ȘOARECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă, se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece-de-câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece-de-pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

șoarece sm [At: (a. 1652) GCR I, 161/4 / V: ~rec, (reg) cioarce, cioaric, cioarice, șăr~, șărici, ~rce, ~ric, ~rice, șorice, (îvr) soarice / Pl: ~eci / E: ml sorex, -icis] 1 (Șîc ~-de-casă) Mic mamifer din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit, cu coada lungă și subțire (care trăiește pe lângă așezările omenești) Si: (reg) paruș, șoacăț² (6), șomâc (1), șomârdoc (1) (Mus musculus). 2 (Șîc ~-de-câmp, ~-de-mișună, ~-berc) Șoarece (1) de culoare cenușie-roșcată care își face culcușul sub pământ, în câmp, și care se hrănește mai ales cu cereale, producând mari pagube Si: (reg) șoacăț² (7), șomâc (2), șomârdoc (2) (Microtus arvalis). 3 (Șîc ~-de-câmp) Șoarecele (2) Apodemus agrarius Si: (reg) șoacăț² (8), șomâc (3), șomârdoc (3). 4 (Șîc ~-de-pădure) Șoarece (1) care trăiește în pădure Si: (reg) șoacăț² (9), șomâc (4), șomârdoc (4) (Apodemus sylvaticus). 5 (Șîc ~-pitic) Șoarecele (1) Mycromys minutus Si: (reg) șoacăț² (10), șomâc (5), șomârdoc (5). 6 (Șîc ~-scurmător, ~-roșu) Șoarecele (1) Clethrionomys glareolus Si: (reg) șoacăț², șomâc (6), șomârdoc (6). 7 (Zlg; pop; îc) ~-de-apă (sau ~-de-baltă) Mic mamifer omnivor care trăiește în apropierea apelor (Arvicola amphibius). 8 (Zlg; pop; îc) ~-alunar Pârș-roșu (Muscardinus avellanarius). 9 (Reg; șîc ~rice-de-pădure, ~-roșu-de-pădure, ~-de-moară, ~rec-morăresc, ~-mare) Șobolan (1) (Rattus norvegicus). 10 (Zlg; reg; șîc ~-mare-de-pădure, ~-de-pădure, ~-mare, ~-cu-bot-ascuțit) Chițcan (Sorex araneus). 11 (Orn; pop; șîc ~-cu-aripi) Liliac (Vespertilis murinus). 12 (Zlg; reg; îc) ~-chior Cârtiță (Talpa europaea). 13 (Zlg; Mun; îc) ~-bălțat Orbeț (Spalax microphtalmus). 14 (Reg; îc) ~-de-mare Pește de mare, asemănător cu mihalțul (Motella tricirrhata). 15 (Iht; reg; îae) Limbă-de-mare (Solea impar). 16 (Fam; îe) A trăi (sau a se iubi, a se avea etc.) ca ~le cu pisica (sau cu mâța) A fi în relații foarte rele (unii cu alții). 17 (Fam; îe) A se juca (sau a glumi) (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu ~le A-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. 18 (Reg; îe) I-au mas ~ecii în pântece (sau în burtă) Se spune despre un om foarte flămând. 19 (Pfm; îe) A fi ud (sau murat) ca un ~ A fi foarte ud. 20 (Fam; îlav) În gaură (sau, reg, în bortă) de ~ (sau, reg, în borta ~ricului) Într-un loc ascuns, care nu poate fi găsit ușor. 21 (Reg; îe) A fi sătul ca ~le în biserică A fi foarte flămând. 22 (Reg; îe) A fi calic (sau sărac) ca ~le bisericii (sau din biserică, în biserică) A fi foarte sărac. 23 (Pop; îlav) (Nici) cât să chiorăști un ~ sau cât să orbești un ~ chior Foarte puțin. 24 (Fam; îlav) Când se va împrieteni ~le cu pisica Niciodată. 25 (Adesea dep; îs) ~ de bibliotecă Persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului în bibliotecă, citind și studiind. 26 (Îs) ~ de birou Birocrat (1). 27 (Arg; îs) ~ de hotel Hoț (1). 28 (Reg; mpl) Boală a cornutelor și a cailor, care se manifestă prin apariția unor umflături pe burtă sau pe grumaz. 29 (Reg) Soi de castravete mic, cu coada în spirală.

ȘOARECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoarec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

ȘOARECE, șoareci, s. m. (Și în forma șoarec) Mic animal din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușie-închisă, cu botul ascuțit, cu coada lungă (și subțire) și cu mișcările repezi (Mus musculus). Un șoarec trece covorul. BENIUC, V. 137. Cum nu sînt un șoarec, doamne -măcar totuși are blană. EMINESCU, N. 42. Zmeul are gînd rău cu noi, ziua ne pune la muncă și noaptea ne-nchide în turnul ăsta plin de șoareci. ALECSANDRI, T. I 440. El rămîne prins Ca șoarecul de mîță. NEGRUZZI, S. II 244. Șoarece de bibliotecă, se zice (adesea depreciativ) despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Complexa personalitate a lui Helicide cuprinde, alături de oratorul public și de profet, pe un om de texte, pe un șoarece de bibliotecă, trăind cea mai mare parte a vieții lui în traducerea, compulsarea și comentarea marilor autori vechi și moderni. VIANU, A. P. 39. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca mîța cu șoarecele, se spune despre cei care nu se pot suferi și se ceartă într-una. I-au mas șoarecii în pîntece, se spune despre un om foarte flămînd. Ia mai îngăduiți oleacă, măi, zise Ochilă, că doar nu v-au mas șoarecii în pîntece. Acuș s-or și aduce bucatele și vinul, și numai de-ați avea pîntece unde să le puneți. CREANGĂ, P. 259. (Nici) în gaură (sau în bortă) de șoarece = (nici) în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, (nici) în gaură de șarpe, v. șarpe. Dar nu cumva să faci de altfel, că nici în borta șoarecului nu ești scăpat de mine. CREANGĂ, P. 212. ◊ Compuse: șoarece-de-cîmp = mic rozător de cîmp, care face stricăciuni în pepiniere, culturi de cereale etc. (Microtus arvalis). [Păsărelele] furnică pe jos ca niște șoareci-de-cîmp; nu pot zbura și copiii le prind cu mîna. BART, E. 168. Șoarecii-de-cîmp și mai ales chițoranii strică îndeajuns. PAMFILE, A. R. 92; șoarece-de-pădure = animal rozător, ceva mai mare decît șoarecele-de-casă, care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). – Variante: șoarec, șoaric (ȘEZ. II 107) s. m.

ȘOARECE ~i m. Mamifer rozător dăunător, de talie mică, cu blană cenușie, cu bot ascuțit și cu coadă lungă, subțire. ◊ ~ de câmp specie de șoarece care trăiește în câmp, cauzând mari daune semănăturilor. ~ de pădure specie de șoarece care trăiește în pădure. ~ de birou birocrat. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu ~ele a se amuza pe socoteala cuiva, ținându-l într-o permanentă încordare. (A nu scăpa) nici în gaură (sau nici în bortă) de ~ (a nu se putea salva) nici în cea mai ferită ascunzătoare. [Sil. șoa-re-ce] /<lat. sorex, ~icis

șoarece m. mic cuadruped rozător și foarte stricăcios unde se încuiba. [Lat. SORICEM].

șoárece (vest) și șoárice (est) m. (lat. sórex, sóricis, vgr. ῾ýrax; it. sorcio, sp. sorce. Pv. soritz și fr. souris d. lat. sorex, *soricis. Din sorex s’a făcut rom. direct șoarice din cauza lungimiĭ luĭ o, apoĭ cĭoarice, ca și’n cimpoĭ, cĭutură, căcĭulă, cĭut, cepeleag). Un cŭadruped rozător care trăĭește în găurĭ pe lîngă om orĭ pe la cîmp (mus músculus). E cel maĭ mic mamifer. Fig. A trăi ca șoaricele cu pisica, a nu trăi în pace cu cineva. – În nord și șoaric și cĭoarice. V. guzgan, gîndac, șomîc.

soarice sm vz șoarece

șărece sm vz șoarece

șărici sm vz șoarece

șoarce sm vz șoarece

șoarec sm vz șoarece

șoaric sm vz șoarece

șoarice sm vz șoarece

șorice¹ sm vz șoarece

LIPSA PISICILOR, BUCURIA ȘOARECILOR (pr.) = Cînd nu-i cine stăpîni e vai de țară.

PARTURIUNT MONTES, NASCITUR RIDICULUS MUS (lat.) (Horațiu) = Fată munții și născură un șoarece (D. Cantemir). Se spune de o acțiune sgomotoasă de pe urma căreia nu iese nimic de seamă.

PE LEUL MORT ȘI ȘOARECII SE ACAȚĂRĂ = Cînd cel puternic a căzut, toți sar la el.

URECHE sf. 🫀 1 Organul auzului (🖼 5178, 5179): rost au și nu grăesc, ochi au și nu văd, urechi au și nu aud (PS.-SCH.); a șopti la ~; a trage cu ~a; toate tocmelile... să se adevereze cel puțin de doi martori cari cu ochii lor au văzut sau cu urechile lor au auzit (LEG.-CAR.); Ⓕ: îi intră pe-o ureche și-i iese pe alta, nu ține minte ce i se spune; a asculta cu toate urechile, a fi numai urechi, a avea urechile deschise, a fi foarte atent: fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăța calul (ISP.); acum fiți numai urechi, dragii moșului nepoței și nepoțele (ISP.); Domnii Moldovei de-a pururea să aibă urechi deschise despre Turci, să dea știre lui Craiu de gîndurile lor (GR.-UR.); a asculta numai cu-o ureche, a asculta distrat; a veni, a ajunge la urechea (sau la urechile) cuiva, a ajunge la cunoștința, la auzul cuiva: aceste toate dacă au întrat la urechile lui Petru-Vodă... multă scîrbă au întrat la inima lui (GR.-UR.); Ⓕ: a bate toba la ~a surdului, a vorbi cuiva care nu vrea sau nu poate să te priceapă; a fi într’o ~, a fi cam smintit: vara plecau... la un unchiu al lor, care era vechil la Leonida, un Grec bătrîn, burlac și cam într’o ~ (CAR.); 👉 LUP1; OCHIU I 9, PLECA I 1 ¶ 2 Pr. ext. Auz: Urechea te minte și ochiul te’nșală (EMIN.); are ~, recunoaște dacă o notă muzicală este justă sau falsă; prinde lesne un cîntec: (a cînta) după ~, din auzite; acest cuvînt sună rău la ~; 👉 FUDUL, TARE5 ¶ 3 Fie-care din cele două părți externe ale organului auzului, așezate de o parte și de alta a capului: ~a dreaptă, stîngă; a-și astupa urechile; a băga bumbac în urechi; (a purta căciula) pe-o ~, aplecată într’o parte; a îndesa căciula pe urechi; a trage, a lua pe cineva de urechi: eu stau cu mîinile în șolduri... în loc să te iau de urechi ca pe un măgar (CAR.); am să-ți rup urechile! amenințare cu pedeapsa ; a mînca, a roade urechile cuiva, a chinui cu vorba, a nu da pace, împuind urechile cuiva: ales-au năsipul din mac acei nespălați cari-mi rod urechile să le dau fata? (CRG.); a ciuli urechile; a avea urechi lungi, de măgar; pînă peste urechi, pînă peste cap: e înglodat în datorii pînă peste urechi; a umbla cu capul între urechi; a nu duce la ~, a ști să bea: stăpînu-său cel vechiu va fi fost de cei cari nu duc la ~ (SAD.); (P): după ce-ți degeră ~a, de geaba mai pui căciulă (ZNN.), se zice cînd caută cineva să îndrepte un lucru prea tîrziu, cînd totul e în zadar; 👉 APĂ19, CĂMILĂ, CERCEL1, CULCA II 1, FLOARE1, LUNGI1, SCĂRPINA II 3 ¶ 4 🐟 Ⓟ pl. = BRANHII: vîrluga... are urechi înțepătoare și e vărgată lungiș (DAM.) ¶ 5 Pr. anal. La obiecte: ori-ce are o oare-care asemănare cu o ureche; a) la încălțăminte: urechile cizmei, ghetei (👉 🖼 1246); b) cheotoare de piele la opincă (PAMF.); c) dăltuitură, scobitură (la capătul leucei 👉 🖼 878, E; la cele două capete ale cobiliței, la coasă, etc.); d) toartă: nu e bine să torni lapte pe ~a căldării, că nu mai dă (vaca) lapte mult (GOR.) ¶ 6 ~a (sau urechile) acului, gaura acului prin care trece ața; 👉 AC1 ¶ 7 🌿 URECHEA-BABEI, ciupercă cărnoasă, de formă răsucită, avînd oare-care asemănare cu o ureche; e galbenă sau trandafirie pe din afară, și de un frumos roșu-portocaliu pe dinăuntru; e comestibilă, dar puțin gustoasă ; numită și „babă” sau „urechiușă” (Peziza aurantia) (🖼 5180) ¶ 8 🌿 URECHEA-IEPURELUI, URECHE-TĂTĂRASCĂ 👉 IEPURE4 ¶ 9 🌿 URECHEA-PORCULUI, plantă din fam. labiatelor, cu flori mici, albăstrii-violete; numită și „jaleș” (Salvia verticillata) (🖼 5181) ¶ 10 🌿 URECHEA-ȘOARECELUI¹ = VULTURICĂ; – URECHEA-ȘOARECELUI² = OCHII-PĂSĂRUICII¹; – URECHEA-ȘOARECELUI³ = NU-MĂ-UITA1; – URECHEA-ȘOARECELUI⁴ = ÎNCHEIETOARE ¶ 11 🌿 URECHEA-URSULUI 👉 URS7 ¶ 12 🌿 IARBA-URECHII, IARBĂ-DE-URECHI = URECHELNIȚĂ3 [lat. vulg. orĭcŭla = clas. aurĭcŭla].

ȘOARIC s. m. v. șoarece.

șoarece s. m., art. șoarecele, pl. șoareci

șoarece s. m., pl. șoareci

șoarece s. m., pl. șoareci

șoarece

șoarece.

șoarece de bibliotecă (persoană) s. m., pl. șoareci de bibliotecă

!șoarece-alunar (animal) s. m., pl. șoareci-alunari

șoarece-bălțat (animal) s. m., pl. șoareci-bălțați

șoarece-de-apă (animal) s. m., pl. șoareci-de-apă

șoarece-de-câmp (animal) s. m., pl. șoareci-de-câmp

șoarece-de-mare (pește) s. m., pl. șoareci-de-mare

!șoarece de bibliotecă s. m., pl. șoareci de bibliotecă

șoarece-alunar (animal) s. m.^[1]

!șoarece-bălțat (animal) s. m., pl. șoareci-bălțați

!șoarece-de-apă (animal) s. m., pl. șoareci-de-apă

!șoarece-de-câmp (animal) s. m., pl. șoareci-de-câmp

!șoarece-de-mare (pește) s. m., pl. șoareci-de-mare

șoarece de bibliotecă s. m. + prep. + s. f.

șoarece de câmp s. m. + prep. + s. n.

șoarece-alunar s. m.

șoarece-bălțat s. m.

șoarece-de-apă s. m.

șoarece-de-mare (pește) s. m.

șoarice (-ci), s. m. – Mic animal rozător de culoare gri (Mus musculus). – Var. șoarece și der. – Mr., megl. șoaric, istr. șoreču. Lat. sōrĭcem (Diez, I, 389; Cihac, I, 275; Pușcariu 1602; REW 8089), cf. vegl. surko, it. sorcio, berg. sorek, calabr. suóriciu, cors. sóragu), sp. sorce. – Der. șoricar, s. m. (specie de șoim, Buteo vulgaris), cf. calabr. suricaru; șoricărie (var. soric(ăr)ime, șoricărit), s. f. (mulțime de șoareci); șoricel, s. m. (șoarece mic; umflătură la cal sau la vite); șoricesc, adj. (privitor la șoareci); șoricioaică (var. șoricică, șoriceasă, șorecie), s. f. (arsenic; otravă de șoareci, în general), rezultatul unei contaminări cu săricică; șoriciu, adj. (gri): sorocină, s. f. (Banat, coada-șoricelului, Achillea millefolium), probabil în loc de *șorecină (după Candrea, din lat. sōrĭcῑna).

șoarece șoareci s. m. (reg.) apelativ folosit între prieteni.

nici cât să chiorăști un șoarece / cât o ciupitură de purice / cât negru sub unghie / cât un vârf de ac expr. deloc.

ȘOARECE s. 1. (ZOOL.; Mus musculus) (reg.) paruș, șoacăț. 2. (ZOOL.) șoarece-de-câmp (Microtus arvalis) = (reg.) popândău, popândeț, popândoc, poponeț; șoarece-de-pădure (Apodemus silvaticus) = (reg.) popândău, popânzac, popânzoi, poponeț. 3. (IHT.) șoarece-de-mare (Motella tricirrhata) = (reg.) pește-jidovesc.

ȘOARECE s. v. chițcan, liliac.

șoarece s. v. CHIȚCAN. LILIAC.

ȘOARECE s. 1. (ZOOL.; Mus musculus) (reg.) paruș, șoacăț. 2. (ZOOL.) șoarece-de-cîmp (Microtus arvalis) = (reg.) popîndău, popîndeț, popîndoc, poponeț; șoarece-de-pădure (Apodemus silvaticus) = (reg.) popîndău, popînzac, popînzoi, poponeț. 3. (IHT.) șoarece-de-mare (Motella tricirrhata) = (reg.) pește-jidovesc.

ȘOARECE-CHIOR s. v. cârtiță, sobol.

ȘOARECE-DE-MARE s. v. limbă-de-mare.

URECHEA-ȘOARECELUI s. v. încheietoare, miozotis, nu-mă-uita, ochii-păsăruicii, vulturică.

șoarece-chior s. v. CÎRTIȚĂ. SOBOL.

șoarece-de-mare s. v. LIMBĂ-DE-MARE.

urechea-șoarecelui s. v. ÎNCHEIETOARE. MIOZOTIS. NU-MĂ-UITA. OCHII-PĂSĂRUICII. VULTURICĂ.

Parturiunt montes, nascetur ridiculus mus (lat. „Se sforțează munții și se va naște un șoarece ridicol”) – Versul 139 din Ars poetica a lui Horațiu. Poetul îi sfătuiește pe scriitori, să evite începuturi promițătoare, bombastice și pompoase, căci fac pe cititor să se aștepte la prea multe, iar pînă la urmă, din muntele făgăduit iese un biet șoricel, simbolizînd un rezultat infim față de energia investită. Expresia este uneori citată rezumativ numai cu primele două cuvinte: Parturiunt montes, iar alteori numai cu ultimele două: Ridiculus mus. În ambele aceste variante se subînțelege restul. LIT.