CHILIE, chilii, s. f. 1. Odăiță din cuprinsul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță. Descălecai dinaintea chiliei părintelui Ghermănuță. HOGAȘ, M. N. 136. După un ceas de drum, vedem deschizîndu-se în dreapta noastră o poiană frumoasă, în mijlocul căreia e așezat schitul Lainici – o bisericuță și cîteva chilii împrejmuite cu leațuri de brad-unde-și fac mătania opt călugări bătrîni. VLAHUȚĂ, O. A. II 134. Au răscolit de-a fir-a-păr toate chiliile maicelor, dar n-au găsit-o. CREANGĂ, A. 74. 2. Cameră mică de locuit; odăiță, cămăruță. Stăteau, numai ei, într-o chilie din casa curată a bătrînului Mihu. SADOVEANU, O. VII 63. Intră fata înlăuntru, se uită prin toate chiliile, dar nu zări pe nimeni. RETEGANUL, P. IV Cînd intră în chilia lui, răsuflă lung. EMINESCU, N. 57. Pe urmă venea o tindă întunecoasă, în care da, de toate părțile, ușile deosebitelor încăperi din care unele, lungi și înguste, cu o mică ferestruie în fund, lăcaș de odihnă pentru noapte, purtau numele de chilii. ODOBESCU, S.I 127.