9 intrări

Articole pe această temă:

38 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

albiná2 vi [At: CADE / Pl: ~néz / E: albină] 1 (Mar) A alerga cu treburi, ca o albină. 2 (Ban) A-și înjgheba o situație. 3 (Ban) A se pune pe picioare încet, încet, după o boală lungă.

albiná1 vru [At: CADE / Pzi: 3 -nează / E: alb cf albini] (Olt) A se lumina de ziuă.

ALBINÁ, albinez, vb. I. Refl. (Reg.) A se face ziuă. – Din alb2.

albínă [At: CORESI, ap. HEM 7 4 4 / Pl: ~ne / E: ml alvina „stup”] 1 Insectă din familia apidelor, cu picioarele posterioare adaptate pentru strângerea polenului și cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, care trăiește în familii și produce miere și ceară Si: (pop) bâză, biză, gâză-folositoare, gâză-de-miere, gâzuță, muscă (Apis melifica). 2 (Îs) ~ lucrătoare (sau, pop, lucroaie) Albină care lucrează la fagure. 3 (Pop; îc) ~ împărătească Matcă. 4 (Reg; îc) ~mare, ~de-pădure, ~de-pământ, ~țigănească, ~țiganului Bondar. 5 (Reg; îc) ~țigănească Viespe. 6 (Mun; îc) ~ țiganului Gărgăun. 7 Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophiys cornuta).

ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifera). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta).Lat. alvina „stup”.

ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia apidelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt și lins, iar cu picioarele posterioare pentru strângerea polenului, cu abdomenul prevăzut cu un ac veninos, și care trăiește în familii, producând miere și ceară; muscă (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori violacee, dispuse în spic, asemănătoare cu o albină (1) (Ophrys cornuta).Lat. alvina „stup”.

ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă din familia himenopterelor, al cărei abdomen este prevăzut cu un ac veninos; trăiește în roiuri organizate, producînd miere și ceară (Apis mellifica). Albina... suge nectarul din potire. DEȘLIU, G. 51. O albină trece ca un fir de aur prin soare, drept pe lîngă pălărioara lui de paie, pe lîngă părul bălai, aproape alb. SADOVEANU, O. III, 22S. Priviră... cum albinele culegeau ceara și adunau mierea. ISPIRESCU, L. 381. Și albinele-aduc miere, aduc colb mărunt de aur. EMINESCU, O. I 87. ♦ (Metaforic, cu aluzie la hărnicia albinei) Și părăgineala și bălăriilel ți le plivesc albinele-albastre [muncitorii] Ca nădejdile și zările noastre! DEȘLIU, G. 14. 2. Plantă erbacee ale cărei flori, dispuse într-un spic, seamănă cu o albină; crește primăvara prin locuri cu iarbă, la marginea pădurilor (Ophrys cornuta).

ALBÍNĂ, albine, s. f. 1. Insectă al cărei abdomen este prevăzut cu un ac veninos; trăiește în roiuri organizate, producând miere și ceară (Apis mellifica). 2. Plantă erbacee ale cărei flori seamănă cu o albină (Ophrys cornuta). – Lat. alvina „stup”.

albínă s. f., g.-d. art. albínei; pl. albíne

!lúpul-albínelor (insectă) s. m. art.

!mólia-albínelor (fluture) (-li-a-) s. f. art./mólie-de-albíne (-li-e-) s. f., g.-d. art. móliei-albínelor/móliei-de-albíne

mólie-de-albíne v. mólia-albínelor

albínă s. f., g.-d. art. albínei; pl. albíne

lúpul-albínelor (insectă) s. m.

mólia-albínelor (sil. -li-a)/mólie-de-albíne (sil. -li-e) s. f.

ALBINA-ȚIGÁNULUI s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.

ALBÍNĂ s. (ENTOM.; Apis mellifica) (înv. și pop.) muscă, (reg.) bâză. (~ produce mierea.)

ALBINĂ-ȚIGĂNEÁSCĂ s. v. bărzăun, bondar, gărgăun.

CIUMA-ALBÍNELOR s. v. albinărel, furnicar, prigorie, viespar.

LUPUL-ALBÍNELOR s. v. albinărel, furnicar, prigorie, viespar.

Intrare: albină
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular albi albina
plural albine albinele
genitiv-dativ singular albine albinei
plural albine albinelor
vocativ singular
plural
Intrare: albina
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) albina albinare albinat albinând singular plural
albinea albinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) albinez (să) albinez albinam albinai albinasem
a II-a (tu) albinezi (să) albinezi albinai albinași albinaseși
a III-a (el, ea) albinea (să) albineze albina albină albinase
plural I (noi) albinăm (să) albinăm albinam albinarăm albinaserăm, albinasem*
a II-a (voi) albinați (să) albinați albinați albinarăți albinaserăți, albinaseți*
a III-a (ei, ele) albinea (să) albineze albinau albina albinaseră
Intrare: Albină
Albină
Intrare: Albina
Albina
Intrare: lupul-albinelor
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular lupul-albinelor
plural
genitiv-dativ singular lupului-albinelor
plural
vocativ singular
plural
Intrare: molia-albinelor
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular molia-albinelor
plural
genitiv-dativ singular moliei-albinelor
plural
vocativ singular
plural
Intrare: molie-de-albine
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular molie-de-albine molia-de-albine
plural
genitiv-dativ singular molii-de-albine moliei-de-albine
plural
vocativ singular
plural
Intrare: albina-țiganului
albina-țiganului substantiv feminin articulat
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular albina-țiganului
plural albinele-țiganului
genitiv-dativ singular albinei-țiganului
plural albinelor-țiganului
vocativ singular
plural
Intrare: albină-țigănească
albină-țigănească substantiv feminin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular albină-țigănească albina-țigănească
plural albine-țigănești albinele-țigănești
genitiv-dativ singular albine-țigănești albinei-țigănești
plural albine-țigănești albinelor-țigănești
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

lupul-albinelor

etimologie: