ȘTIRBIT, -Ă, știrbiți, -te, adj. 1. Cu marginea știrbă; ciuntit. Un taler de lemn cu margini știrbite. La TDRG. Mari ruini de amintire care înalță tăcute în fața sa niște ziduri știrbite, triste rămășițe de mărire. MACEDONSKI, O. IV 46. 2. Fig. (Despre abstracte) Micșorat, diminuat, atins. Oricare ar fi urmarea unei anchete, cinstea celui anchetat tot știrbită iese. STĂNOIU, C. I. 90. – Variantă: (rar) știrbat, -ă (ALECSANDRI, S. 132) adj.