ȚĂRMURI, țărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a limita, a pune hotar; p. ext. a îngrădi, a stăvili. ♦ Refl. (Înv.; despre țâri, regiuni) A se învecina, a se mărgini cu... 2. Refl. (Înv.) A trage la țărm, a aborda; a țărmui. – Din țărm (sau țărmur).

țărmuri [At: BĂLCESCU, M. V. 492 / V: (înv) ~ra (S și: țermura / Pzi: ~rez) / S și: țermuri / Pzi: ~resc / E: țărmur(e)] 1 vt (Înv) A consolida țărmul unei ape. 2 vt (C. i. un lucru, o suprafață etc.) A pune hotar Si: a delimita (1), a limita, a mărgini, (rar) a țărmui (2). 3 vt (Pex) A îngrădi. 4 vt (Fig) A reduce. 5 vr (Fig) A se limita la... 6 vr (Înv; d. țări, regiuni) A se învecina. 7 vr (Înv) A trage la țărm Si: a acosta (1), (asr) a țărmui (1).

ȚĂRMURI (-uresc) vb. tr. A mărgini, a limita, a pune un hotar: a înțeles... că cineva vrea să-i țărmurească libertatea (GRL.).

ȚĂRMURI, țărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a limita, a pune hotar; p. ext. a îngrădi, a stăvili. ♦ Refl. (Înv.; despre țări, regiuni) A se învecina, a se mărgini cu... 2. Refl. (Înv.) A trage la țărm, a aborda; a țărmui. – Din țărm (sau țărmur).

ȚĂRMURI, țărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a limita, a pune hotar. Îndată și-ncepu a vorbi, în cercul de lumină țărmurit de zidul negru al nucilor. SADOVEANU, O. VIII 26. Trăsura mea... se află dodată dinaintea unei mari întinderi de apă, țărmurită în depărtare, jur împrejur, de păduri dese. ODOBESCU, S. I 386. ◊ Fig. A înțeles că ceva îl amenință, că cineva vrea să-i țărmurească libertatea. GÎRLEANU, L. 32. 2. Refl. (Învechit) A trage la țărm, a aborda, a țărmui. Ajunserăm la un ostrov și ne țărmurirăm, ca să ne mai odihnim. GORJAN, H. II 57.

A SE ȚĂRMURI mă ~esc intranz. pop. A avea hotar comun (unul cu altul); a se învecina. /Din țărm

A ȚĂRMURI ~esc tranz. A delimita printr-un hotar; a hotărnici; a demarca. /Din țărm

țărmurì v. a mărgini, a limita: aripa țărmurită de munte BALC.

țarmură sf vz țărm

țărm sn [At: CORESI, EV. 237 / V: (îrg) ~ur snm, ~ure smnf (înv) țermure, (reg) ~or, ~ore sn, țârmure, (îvr) țârm sn, țarmură sf / S și: țerm / Pl: ~uri, (înv) ~ure, (asr) ~i sm / E: sgp țărmuri al lui țărmur, țărmur pbl ml *termulus cf lat terminus] 1 Fâșie de pământ de-a lungul unei ape (mari), mai ales lângă mare Si: coastă¹ (27), faleză (1), liman, litoral, mal¹, margine, plajă, pristaniște, râpă¹, schele, vad. 2 (Pex) Regiune situată lângă o întindere de apă. 3 (Pgn) Ținut¹ (21). 4 (Fig) Limită. 5 (Fig) Parte a unei suprafețe de teren, a unui teritoriu, aflată la margine. 6 (Îla) Fără de ~uri Fără margini Si: nemărginit, nețărmurit. 7 (Îrg) Coastă abruptă a unui deal Si: râpă. 8 (Îrg) Prăpastie. 9 (îrg) Ridicătură de pământ. 10 (Îrg) Coamă de deal. 11 (Îrg) Deal abrupt. 12 (Îrg) Munte. 13 (Reg; îs) Țârmure de neauă Troian¹. 14 (Reg; îf țărmur, țărmure) Ridicătură de pământ în mijlocul unei ape. 15 (Îaf) Insulă pe un lac. 16 (Reg; îf țârmure) Zăgaz la moară.

țărmor sn vz țărm

țărmore sn vz țărm

țărmur snm vz țărm

țărmura v vz țărmuri

țărmure smnf vz țărm

țârm sn vz țărm

țârmure s vz țărm

țermure sn vz țărm

ȚĂRM (pl. -muri), ȚĂRMURE sn. Marginea unei mări, unui rîu mare, mal: înmulți-voiu sămînța ta ca stelele ceriului și ca năsipul ce iaste pre țărmurele mariei (PAL.); ședea pe țărmurele apei și se juca cu peștii (MERA); pe țărmure află o căsuță goală, dar curată și bună (RET.) [lat. tĕrmĭnus „hotar, margine”, cu sufixul schimbat; forma țărm a fost refăcută mai tîrziu din pl. țărmuri].

ȚĂRMURE 👉 ȚĂRM.

ȚĂRMURIT adj. p. ȚĂRMURI. Mărginit, limitat: o holdă cultivată... ~ă printr’un pîrău mult adînc (BĂLC.) ¶¶ C. 👉 NEȚĂRMURIT.

ȚĂRM, țărmuri, s. n. 1. Fîșie îngustă de pămînt de-a lungul unei ape mari, mai ales de-a lungul unei mări (v. mal); p. ext. regiune de lîngă o apă (mai ales de lîngă o mare). Lîngă țărmul tristei mări M-am oprit pe-o stîncă. TOPÎRCEANU, B. 84. Dunărea, lărgită, taie o curbă în țărmul romînesc. VLAHUȚĂ, R. P. 7. La un semn, un țărm de altul, legînd vas de vas, se leagă. EMINESCU, O. I 144. ◊ Fig. Către nici un țărm al vieții n-am s-ajung să odihnesc. MACEDONSKI, O. I 95. 2. Fig. Ținut, tărîm. Lună, tu, stăpîn-a mării... Cîte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! EMINESCU, O. I 130. Eu sînt în voia soartei un vecinic călător... Purtat printre popoare din țărmuri depărtate. ALECSANDRI, T. II 80. – Pl. și: (m.) țărmi (NECULUȚĂ, Ț. D. 31, MACEDONSKI, O. III 3). – Variante: țărmur (GORJAN, H. I 41), țărmure (SLAVICI, O. I 222, RUSSO, O. 105) s. m.

ȚĂRMUR s. m. v. țărm.

ȚĂRMURE s. m. v. țărm.

ȚĂRM ~uri n. 1) Fâșie de pământ de-a lungul unei ape mari; liman. ◊ ~ul mării litoral. 2) fig. Regiune alăturată unei astfel de fâșii. ~ul de nord. /Din țărmur înv.

țărm n. V. țărmure.

țărm(ure) n. 1. marginea unei mări, a unui fluviu, rîu, lac; 2. fig. limită: pe țărmul scurtei vieți AL. [Lat. TERMINUS (printr’o formă intermediară *TERMULUS); forma țărm e abstrasă din pl. țărmuri].

țărm n, pl. urĭ (lat. *térmulus [var. din termen și términus], termin, hotar, de unde s’a făcut *țărmur, țărmurĭ m., apoĭ, după mal, malurĭ, s’a făcut un sing. neutru țărm. Cp. cu ram și ramură). Rar. Mal (de mare, de rîŭ, de lac): luntrea a ajuns la țărm. – În L. V. m. țărmure, pl. art. țărmuriĭ. Rar țermure. Și azĭ scriŭ uniĭ țerm.^[1]

țărmurésc v. tr. (d. țărmurĭ). Rar. Mărginesc, limitez.

țărmuri (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țărmuresc, 3 sg. țărmurește, imperf. 1 țărmuream; conj. prez. 1 sg. să țărmuresc, 3 să țărmurească

țărmuri (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țărmuresc, imperf. 3 sg. țărmurea; conj. prez. 3 să țărmurească

țărmuri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țărmuresc, imperf. 3 sg. țărmurea; conj. prez. 3 sg. și pl. țărmurească

țărm s. n., pl. țărmuri

țărm s. n., pl. țărmuri

țărm s. n., pl. țărmuri

țărm, -muri.

țărm (-muri), s. n. – Mal, coastă, rivieră. – Var. înv. țărmure. Lat. termĕn (Lambrior, Rom., VII, 92; REW 8665; Pușcariu, Dacor., VIII, 306). Modificarea se datorează unei var. *termonem (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306), ipoteză improbabilă; unui acuz. vulgar termĭnem (Ascoli, Arch. glott., II, 430), ipoteză insuficientă; unui dim. *termŭlus › țărmur (Pușcariu 1715; cf. Pușcariu, Lr., 248); sau mai probabil pl. termĭna asimilat cu pl. în *ǒra › -uri prin intermediul unei asimilări n › r. Forma modernă este un sing. regresiv, după pl. țămuri (Byck-Graur 28). Der. țărmuri, vb. (a limita); nețărmurit, adj. (infinit, fără limite); țărmuros, adj. (stîncos, abrupt).

QUEEN MARY COAST [kuin meari kost] (ȚĂRMUL REGINEI MARY), porțiune a coastei antarctice, aparținând Australiei, extinsă între capul Filchner (91°53′ long. E) și c. 102° long. E, cu alt. de c. 1.300 m. Explorată de britanicul D. Mawson (1911-1914). Aici se află stațiunile de cercetări ruse Mirnîi și Pionerskaia.

ȚĂRMURI vb. v. mărgini.

ȚĂRMURI vb. v. aborda, acosta, învecina, mărgini.

țărmuri vb. v. ABORDA. ACOSTA. ÎNVECINA. MĂRGINI.

ȚĂRMURI vb. a delimita, a limita, a mărgini, a străjui. (Stîlpii de telegraf ~ șoseaua.)

ȚĂRM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (înv.) pristaniște, vad. (A petrecut vacanța pe ~ul Mării Negre.) 2. coastă, mal. (Pe ~ul Oceanului Atlantic.)

ȚĂRM s. (GEOGR.) 1. liman, litoral, mal, margine, (înv.) pristaniște, vad. (A petrecut vacanța pe ~ Mării Negre.) 2. coastă, mal. (Pe ~ Oceanului Atlantic.)

țărmure, țărmuri, s.f. – (reg.; înv.) Țărm (Faiciuc, 2008). – Lat. termen, terminus „limită, hotar; margine” (DER), cu var. interm. *termulus (Șăineanu, Scriban).