Chilia f. 1. braț al Dunării, servește de hotar între Rusia și România; 2. (Nouă), oraș în Basarabia cu 15.000 loc., așezat pe vârful brațului cu acelaș nume, cetate celebră în istoria Românilor; 3. (Veche), orășel în județul Tulcea cu 3000 loc., zidit de Genovezi într’o insulă a Dunării. Port însemnat pentru pescărie; 4; sat în județul Olt: 1400 loc.

CHILIE, chilii, s. f. Odăiță în interiorul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță; p. ext. (fam.) cameră mică de locuit; cămăruță. – Din sl. kelija.

chelie² sf vz chilie

chilie² sf [At: DOSOFTEI, ap. GCR. I, 253/10 / V: (îrg) chel~ / Pl: ~ii / E: vsl келия] 1 Odăiță din cuprinsul mănăstirii în care locuiește un călugăr sau o călugăriță. 2 Odăiță de sihastru Si: (pfm) cămară, cămăruță. 3 Odăiță pentru o singură persoană în care se retrage cineva pentru a se izola sau a se culca. 4 (Pex) Cameră mică de locuit. 5 (La românii din Serbia) Pivniță. 6 Parte a morii de vânt nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

CHILIE, chilii, s. f. Odăiță din cuprinsul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță; p. ext. (fam.) cameră mică de locuit; cămăruță. – Din sl. kelija.

CHILIE, chilii, s. f. 1. Odăiță din cuprinsul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță. Descălecai dinaintea chiliei părintelui Ghermănuță. HOGAȘ, M. N. 136. După un ceas de drum, vedem deschizîndu-se în dreapta noastră o poiană frumoasă, în mijlocul căreia e așezat schitul Lainici – o bisericuță și cîteva chilii împrejmuite cu leațuri de brad-unde-și fac mătania opt călugări bătrîni. VLAHUȚĂ, O. A. II 134. Au răscolit de-a fir-a-păr toate chiliile maicelor, dar n-au găsit-o. CREANGĂ, A. 74. 2. Cameră mică de locuit; odăiță, cămăruță. Stăteau, numai ei, într-o chilie din casa curată a bătrînului Mihu. SADOVEANU, O. VII 63. Intră fata înlăuntru, se uită prin toate chiliile, dar nu zări pe nimeni. RETEGANUL, P. IV Cînd intră în chilia lui, răsuflă lung. EMINESCU, N. 57. Pe urmă venea o tindă întunecoasă, în care da, de toate părțile, ușile deosebitelor încăperi din care unele, lungi și înguste, cu o mică ferestruie în fund, lăcaș de odihnă pentru noapte, purtau numele de chilii. ODOBESCU, S.I 127.

CHILIE, chilii, s. f. Odăiță din cuprinsul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță; p. ext. cameră mică de locuit; cămăruță. – Slav (v. sl. kelija < gr.).

CHILIE ~i f. 1) Cameră mică de locuit într-o mănăstire. 2) fig. Odaie de dimensiuni mici. [Art. chilia; G.-D. chiliei; Sil. -li-e] /<sl. kelija

chilie f. 1. încăpere lungă și îngustă cu o mică ferestruie în tund (mai ales într’o mânăstire): o biserică de piatră și câteva chilii AL.; 2. încăperea morii de vânt. [Gr. mod. KELI].

Eski-Kilia f. orășel în Jud. Tulcea: 2300 loc. (în majoritate Ruși); schelă așezată pe un deal lângă brațul Kilia.

2) chelíe, V. chilie.

chilíe f. (ngr. kellí, kélla și kélli, d. lat. cella, céllula; vsl. keliĭa, kela. V. celulă, chelar, singhel). Cămăruță (célulă) de călugăr la mînăstire. Alveolă. – În Serbia chelíe, pivniță.

chilie s. f., art. chilia, g.-d. art. chiliei; pl. chilii, art. chiliile (desp. -li-i-)

chilie s. f., art. chilia, g.-d. art. chiliei; pl. chilii, art. chiliile

chilie s. f., art. chilia, g.-d. art. chiliei; pl. chilii, art. chiliile

chilie, -lii.

CHILIE s. (BIS.) (rar) celulă. (~ într-o mânăstire.)

CHILIE s. (BIS.) (rar) celulă. (~ într-o mănăstire.)

chilie (chilii), s. f. – Cămăruță. – Mr. chilie. Ngr. ϰελλίον (Murnu 13; Meyer 221; Vasmer, Gr., 50), în parte prin intermediul sl. (v. rus., bg.) kelija, cf. sb. ćelija, alb. kjeli.

CHILIA 1. Brațul nordic al Deltei Dunării, care formează granița cu Ucraina. Lungime: 111 km. Prin el trec 60% din apele fl. Navigabil pentru vase mici. Deltă secundară. 2. Grind de origine continentală, între brațele Sulina și Chilia. Supr.: 55 km². Alt. max.: 6,5 m. Culturi agricole.

CHILIA, oraș în Delta Dunării, pe malul stg. al brațului cu același nume al Dunării; 24,3 mii loc. (1980). Vestigiile cetății medievale; Biserica Sf. Nicolae (1648), ctitorită de Vasile Lupu, cu o frumoasă pisanie sculptată în piatră cu stema Moldovei. Veche așezare, cu un important rol comercial, a fost transformată, în 1479, de Ștefan cel Mare într-o amplă și puternică cetate: în 1484 a fost cucerită de turci. Prin Pacea de la București, încheiată în urma Războiului Ruso-Turc (1806-1812), C. împreună cu Basarabia, a fost anexată de Rusia; între 1918 și 1940, a făcut parte din statul român. În 1940, în urma notelor ultimative sovietice, a fost din nou anexat de U.R.S.S. Eliberat de armata română (1941), orașul a fost din nou ocupat de trupele sovietice (1944) și reanexat de U.R.S.S.

CHILIA VECHE, com. în jud. Tulcea, pe brațul Chilia; 2.919 loc. (1991). Fabrici de brînzeturi și de conserve din pește. Morărit; abator. Complex de creștere a porcilor. Pe terit. ei a existat o veche cetate ridicată de bizantini la sfîrșitul sec. 10; în ev. med., a avut un rol comercial și strategic. Stăpînită de genovezi (mijlocul sec. 14), a intrat înainte de 1372 sub autoritatea Țării Românești; cucerită de Alexandru cel Bun, apoi din nou de Țara Românească (în 1447), a fost dobândită de Ștefan cel Mare în 1465; în 1479 a fost demantelată.

MILITARI-CHILIA, cultură a dacilor liberi din Muntenia (sec. 2-3 d. Hr.), denumită astfel după așezările descoperite în cartierul Militari (municipiul București) și în satul Chilia, com. Făgețelu (jud. Olt). Descoperite în peste 30 de localități din țară, așezările de tip M.-C. se caracterizează, pe lângă creații originale ale populației autohtone, și prin puternice influențe din Imp. Roman.

Chili/a, -aș, -e, -ia v. Achila 3, 4.