ȘTACHETĂ, ștachete, s. f. 1. (Reg.) Ulucă, leaț. 2. Bară subțire, așezată transversal între doi stâlpi, confecționată din lemn, metal sau material plastic, peste care se execută sărituri în înălțime (libere sau cu prăjina) în atletism. [Var.: stachetă s. f., ștachete s. m.] – Din germ. Staket.

ștachetă sf [At: LM / V: (reg) st~, ștăche~, stacheț, stăicheț, ~afet (Pl: ~uri) sn, ștachete, ~et, ~te (Pl: ~eți) sm, ~cheț sm, ștăicheț smp / Pl: ~te / E: ger Staket(e)] 1 (Trs; Ban) Gard de leațuri. 2 (Olt; Mun; prc) Leaț. 3 (Spc) Bară subțire (de lemn, metal sau material plastic), așezată orizontal pe două suporturi, la o anumită distanță de sol, peste care trebuie să sară sportivii fără să o atingă.

ȘTACHETĂ, ștachete, s. f. 1. (Reg.) Ulucă, leaț. 2. Bară subțire, așezată transversal, confecționată din lemn, metal sau material plastic, peste care trebuie să sară sportivii la întreceri sau la exerciții de atletism, fără să o atingă. [Var.: stachetă s. f., ștachete s. m.] – Din germ. Staket.

ȘTACHETĂ, ștachete, s. f. Ulucă, laț; (Sport) bară subțire, așezată orizontal, peste care trebuie să sară sportivii, fără să o atingă. – Variante: stachetă s. f., ștachet, ștachete (STANCU, D. 377) s. m.

ȘTACHETĂ s.f. Ulucă. ♦ Bară subțire așezată orizontal, peste care trebuie să sară sportivii. [Var. stachetă s.f., ștachet, ștachete s.m. / < germ. Staket, cf. it. stecchetto].

ȘTACHETĂ s. f. 1. bară subțire orizontală, peste care trebuie să sară sportivii. 2. (fig.) nivel de calitate a ceva. (< germ. Staket)

ȘTACHETĂ ~e f. 1) (la probele de atletism) Bară așezată transversal pe două suporturi peste care se execută sărituri în înălțime. 2) reg. Scândură îngustă și lungă, din care se fac garduri. 3) reg. Gard făcut din astfel de scânduri. /<germ. Staket[e]

stachetă sf vz ștachetă

stachete sm vz ștachetă

stacheț s vz ștachetă

stăicheț s vz ștachetă

ștachet sm vz ștachetă

ștachete sm vz ștachetă

ștacheț sm vz ștachetă

ștafet sn vz ștachetă

ștăchetă sf vz ștachetă

ștăicheț smp vz ștachetă

ȘTACHET s. m. v. ștachetă.

STACHETĂ s. f. v. ștachetă.

ȘTACHET s.m. v. ștachetă.

ȘTACHETE s.m. v. ștachetă.

ștachetă s. f., g.-d. art. ștachetei; pl. ștachete

ștachetă s. f., g.-d. art. ștachetei; pl. ștachete

ștachetă s. f., pl. ștachete

ștachetă (sport), pl. ștachete

ștachet s. m., pl. ștacheți

ștachet, pl. ștacheți corectat(ă)

ȘTACHETĂ s. v. leaț, șipcă, ulucă.

ștachetă s. v. LEAȚ. ȘIPCĂ. ULUCĂ.