2 intrări

14 definiții

ciup3, ~ă [At: POGOR, HENR. 236/24 / Pl: ~i, ~e / E: srb čup(a)] 1 sm (Aco „de păr”) Șuviță de păr neîngrijită (sau zbârlită). 2 sm (Reg; la cai) Moț. 3 sm (Trs) Chișiță. 4 sf (Îrg) Femeie cu părul zbârlit. 5 sm (Bot; reg; îc) ~ul-cucului Floare nedefinită mai îndeaproape. 6 sm Lână ce rămâne în darac. 7 sm (Reg) Parte nefolositoare din câlții de cânepă. 8 sm (Reg) Arbore mic, bătrân și plin de crengi.

ciup2 sn [At: JAHRESBER. IX, 230 / Pl: ~e/ E: bg чипкa] (Reg) Cioc.

ciup1 i [At: LM / E: fo cf cip, cipă, ciupăi] (Are) 1 (Înv) Cuvânt care redă un sunet produs prin lovire. 2 Cuvânt care sugerează mersul tiptil.

CIUP, ciupi, s. m. (Regional) Șuviță de păr. Dacă ajunge la curte, își întocmește ciupii cei de păr, își netezește mustățile și intră la împăratul. RETEGANUL, P. V 9.

CIUP, ciupi, s. m. (Reg.) Șuviță de păr. – Sb. čup(a).

CIUP s. v. cioc, clonț, plisc.

ciup (ciúpi), s. m.1. Smoc de păr, moț, tupeu. – 2. Șuviță, plete, cîrlionț. – 3. Copac stufos, frunziș. – Mr. ciup „ață de cînepă”. Sl. (sb. čup „smoc”, rus. čup „moț”), cf. alb. čupë „plete”. Nu poate proveni direct din sb., cum crede DAR, datorită circulației extinse a cuvîntului rom. Pare cuvînt diferit de cel anterior, probabil în legătură cu ciuf.Der. ciupos, adj. (zbîrlit, ciufulit).

ciup interj. – Exprimă zgomotul produs de ciugulitul păsărilor, sau de mersul pe vîrfuri. – Var. cip. Creație spontană. – Der. ciup, s. n. (cioc), cuvînt rar; ciupi, vb. (a ciocăni, a lovi cu ciocul; a rupe lăstari, a paște; a mînca pe apucate; a fura cantități mici; a culege, a aduna; a pișca; a bate, a face zob; refl., a se ameți, a se chercheli), care se consideră de obicei der. de la sb. čupati, „a ciupi, a smulge”, și acesta din alb. tšupis „a ciuguli” (Cihac, II, 50; Pușcariu, Lr., 265; DAR; cf. Conev 96; Rosetti, II, 114), însă ex. străine s-ar putea multiplica (bg. čupja „a rupe”, čupkam „a ciuguli”, mag. csipni „a ciupi”), probabil datorită rădăcinii expresive comune; ciupeală, s. f. (șterpelire; furtișag; acțiunea de a ciupi); ciupitură, s. f. (ciupeală; cantitate mică); ciupitor, adj. (borfaș); ciupeli, vb. (a ciuguli, a da cu ciocul; a mînca pe apucate; a jumuli; a pîrli porcul pentru a-l curăța de păr; a fura, a șterpeli), creație expresivă, cu adăugarea grupului -li (Graur, BL, VI, 146), pe care Tiktin și DAR îl explică prin mag. csupálni „a smulge”, cuvînt cu siguranță în legătură, cu sb. (în schimb, din mag. csiperész provine ciupăra, care circulă în Trans., cu aceleași accepții); ciupelniță, s. f. (Bucov., groapă); ciupăi, vb. (Bucov., a merge pe vîrfuri; despre mistreți, a grohăi; a se bălăci), der. normal de la ciup, pe care DAR îl separă ca și cum ar fi trei cuvinte diferite, explicîndu-l pe primul prin rut. čapati „a merge.” Ca și în alte cazuri de creații spontane, este greu de stabilit legătura exactă a lui ciup cu alb. kjep „cioc”; nu pare însă de folos nici să ajungem, pentru a o explica, la limbile anterioare indoeurop. (Lahovary 324).

ciup2, ciupi, s.m. (pop.) 1. (mai ales la pl.) șuviță de păr, moț, chică, percică, ciuf, smoc, chică. 2. lână rămasă în pieptenii de scărmănat; resturile câlților de cânepă; târș, buhaci, bujoi, ghijar, corci, muzac, huci.

1) cĭup m. (vsl. čupŭ). Vest. Cĭuf, moț. Fulg de lînă rămas de la dărăcit și de la pĭeptănat.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ciup s. v. CIOC. GLONȚ. PLISC.

ciúp, ciupi, s.m. – (reg.) 1. Smoc de păr, moț: „Saie-le ochii, / Pice-le ciupu” (Bilțiu, 1990: 294). 2. Mătasa-porumbului; cosâță (ALRRM, 1971: 404). 3. În expr. dă ciup = leagă rod (ALRRM, 1973: 806). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). Termen specific subdialectului maramureșean (Tratat, 1984: 347). – Din sl. (srb. čup „smoc”, rus. čup „moț”), cf. alb. čupë „pleată” (DER); din srb. čup (DA, DLRM, MDA).

ciúp, -i, s.m. – 1. Smoc de păr, moț: „Saie-le ochii, / Pice-le ciupu” (Bilțiu 1990: 294). 2. Mătasa-porumbului; cosâță (ALR 1971: 404). 3. În expr. dă ciup = leagă rod (ALR 1973: 806). – Cf. alb. čupë „pleată„, srb. čup „smoc”, rus. čup „moț” (DER).

CIUP subst. „smoc de păr” și CIUPĂ, subst. „albie” (DLR). 1. Ciupa, fam., (act). Ciupe, (Viciu 15) și -a; Ciup/ăscul (Glos). 3. Prob. Ciupina (17 B III 13) < vb. a ciupi ( = a fura). 4. Ciupic, D., act. 5. + -lea: Ciuplea (17 B I 416) sau sinC. din Ciupelea. 6. + -oca: Ciupoca b. (Hur).

Intrare: ciup
ciup
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ciup ciupul
plural ciupi ciupii
genitiv-dativ singular ciup ciupului
plural ciupi ciupilor
vocativ singular
plural
Intrare: Ciup
Ciup