dintre termenii unei contradicții. 11 sm (Trs; Buc; rar; după ger Gegner) Adversar. 12 pp Contra (3).

contră sf [At: DN³ / Pl: ~re / E: fr contre] 1 (Spt) Lovitură de răspuns promptă la box, lupte, judo etc. după un atac lansat de adversar.

semen-contra s [At: MAN. SĂNĂT. 160/10 / E: fr semen-contra] (Med) Pulbere din bobocii uscați ai unor specii de pelin (Artemisia), folosită în tratarea ascaridiozei.

CONTRAR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni care se află într-un raport în care acceptarea uneia presupune înlăturarea celeilalte fără ca înlăturarea uneia să presupună admiterea celeilalte. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3.S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare din termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contrariu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.

CONTRĂ, contre, s. f. Lovitură de răspuns promptă a unui sportiv după un atac lansat de adversarul său (la box, scrimă, judo, lupte etc.). – Din fr. contre.

CONTRAR¹ adv. (Construit cu dativul) Împotriva, în contra, fără a corespunde cu..., neconform cu... Contrar celor afirmate. Contrar obiceiului meu.

CONTRĂ prep. v. contra.

CONTRAR, -Ă adj. Opus; potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) aflate în raport de contrarietate. ♦ (s.n.) Ceea ce este opus, potrivnic. // adv. împotriva, în contra; neconform cu... [Var. contrariu, -ie adj. / < lat. contrarius, cf. fr. contraire].

CONTRĂ s.f. Lovitură de răspuns, promptă, la box, scrimă, lupte, judo, pe atacul adversarului sau imediat după acesta. ♦ Acțiunea de a contra la bridge. [< fr. contra].

CONTRAR, -Ă I. adj. opus; potrivnic. ♦ noțiuni contrare = noțiuni (sau judecăți) în raport de contrarietate. II. s. n. ceea ce este opus, potrivnic. III. adv. împotriva, în contra. (< fr. contraire, lat. contrarius)

CONTRAS² adj., s. m. luptător anticomunist de gherilă din America Latină. (< sp. contras)

CONTRĂ s. f. lovitură de răspuns, promptă, pe atacul adversarului, la box, scrimă, lupte, judo. ◊ acțiunea de a contra la bridge. (< fr. contre)

contras s., adj. (cuv. sp.) Luptători anticomuniști de gherilă din America Latină ◊ „O grupare a forțelor contras [din Nicaragua] din nordul țării [...]” Meridian 23 VIII 93 p. 9 (cf. it. contras; DPN 1983)

CONTRAR² prep. Contra; împotriva. /<fr. contraire, lat. contrarius

CONTRĂ ~e f. (la box, scrimă, luptă etc.) Lovitură de răspuns a unui sportiv, realizată fulgerător pentru a anihila inițiativa adversarului. /<fr. contre

contra² adj. invar., adv. (păreri ~, a vota ~) corectat(ă)

contra¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. contrez, 3 contrează; conj. prez. 1 sg. să contrez, 3 să contreze

contra³ prep. (~ cronometru, ~ cost, ~ curentului, ~ vaccinare)

contra¹ prep., adv.

contra² (a ~) vb., ind. prez. 3 contrează

contra prep., adv.

contra vb., ind. prez. 1 sg. contrez, 3 sg. și pl. contrează

contrar¹ adv. (Campania s-a desfășurat ~ așteptărilor.)

contră s. f., g.-d. art. contrei; pl. contre

*contrar² adv.

contră s. f., g.-d. art. contrei; pl. contre

contrar prep.

contră s. f., g.-d. art. contrei; pl. contre

contrar.

contra prep., adv. – Împotrivă. – Mr. contra, contră. Lat. contra (sec. XIX); în mr., din it. A ajuns aproape popular, mai ales în expresia curentă în contra sau a face contra „a se opune, a se împotrivi”. A intrat în compunerea a numeroși termeni neol., ca contraatac, contrabalansa, contrabaterie, etc. În anumite cazuri se combină și cu cuvinte autentic rom., cf. contragreutate, s. f., după fr. contrepoids; contraotravă, s. f., ca fr. contrepoison, etc. Este dublet al lui condra, interj., termen al jucătorilor de cărți, din ngr. ϰόντρα (Graur, BL, VI, 142; Gáldi 167), și al lui condră, s. f. (Mold., ceartă, gîlceavă), de aceeași origine. – Der. condra, vb. refl. (Mold., a se certa); contra, vb. (la jocul de bridge, a face contra), din fr. contrer; încontra, vb. (pop., a înfrunta, a se opune).

contra (cuv. it., „împotriva”) 1. Abreviere pentru contratenor*. 2. C. desemnează, începând din sec. 16, contraoctava*. 3. În componența unui cuvânt, c. desemnează tipul cel mai grav de voce (ex. contralto*) sau al unui instr. (ex. contrabas*, contrafagot*).

Contra v. Codrat II 3.

BELLUM OMNIUM CONTRA OMNES (lat.) războiul tuturor contra tuturor – Hobbes, „Leviathan”, I, 4. În concepția autorului, stare caracteristică omenirii pe treptele primitive.

contra, contrez v. t. (d. femei) a mișca din șolduri în timpul unui act sexual.

a avea contră expr. (prst. – d. femei) a fi rezistentă (în timpul actului sexual)

a se pișa (în) contra vântului expr. (vulg.) 1. a se pune rău cu șefii. 2. a manifesta lipsă de tact apărând o cauză dinainte sortită eșecului.

a și-o da contra cost expr. a se prostitua.

a trage o contră (cuiva) expr. a păcăli (pe cineva), a înșela cu tupeu (pe cineva).

contră, contre s. f. (glum.) mișcarea șoldurilor unei femei în timpul actului sexual.

Gică Contra s. (iron.) epitet atribuit unei persoane care adoptă întotdeauna puncte de vedere diferite de cele ale majorității.

CONTRA vb. v. contrazice.

CONTRA prep., adv. 1. prep. asupra, împotriva, (înv.) către, despre, spre. (Pornește ~ dușmanilor.) 2. prep. împotriva, pentru. (Medicament ~ hepatitei.) 3. prep. contrar, împotriva. (~ părerii cuvenite.) 4. adv. împotrivă, (înv. și reg.), potrivă. (Votează ~.) 5. prep. pentru. (Îți dau cincizeci de lei ~ un timbru.)

CONTRA prep., adv. 1. prep. asupra, împotriva, (înv.) către, despre, spre. (Pornește ~ dușmanilor.) 2. prep. Împotriva, pentru. (Medicament ~ hepatitei.) 3. prep. contrar, împotriva. (~ părerii curente.) 4. adv. împotrivă, (înv. și reg.) potrivă. (Votează ~.) 5. prep. pentru. (Îți dau doi lei ~ un timbru.)

contra vb. v. CONTRAZICE.

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

CONTRAR adj., prep. 1. adj. advers, dimpotrivă, opus, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. adj. invers, opus. (Sens ~ celui inițial.) 3. adj. antitetic, opus. (Se află pe poziții ~.) 4. adj. contradictoriu, divergent, opus, potrivnic, (rar) contrazicător. (Păreri ~.) 5. prep. contra, împotriva. (~ părerii curente.)

Contra ≠ pentru, pro

Bellum omnium contra omnes (lat. „Războiul tuturor contra tuturor”) – Expresia se găsește în cap. XII din partea întîi a lucrării filozotului englez Thomas Hobbes, apărută în 1642, intitulată De cive (scrisă în latinește) și o mai întîlnim în altă carte a sa: Leviathan apărută în 1651 (partea I, cap. XIII-XIV). Hobbes folosește această expresie, referindu-se la vremurile străvechi cînd omul era în continuu război cu semenul său. Karl Marx, caracterizîndu-l pe poetul roman Lucrețiu, spune că în opera acestuia „în locul figurilor senine, puternice…, ale lui Homer găsim eroi solizi, înarmați pînă-n dinți, lipsiți de orice altă calitate; războiul omnium contra omnes (tuturor contra tuturora), forma rigidă a existenței pentru sine...” (v. Marx și Engels, Despre artă și literatură). FIL.