opțiuni
  • info

2 intrări

11 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚUG, țuguri, s. n. (Înv. și reg.) Tren. – Din germ. Zug.

țug2 sn [At: CARAGIALE, O. VII, 448 / Pl: ~uri / E: ger Zug, mg cúg] 1 (Înv; Trs) Curent de aer. 2 (Înv; Trs) Aer rece Si: răcoare. 3 (Gmț; îe) A avea ~ la băutură Se spune despre cineva căruia îi place să bea. 4 (Înv; Ban) Pluton1. 5 (Reg) Vază1. 6 (Îrg) Tren. 7 (Mar) Șir de vagonete pentru transportul minereului. 8 (Reg) Străgălie la car. 9 (Reg) Lambă la car. 10 (Reg) Elastic la ghete.

țug1 i vz țugu1

ȚUG, țuguri, s. n. (Reg.) Tren. – Din germ. Zug.

ȚUG, țuguri, s. n. (Germanism învechit în Transilv.) Tren. Umbli pînă acolo o săptămînă. Te duci o vreme cu țugu. Pe urmă umbli pe jos. SADOVEANU, V. F. 156.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țug (înv., reg.) s. n., pl. țúguri

țug s. n., pl. țúguri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚUG s. v. locomotivă, mașină, tren.

țug s. v. LOCOMOTIVĂ. MAȘINĂ. TREN.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țug, țúguri, s.n. (reg.) 1. tren. 2. curent de aer. 3. pluton. 4. trecere, căutare. 5. elastic la ghete.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ȚUG 1. Țuga, munt. (17 B I 417). 2. Cu art. ul + suf. -ea: Țugulea (Isp IV1) și frecv. act., explicat în DLR „copil rău” 3. Țugulan (Bz). 4. + Țaga: Țăgule, boier (Sd XIX 45). 5. Cf. Țughea (13-15 B 178). Țugheni s.

Intrare: Țug
nume propriu (I3)
  • Țug
Intrare: țug
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țug
  • țugul
  • țugu‑
plural
  • țuguri
  • țugurile
genitiv-dativ singular
  • țug
  • țugului
plural
  • țuguri
  • țugurilor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țug

etimologie: