bere¹ sf [At: CORESI, PS. 275 / Pl: beri / E: bea²] 1 Înghițire a unui lichid. 2 Sugere. 3 Consumare de băuturi alcoolice. 4 Chefuire. 5 Cheltuire a banilor pe băutură. 6 Cinstire cu băutură a cuiva. 7 (Înv; adesea corelat cu mâncare) Băutură. 8 (Trs; Buc) Petrecere a tineretului, la țară, la începutul câșlegilor Si: berean. 9 (Trs; Buc; îe) Dat în ~ Bun de însurat. 10 (Trs; Buc; pex) Grup de tineri care aranjează berea (8). 11 Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 12 (Gmț; d. copii; îe) A face ~ mâții A plânge fără motiv.

bere¹ s.f. Faptul de a bea. • /v. bea.

BERE¹ sf. 1 Faptul de a bea ¶ 2 Băutură: petreceau toată noaptea pe ziafet, pe ~ și pe mîncare (I.-GH.) ¶ 3 Trans. Bucov. Petrecere, numită și „berean”, pe care o face tineretul la țară la începutul cîșlegilor de iarnă.

BERE² sf. Băutură fermentată preparată din apă, orz și hameiu [germ. Bier + bere].

BERE² s. f. (Învechit și popular, adesea în corelație cu «mîncare») Faptul de a bea (băuturi alcoolice). S-au adăpostit prin curțile boierești ca grămătici, vătafi de curte, stolnici, trăind pe bere și pe mîncare fără grijă de ziua de mîne. GHICA, S. 57. Scoală, Goleo, nu ședea, Las’ berea Și mîncarea. TEODORESCU, P. P. 588.

BERE² s. f. Faptul de a bea; (concr.) băutură.

1) bére f. Acțiunea de a bea. Vechĭ. Băutură.

bere (băutură, acțiune) s. f., g.-d. art. berii; (porții, sorturi) pl. beri