3 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

știrbat, ~ă a vz știrbit

ȘTIRBÍ, știrbesc, vb. IV. 1. Intranz. A pierde unul sau mai mulți dinți; a deveni știrb. 2. Refl. (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o bucățică din margine; a se ciobi; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am știrbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din știrb.

ȘTIRBÍT, -Ă, știrbiți, -te, adj. 1. Cu marginea știrbită; tocit; ciobit. ♦ P. ext. Ciuntit, trunchiat. 2. Fig. Micșorat, diminuat ca însemnătate, ca valoare; (despre o lege, un drept etc.) încălcat, nesocotit. – V. știrbi.

știrbi [At: DOSOFTEI, PS. 419/5 / V: (îvp) ~ba (Pzi: știrb și ~bez) / Pzi: ~besc / E: știrb] 1-2 vi (rar vr) (D. oameni și animale) A deveni știrb (1) Si: (reg) a (se) știrboci (1-2). 3-4 vtr (C. i. vase sau alte obiecte) A face să rămână (sau a rămâne) fără (o bucățică din) margine Si: a (se) ciobi (1), a (se) sparge. 5-6 vtr (C. i. unelte tăioase) A face să piardă (sau a-și pierde) o părticică din tăiș. 7-8 vtr (C. i. unelte tăioase) A (se) toci. 9-10 vtr (Pex; șfg) A (se) trunchia. 11 vt (Fig) A diminua valoarea, prestigiul cuiva sau a ceva. 12 vt (Fig; c. i. un drept, o lege etc.) A nesocoti.

știrbit, ~ă [At: SCRIBAN, D. / V: (îvp) ~bat / Pl: ~iți, ~e / E: știrbi] 1-2 smf, a (Rar) Știrb (1-2). 3-6 a Știrb (6-9). 7 a (Fig) Diminuat ca însemnătate, ca valoare etc. 8 a (Fig; d. un drept, o lege etc.) Care este nesocotit Si: încălcat.

ȘTIRBÍ, știrbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-și pierde dinții, a deveni știrb. 2. Refl. (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o părticică din margine; a se ciobi; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci; p. ext. a se ciunti. ◊ Tranz. Am știrbit o farfurie. 3. Tranz. Fig. A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva. – Din știrb.

ȘTIRBÍT, -Ă, știrbiți, -te, adj. 1. Cu marginea știrbă; tocit; ciobit. ♦ Ciuntit, trunchiat. 2. Fig. Micșorat, diminuat ca însemnătate, ca valoare; (despre o lege, un drept etc.) încălcat, nesocotit. – V. știrbi.

ȘTIRBÍ, știrbesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde o parte componentă, a se micșora, a se împuțina, a rămîne ciuntit; (despre instrumente de tăiat) a avea lipsă o parte din muchia tăișului; a se toci. Acea moșie... a rămas... a orașului. Se zice că s-ar fi cam știrbit pe ici pe colea în timpurile din urmă. GHICA, la TDRG. Sabia ți s-a știrbit, pușca ți s-a ruginit. ȘEZ. VIII 167. ◊ (Subiectul este partea pierdută) În timp ce și în spațiu se chemă tot, fără ca, cu toate acestea, să se știrbească ceva din esența acestui tot. MACEDONSKI, O. IV 156. ◊ (Subiectul este un abstract) Rar de tot, cînd desimea codrului se știrbea oleacă în dreapta sau în stînga... puteai să înțelegi ce este mai încolo. GALACTION, O. I 281. ◊ Tranz. Crezînd că drege ceea ce aripa zdrobitoare a timpului... stricase la gingașul monument al lui Neagoie, el n-a făcut altceva decît a-l altera și mai tare, decît a-l ciunti, a-l păta, a-l știrbi și a-l scrînti în multe părți ale sale. ODOBESCU, S. II 513. 2. Intranz. A-și pierde dinții, a deveni știrb. 3. Tranz. Fig. A aduce o diminuare puterii, dreptului, prestigiului cuiva. Orice înclinare care știrbește vitejia în lupta vieții e o slăbiciune care te face să rămîi în urmă, învins și strivit. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 11. ♦ A vătăma, a atinge, a nu respecta. E praznic astăzi, sînt «Toți sfinții» Și din bătrîni e obicei în cinstea sfinților să beiȘi legea n-o știrbesc părinții. COȘBUC, P. I 115. – Variantă: (rar) știrbá (GANE, N. I 111) vb. I.

ȘTIRBÍT, -Ă, știrbiți, -te, adj. 1. Cu marginea știrbă; ciuntit. Un taler de lemn cu margini știrbite. La TDRG. Mari ruini de amintire care înalță tăcute în fața sa niște ziduri știrbite, triste rămășițe de mărire. MACEDONSKI, O. IV 46. 2. Fig. (Despre abstracte) Micșorat, diminuat, atins. Oricare ar fi urmarea unei anchete, cinstea celui anchetat tot știrbită iese. STĂNOIU, C. I. 90. – Variantă: (rar) știrbát, -ă (ALECSANDRI, S. 132) adj.

A SE ȘTIRBÍ pers. 3 se ~éște intranz. (despre vase, unelte de tăiat etc.) A-și pierde o parte din margine; a deveni știrb. /Din știrb

A ȘTIRBÍ ~ésc 1. intranz. (despre per- soane) A-și pierde unul sau mai mulți dinți; a deveni știrb. 2. tranz. 1) A face să se știrbească. 2) (onoarea, reputația, drepturile etc.) A diminua, aducând prejudicii. /Din știrb

știrbì v. 1. a rupe colțul: a știrbi un cuțit, un dinte; 2. a strica: s’a știrbit ceva din corabie; 3. fig. a tăia, a împuțina: zilele de lucru să nu le știrbească PANN.

știrbit a. fig. nedreptățit: râzând de strâmbările bieților știrbiți OD.

știrbésc v. tr. (d. știrb; ceh. štĭerbiti). Fac știrb: a știrba un cuțit. Fig. Ĭaŭ o parte, micșorez: a știrbi independența unuĭ popor. – Și știrbéz.

știrbít, -ă adj. Care n’are toțĭ dințiĭ. Căruĭa i s’a stricat ascuțișu saŭ marginea: cuțit știrbit, farfurie știrbită. Fig. Micșorat, redus: libertate știrbită. – Și știrbat (cp. cu bg. štŭrbat, rut. ščerbátiĭ).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

știrbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știrbésc, imperf. 3 sg. știrbeá; conj. prez. 3 să știrbeáscă

știrbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știrbésc, imperf. 3 sg. știrbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. știrbeáscă

arată toate definițiile

Intrare: știrbat
știrbat
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: știrbi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • știrbi
  • știrbire
  • știrbit
  • știrbitu‑
  • știrbind
  • știrbindu‑
singular plural
  • știrbește
  • știrbiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • știrbesc
(să)
  • știrbesc
  • știrbeam
  • știrbii
  • știrbisem
a II-a (tu)
  • știrbești
(să)
  • știrbești
  • știrbeai
  • știrbiși
  • știrbiseși
a III-a (el, ea)
  • știrbește
(să)
  • știrbească
  • știrbea
  • știrbi
  • știrbise
plural I (noi)
  • știrbim
(să)
  • știrbim
  • știrbeam
  • știrbirăm
  • știrbiserăm
  • știrbisem
a II-a (voi)
  • știrbiți
(să)
  • știrbiți
  • știrbeați
  • știrbirăți
  • știrbiserăți
  • știrbiseți
a III-a (ei, ele)
  • știrbesc
(să)
  • știrbească
  • știrbeau
  • știrbi
  • știrbiseră
știrba2 (1 -b) verb grupa I conjugarea I
verb (VT1)
Surse flexiune: DLR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • știrba
  • știrbare
  • știrbat
  • știrbatu‑
  • știrbând
  • știrbându‑
singular plural
  • știrbă
  • știrbați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • știrb
(să)
  • știrb
  • știrbam
  • știrbai
  • știrbasem
a II-a (tu)
  • știrbi
(să)
  • știrbi
  • știrbai
  • știrbași
  • știrbaseși
a III-a (el, ea)
  • știrbă
(să)
  • știrbe
  • știrba
  • știrbă
  • știrbase
plural I (noi)
  • știrbăm
(să)
  • știrbăm
  • știrbam
  • știrbarăm
  • știrbaserăm
  • știrbasem
a II-a (voi)
  • știrbați
(să)
  • știrbați
  • știrbați
  • știrbarăți
  • știrbaserăți
  • știrbaseți
a III-a (ei, ele)
  • știrbă
(să)
  • știrbe
  • știrbau
  • știrba
  • știrbaseră
știrba1 (1 -bez) verb grupa I conjugarea a II-a
verb (VT201)
Surse flexiune: DLR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • știrba
  • știrbare
  • știrbat
  • știrbatu‑
  • știrbând
  • știrbându‑
singular plural
  • știrbea
  • știrbați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • știrbez
(să)
  • știrbez
  • știrbam
  • știrbai
  • știrbasem
a II-a (tu)
  • știrbezi
(să)
  • știrbezi
  • știrbai
  • știrbași
  • știrbaseși
a III-a (el, ea)
  • știrbea
(să)
  • știrbeze
  • știrba
  • știrbă
  • știrbase
plural I (noi)
  • știrbăm
(să)
  • știrbăm
  • știrbam
  • știrbarăm
  • știrbaserăm
  • știrbasem
a II-a (voi)
  • știrbați
(să)
  • știrbați
  • știrbați
  • știrbarăți
  • știrbaserăți
  • știrbaseți
a III-a (ei, ele)
  • știrbea
(să)
  • știrbeze
  • știrbau
  • știrba
  • știrbaseră
Intrare: știrbit
știrbit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • știrbit
  • știrbitul
  • știrbitu‑
  • știrbi
  • știrbita
plural
  • știrbiți
  • știrbiții
  • știrbite
  • știrbitele
genitiv-dativ singular
  • știrbit
  • știrbitului
  • știrbite
  • știrbitei
plural
  • știrbiți
  • știrbiților
  • știrbite
  • știrbitelor
vocativ singular
plural
știrbat adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • știrbat
  • știrbatul
  • știrbatu‑
  • știrba
  • știrbata
plural
  • știrbați
  • știrbații
  • știrbate
  • știrbatele
genitiv-dativ singular
  • știrbat
  • știrbatului
  • știrbate
  • știrbatei
plural
  • știrbați
  • știrbaților
  • știrbate
  • știrbatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

știrbi știrba

  • 1. intranzitiv A pierde unul sau mai mulți dinți; a deveni știrb.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre vase de gospodărie și alte obiecte) A pierde o părticică din margine; a se ciobi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Acea moșie... a rămas... a orașului. Se zice că s-ar fi cam știrbit pe ici pe colea în timpurile din urmă. GHICA, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • În timp ce și în spațiu se chemă tot, fără ca, cu toate acestea, să se știrbească ceva din esența acestui tot. MACEDONSKI, O. IV 156.
      surse: DLRLC
    • figurat Rar de tot, cînd desimea codrului se știrbea oleacă în dreapta sau în stînga... puteai să înțelegi ce este mai încolo. GALACTION, O. I 281.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Am știrbit o farfurie.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • tranzitiv Crezînd că drege ceea ce aripa zdrobitoare a timpului... stricase la gingașul monument al lui Neagoie, el n-a făcut altceva decît a-l altera și mai tare, decît a-l ciunti, a-l păta, a-l știrbi și a-l scrînti în multe părți ale sale. ODOBESCU, S. II 513.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv (Despre instrumente de tăiat) A avea lipsă o părticică (sau mai multe) din muchia tăișului; a se toci.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Sabia ți s-a știrbit, pușca ți s-a ruginit. ȘEZ. VIII 167.
      surse: DLRLC
  • 4. tranzitiv figurat A diminua valoarea, prestigiul cuiva; a nesocoti, a încălca (o lege, un drept etc.); a aduce prejudicii cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Orice înclinare care știrbește vitejia în lupta vieții e o slăbiciune care te face să rămîi în urmă, învins și strivit. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 11.
      surse: DLRLC
    • E praznic astăzi, sînt «Toți sfinții» Și din bătrîni e obicei în cinstea sfinților să bei – Și legea n-o știrbesc părinții. COȘBUC, P. I 115.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • știrb
    surse: DEX '09 DEX '98

știrbit știrbat

etimologie:

  • vezi știrbi
    surse: DEX '09 DEX '98