bere² sf [At: DA / Pl: beri / E: ger Bier (influențat de bere¹)] 1 Băutură alcoolică slabă, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2 (Eliptic) Recipient cu bere² (1).

bere¹ sf [At: CORESI, PS. 275 / Pl: beri / E: bea²] 1 Înghițire a unui lichid. 2 Sugere. 3 Consumare de băuturi alcoolice. 4 Chefuire. 5 Cheltuire a banilor pe băutură. 6 Cinstire cu băutură a cuiva. 7 (Înv; adesea corelat cu mâncare) Băutură. 8 (Trs; Buc) Petrecere a tineretului, la țară, la începutul câșlegilor Si: berean. 9 (Trs; Buc; îe) Dat în ~ Bun de însurat. 10 (Trs; Buc; pex) Grup de tineri care aranjează berea (8). 11 Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 12 (Gmț; d. copii; îe) A face ~ mâții A plânge fără motiv.

BÉRE¹, (2) beri, s. f. 1. Băutură alcoolică slabă, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. Varietate sau porție de bere (1). 3. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere¹ (1). – Din germ. Bier (influențat de bere²).

BÉRE¹, (rar) beri, s. f. 1. Băutură slab alcoolică, obținută prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea în apă a malțului și a florilor de hamei. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere¹ (1). – Din germ. Bier (influențat de bere²).

BÉRE¹ s. f. Băutură puțin alcoolică, preparată prin fermentarea orzului și hameiului. Se adunau cu deosebire seara, ciocnind pahare mari cu bere. PAS, L. I 153. Nu pot bea șampanie; îmi face arsuri... – Atunci ce? – O bere... – Bine... eu iau o tizană, tu ia bere. CARAGIALE, M. S. 86. Trăgind din cînd în cînd... cîte-o gură din cafeaua și berea ce li sta dinainte. EMINESCU, N. 37.

BÉRE² s. f. (Învechit și popular, adesea în corelație cu «mîncare») Faptul de a bea (băuturi alcoolice). S-au adăpostit prin curțile boierești ca grămătici, vătafi de curte, stolnici, trăind pe bere și pe mîncare fără grijă de ziua de mîne. GHICA, S. 57. Scoală, Goleo, nu ședea, Las’ berea Și mîncarea. TEODORESCU, P. P. 588.

BÉRE¹ s. f. 1. Băutură slab alcoolică obținută prin fermentarea cu o drojdie specială a mustului rezultat din fierberea cu apă a malțului și a hameiului. 2. (Eliptic) Țap, halbă, sticlă de bere (1). – Germ. Bier (influențat de bere²).

BÉRE² s. f. Faptul de a bea; (concr.) băutură.

BÉRE ~i f. Băutură alcoolică slabă, spumoasă, obținută prin fermentarea unei infuzii de malț și flori de hamei. O halbă de ~. [G.-D. berii] /<germ. Bier

bere f. băutură fermentată din apă, orz și hemeiu. [Nemț. BIER, influențat de verbul indigen bere].

1) bére f. Acțiunea de a bea. Vechĭ. Băutură.

2) bére f. (ngr. it. bira, d. germ. bier, supt infl. luĭ bere 1; fr. bière). O băutură galbenă (maĭ închisă orĭ maĭ deschisă) străvezie amară și puțin îmbătătoare care se face din orz și hameĭ pus la fermentat (E băutura popoarelor germanice). V. bragă.

bére s. f., g.-d. art. bérii; (porții, sorturi) pl. beri

bére (băutură, acțiune) s. f., g.-d. art. bérii; (porții, sorturi) pl. beri

bere, gen. berii

BÉRE s. (înv. și reg.) olovină. (O sticlă de ~.)

BERE s. (înv. și reg.) olovină. (O sticlă de ~.)

bére s. f. – Băutură alcoolică slabă din hamei. Germ. Bier, modificat prin asociere spontană cu vb. bere (a bea), cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275; DAR). Trebuie să fi intrat în rom. cel puțin din sec. XVI; prima fabrică de bere care apare în documente este cea de la Iași, din 1560. În mr. din it. birra (Ruffini 103).

Ber/e, -ea, -escul, -eș, v. Ber 3 – 5.