6 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CAÚC2, cauce, s. n. (Înv. și reg.) Căuș. – Lat. caucus.

CAÚC2, cauce, s. n. (Înv. și reg.) Căuș. – Lat. caucus.

CAÚC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk.

CAÚC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile. – Din tc. kavuk.

cauc2, ~ă a [At: VICIU, GL. / P: ca-uc / Pl: ~uci, ~uce / E: cf năuc] (Reg) Prost.

cauc3 sn [At: LET. I A. 81 / P: ca-uc / Pl: ~uce[1] / E: tc kavuk] 1 Acoperământ de cap, făcut din pâslă, înalt și rotund, cu fundul lat, purtat de nobilii turci, de boieri, boieroaice și slugile boierești. 2 (Pan) Potcap purtat de călugări și călugărițe. modificată

  1. ~ece~uce Ladislau Strifler

cauc1 sn [At: LB / P: ca-uc / V: ~că, căuc, cheuc / Pl: ~e / E: lat caucus] (Reg) 1 Vas de lemn (de frasin sau de paltin) ori de metal cu coadă, ca o lingură mare, cu care se scoate apă de băut dintr-un vas mai mare (găleată, doniță, hârdău). 2 Conținutul unui cauc (1). 3 Vasul împreună cu conținutul. 4 (Reg; îe) În tot șofeiu’ vrei să fie ~ Se zice când cineva e pretențios și leneș. 5 (Zid) Unealtă de zidărie nedefinită mai îndeaproape Vz căuș. 6 (Îrg; îf căuc) Sapă.

CAÚC2, cauce, s. n. (Rar) Căuș (1). (Poetic) Nori ca niște tauri minați să se adape cu lumină din caucul soarelui. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 122.

CAÚC1, cauce, s. n. 1. Acoperămînt de cap, înalt, rotund, făcut din pîslă, purtat în trecut de boieri și de femei, de boiernași și de cei care îi slujeau. Coana Frosa, în rochie cărămizie cu flori turcești, și cu cauc pe cap. BASSARABESCU, V. 46. La cap cu cauc... se primbla pe dinaintea băieților înarmat c-o vargă lungă. GHICA, S. 51. 2. Potcap purtat de călugări. Întîlni un călugăraș, îi dădu vestmintele ei și ii luă rasa și caucul lui. DELAVRANCEA, S. 258.

CAÚC2, cauce, s. n. (Rar) Căuș. – Lat. caucus.

CAÚC1, cauce, s. n. 1. Potcap purtat de călugări. 2. (Înv.) Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau unii boieri și femeile. – Tc. kauk.

CAÚC ~ce n. înv. Acoperământ pentru cap confecționat din pâslă, purtat de boieri. /<turc. kavuk

cauc n. căciulă înaltă cu partea de sus lată, purtată înainte de boieri, boierinași și de slugile boierești, mai târziu de neguțători, iar azi de călugări și călugărițe: un cauc oltenesc de hârșie neagră de miel FIL. [Turc. KAVUK].

cauc n. Tr. căuș. [Cf. lat. medieval CAUCUS].

cáuc n., pl. e (lat. caucus, cupă). Vest. Căuș orĭ lingură mare de luat lichide orĭ făină. E un cuv. neauzit de mine, și de aceĭa nu-s sigur de acc. În rev. I. Crg. 2,210, e un ex. fără acc.: ĭa cu caucu apa din găleată. În Univ. 24,4,37; 12,4, e o coresp. din Dolj, unde scrie căúc, și atuncĭ are altă orig. V. chepcea, cĭorbalîc, polonic.

caúc n., pl. e (turc. kauk, și kavuk, căcĭulă înaltă; ngr. kavúki, bg. akauk. V. dălcăuc). Un fel de căcĭulă țeapănă (înaltă și lată în fund) pe care o purtaŭ odinioară boĭeriĭ, apoĭ boĭerinașiĭ și slugile. Comănac, cuculion.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

caúc1 (potcap) s. n., pl. caúce

cáuc2/caúc2 (vas) s. n., pl. cáuce/ caúce

arată toate definițiile

Intrare: Cauc
nume propriu (I3)
  • Cauc
Intrare: cauc
cauc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cauc (adj.)
cauc3 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cauc
  • caucul
  • caucu‑
  • caucă
  • cauca
plural
  • cauci
  • caucii
  • cauce
  • caucele
genitiv-dativ singular
  • cauc
  • caucului
  • cauce
  • caucei
plural
  • cauci
  • caucilor
  • cauce
  • caucelor
vocativ singular
plural
Intrare: cauc (pălărie)
cauc2 (pălărie) substantiv neutru
substantiv neutru (N2)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cauc
  • caucul
  • caucu‑
plural
  • cauce
  • caucele
genitiv-dativ singular
  • cauc
  • caucului
plural
  • cauce
  • caucelor
vocativ singular
plural
Intrare: cauc (vas)
cauc1 (s.n.) substantiv neutru
  • pronunție: cauc, cauc
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cauc
  • caucul
  • caucu‑
plural
  • cauce
  • caucele
genitiv-dativ singular
  • cauc
  • caucului
plural
  • cauce
  • caucelor
vocativ singular
plural
Intrare: căuc
căuc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cauc (pălărie)

  • 1. Potcap purtat de călugări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Întîlni un călugăraș, îi dădu vestmintele ei și îi luă rasa și caucul lui. DELAVRANCEA, S. 258.
      surse: DLRLC
  • 2. Acoperământ de cap, înalt și rotund, făcut din pâslă, pe care îl purtau în trecut boierii și, uneori, femeile.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Coana Frosa, în rochie cărămizie cu flori turcești, și cu cauc pe cap. BASSARABESCU, V. 46.
      surse: DLRLC
    • La cap cu cauc... se primbla pe dinaintea băieților înarmat c-o vargă lungă. GHICA, S. 51.
      surse: DLRLC

etimologie:

cauc (vas)

etimologie: