contrá³ vt [At: FRÂNCU – CANDREA, M. 99 / Pzi: ~réz / E: fr contrer] 1 A contrazice. 2 (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. 3 (La bridge) A cere o amendă dublă Si: a se opune.

cóntra¹- [At: DEX² / E: fr contre, it contra] Element de compunere cu sensul de „împotriva”, „opus”.

cóntra² [At: P. MAIOR, IST. 271/3 / V: coántra, cóndra, cóndră, cóndri / E: lat contra] 1 pp În schimbul. 2 pp În direcția opusă. 3 pp Împotriva. 4 pp (Îlav) Din ~ sau ~tra Dimpotrivă. 5 pp (Îe) Pro și ~ Pentru și împotriva. 6 pp (Îe) A sta (în) ~ sau de ~tră sau a pune sau (a se lua) în ~ sau (de ~tră) A se împotrivi. 7 pp (Îe) A fi sau a se lua (în) ~ cu cineva A fi în dezacord cu cineva. 8 pp (Îe) Om de ~tră Om care caută ceartă. 9 av Împotrivă. 10 av Cu totul altfel.

CONTRA¹- Element de compunere arătînd, în general, opunere, reacțiune, contrast, care servește la formarea unor substantive ca contracandidat sau a unor verbe ca contraataca, contrabalansa etc.

CÓNTRA² prep. 1. (Construit cu genitivul adesea precedat de prep. «în») împotriva (cuiva sau a ceva). Se îndreaptă contra vîntului. ◊ (Eliptic) Trebuie să iei atitudine, pentru sau contra. ◊ (Arătînd ostilitate) Ești contra mea, Haralambie. SAHIA, N. 104. Fulgerele adunat-au contra fulgerului care în turbarea-i furtunoasă a cuprins pămînt și mare. EMINESCU, O. I 146. ◊ (Adverbial) Cine-i contra, să-l vedem, Ca să-l știe soții. COȘBUC, P. I 428. ◊ Loc- adv. Din contra (sau contră) = dimpotrivă, cu totul altfel. Atunci lumea cea gîndită pentru noi avea ființă, Și, din contra, cea aievea ne părea cu neputință. EMINESCU, O. I 141. De atunci n-am mai făcut nici un progres în această artă; ba chiar aș putea zice din contră! ODOBESCU, S. III 21. 2. În schimbul (altei valori). Biletele de teatru se vînd contra cost. – Formă gramaticală: (în locuțiune) contră.

CÓNTRA prep. 1. Împotriva (cuiva sau a ceva). ◊ Din contra = dimpotrivă. 2. În schimbul (altei valori). // adv. Împotriva cuiva; cu totul altfel. // Element prim de compunere savantă care înseamnă „opus”, „împotriva”. [< lat., it. contra, cf. fr. contre-].

CONTRÁ vb. I. tr. 1. A contrazice. 2. (La box, scrimă, lupte, judo) A da o contră. ♦ (La bridge) A se opune, a cere o amendă dublă. [< fr. contrer].

CONTRÁ³ vb. tr. 1. a contrazice, a riposta. 2. (box, scrimă, lupte, judo) a da o contră. ◊ (bridge) a se opune, a cere o amendă dublă. (< fr. contrer)

CONTRA¹- pref. „opus” (spațial și temporal), „împotrivă”; „din nou”; „neconform”; „inferior ierarhic”. (< fr. contra-, cf. lat. contra)

CÓNTRA² I. prep. 1. împotriva (cuiva sau a ceva). ♦ din ~ = dimpotrivă. 2. în schimbul (altei valori). II. adv. împotriva cuiva; cu totul altfel. (< lat. contra, fr. contre)

A SE CONTRÁ mă ~éz intranz. (despre adepții unor opinii, teze etc.) A discuta în contradictoriu (cu cineva); a se contrazice. /<fr. contrer

A CONTRÁ ~éz 1. tranz. 1) (persoane) A întrerupe, exprimând o opinie contrară; a contrazice. 2) sport (adversari) A supune unei contre. 2. intranz. (la bridge) A se opune, cerând o amendă dublă. /<fr. contrer

CÓNTRA¹ prep. 1) (exprimă un raport opozițional) Împotriva; asupra. Luptători contra fascismului. Merge contra vântului. 2) (exprimă un raport de substituție) În schimbul. Se alimentează contra plată. /<fr. contre, lat., it. contra

CÓNTRA² adv. Împotrivă; cu totul altfel. /<fr. contre, lat., it. contra

contra prep. 1. în direcțiune opusă, față în față: în contra curentului; 2. fig. a se lua în contra cu cineva; 3. ceea ce-i opus: pro și contra; din contra, cu totul altfel.

*cóntra, prep. cu genitivu saŭ cu un pron. posesiv (lat. contra, cu acuz., infl. de în potrivă, care cere genitivu). În direcțiune contrară, față în față cu: contra vîntuluĭ, contra mea. Fig. Dușmănește: a vorbi, a vota contra luĭ. (V. pentru). Cu acuz.: unu contra doĭ, a schimba argint contra aur (saŭ pe aur). – Și în contra după în potrivă): în contra tuturor. În Munt. Pop. A se pune contra cu cineva, a se lua la contra, a se încontra, a se pune în contrazicere, a-ĭ face opozițiune. – Din contra (fals din contră), de tot alt-fel, pe dos de cum este: A zis că va veni. – Din contra! A zis că nu va veni!

CONTRÁR, -Ă, contrari, -e, adj., adv., s. n., prep. 1. Adj. Opus, potrivnic. ◊ Noțiuni contrare = două noțiuni al căror obiect poate face parte cel mult din sfera uneia, dar poate lipsi din sfera ambelor. 2. Adv. Împotrivă, în contra, neconform cu... 3. S. n. (La pl.; în forma contrarii) Denumire dată noțiunii care desemnează laturi, însușiri sau tendințe ale obiectelor și proceselor opuse unele altora, astfel încât se exclud reciproc, această opoziție constituind forța motrice și conținutul principal al dezvoltării acelui obiect sau proces; (și la sg.) fiecare dintre termenii unei contradicții (1). 4. Prep. Contra, împotriva cuiva sau a ceva. [Var.: contráriu, -ie adj., s. n.] – Din fr. contraire, lat. contrarius.