2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. [Pl. și: țuțuie] – Cf. țugui.

țuțui5 vi [At: BARCIANU / Pzi: ~esc / E: fo] (Reg) 1 A plescăi cu gura. 2 A săruta zgomotos.

țuțui1 sn [At: LB / V: țurț~ sn / Pl: ~uri, ~e sn, ~ sm / E: ns cf țuț, țugui1] 1 (Trs; Mun) Vârf de deal, de munte. 2 (Trs; Mun) Țurțan (2). 3 (Trs; Mun) Deal ascuțit și înalt. 4 (Trs; Mun) Movilă țuguiată. 5 (Mun; îe) A sta spânzurat (ca dracu) pe ~e A sta pe vârfuri. 6 (Reg) Parte ascuțită a unor obiecte (căciulă, încălțăminte etc.). 7 (Reg) Umflătură la cap Si: cucui1 (1). 8 (Reg; îf țurțui) Negel. 9 (Reg) Moț1 de păr Si: (reg) țuluc (1), țuțuluc (1). 10 (Reg) Coc2. 11 (Reg) Moțul1 ciocârlanului. 12 (Reg; art) Numele unui joc de copii cu arșice. corectată

țuțui4 vtr [At: ALR I, 1 703/831 / V: ~ia / Pzi: țuțui / E: țuțu] (Olt; Mun) 1-2 A (se) da în leagăn Si: a (se) legăna, (reg) a (se) țuțula (1-2).

țuțui2 sn [At: ALR I, 703/107 / Pl: ~e, ~uri / E: pvb țuțui4] (Mun; Trs) Leagăn în care se balansează cineva Si: (reg) țițeică1 (4), țuțuieică, țuțul (1), țuțulaică, țuțulig, țuțulină, țuțuluș.

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Reg.) Țugui. – Cf. țugui.

ȚUȚÚI, țuțuiuri, s. n. (Regional) Țugui. O cascadă de piscuri și de țuțuiuri se repede spre valea Prahovei. La TDRG. Opt opintele, Două scîrțîiele Și-un țuțui după ele (Plugul). GOROVEI, C. 297.

2) țuțúĭ și -ĭéz, V. țuguĭez.

1) țuțúĭ n., pl. e (d. țuguĭ). Țuguĭ. Nord. Aliment ĭute (stricat).

ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. (Reg.) A se cocoța. [Pr.: -tu-ia] – Din țuțui.

țuțuia1 [At: HELIADE, V. XXVI/5 / V: ~ui / Pzi: țuțui / E: țuțui1] (Reg) 1 vt A da formă ascuțită Si: a ascuți (1). 2 vr A se cocoța (2).

ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. A se cocoța. [Pr.: -țu-ia] – Din țuțui.

ȚUȚUIÁ, țúțui, vb. I. Refl. (Regional) A se cocoța. Necăjită, se țuțuie pe coama unui zid. La TDRG.

țuțuiu n. 1. vârf, pisc; 2. moț de păr. [Ung. CSUCS].

1) țugúĭ n., pl. ĭe (rudă cu cucuĭ, gurguĭ, cu țaglă, țiglă, cu bg. cigulka, vioară [adică cu sunet „țuguĭat”], ș. a. Cp. și cu glugă, cĭocălăŭ și țuțuĭan). Vîrf, proeminență, înălțătură: țuguĭu uneĭ glugĭ, uneĭ căcĭulĭ, unuĭ stog, unuĭ acoperiș, unuĭ munte. – Și țuțuĭ.

2) țugúĭ și -ĭéz, a v. tr. (d. țuguĭ 1). Lungesc orĭ înalț în formă de țuguĭ: Țiganu îșĭ țuguĭase buzele de poftă privind friptura; a țuguĭa o casă, un cozonac. – Și țuțúĭ, cucuĭ, cocoț.

arată toate definițiile

Intrare: țuțui
țuțui1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N67)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțui
  • țuțuiul
  • țuțuiu‑
plural
  • țuțuiuri
  • țuțuiurile
genitiv-dativ singular
  • țuțui
  • țuțuiului
plural
  • țuțuiuri
  • țuțuiurilor
vocativ singular
plural
țuțui2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N65)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțui
  • țuțuiul
  • țuțuiu‑
plural
  • țuțuie
  • țuțuiele
genitiv-dativ singular
  • țuțui
  • țuțuiului
plural
  • țuțuie
  • țuțuielor
vocativ singular
plural
Intrare: țuțuia
țuțuia1 (1 -i) verb grupa I conjugarea I reflexiv
verb (V105)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțuia
  • țuțuiere
  • țuțuiat
  • țuțuiatu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
singular plural
  • țuțuie
  • țuțuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțui
(să)
  • țuțui
  • țuțuiam
  • țuțuiai
  • țuțuiasem
a II-a (tu)
  • țuțui
(să)
  • țuțui
  • țuțuiai
  • țuțuiași
  • țuțuiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuie
(să)
  • țuțuie
  • țuțuia
  • țuțuie
  • țuțuiase
plural I (noi)
  • țuțuiem
(să)
  • țuțuiem
  • țuțuiam
  • țuțuiarăm
  • țuțuiaserăm
  • țuțuiasem
a II-a (voi)
  • țuțuiați
(să)
  • țuțuiați
  • țuțuiați
  • țuțuiarăți
  • țuțuiaserăți
  • țuțuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuie
(să)
  • țuțuie
  • țuțuiau
  • țuțuia
  • țuțuiaseră
țuțuia2 (1 -iez) verb grupa I conjugarea a II-a reflexiv
verb (V213)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțuia
  • țuțuiere
  • țuțuiat
  • țuțuiatu‑
  • țuțuind
  • țuțuindu‑
singular plural
  • țuțuia
  • țuțuiați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțuiez
(să)
  • țuțuiez
  • țuțuiam
  • țuțuiai
  • țuțuiasem
a II-a (tu)
  • țuțuiezi
(să)
  • țuțuiezi
  • țuțuiai
  • țuțuiași
  • țuțuiaseși
a III-a (el, ea)
  • țuțuia
(să)
  • țuțuieze
  • țuțuia
  • țuțuie
  • țuțuiase
plural I (noi)
  • țuțuiem
(să)
  • țuțuiem
  • țuțuiam
  • țuțuiarăm
  • țuțuiaserăm
  • țuțuiasem
a II-a (voi)
  • țuțuiați
(să)
  • țuțuiați
  • țuțuiați
  • țuțuiarăți
  • țuțuiaserăți
  • țuțuiaseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțuia
(să)
  • țuțuieze
  • țuțuiau
  • țuțuia
  • țuțuiaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țuțui

  • exemple
    • O cascadă de piscuri și de țuțuiuri se repede spre valea Prahovei. La TDRG.
      surse: DLRLC
    • Opt opintele, Două scîrțîiele Și-un țuțui după ele (Plugul). GOROVEI, C. 297.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • cf. țugui
    surse: DEX '09 DEX '98

țuțuia

etimologie:

  • țuțui
    surse: DEX '09 DEX '98