învrăjbire sf [At: COD. VOR. 148/4 / Pl: ~ri / E: învrăjbi] 1 Dușmănie. 2 Degradare a relațiilor cu cineva până la dușmănie Si: învrăjbit¹ (2), învrăjbitură. 3 Instigare la vrajbă Si: (înv) învrăjbit¹ (3), învrăjbitură (3), învrăjmășire (5), învrăjmîșit¹ (5). 4 Semănare a discordiei între oameni Si: învrăjbit¹ (4), învrăjbitură (4). 5 Animozitate (2). 6 (Înv) Pedeapsă.

ÎNVRĂJBIRE, învrăjbiri, s. f. Acțiunea de a se învrăjbi și rezultatul ei; dușmănie, vrajbă. Dădu ca pildă de învrăjbire pe feciorul Glanetașului. REBREANU, I. 77. Învrăjbirea din ziua aceea dură multă vreme. DUNĂREANU, CH. 73. Și-a vîrît coada între dînșii diavolul învrăjbirii. ISPIRESCU, U. 2.

învrăjba v vz învrăjbi

învrăjbi [At: COD. VOR. 76 / V: (îvr; cscj) ~ba / Pzi: ~besc / E: în- + vrajbă] 1 vrr A ajunge să fie în vrajbă, în dușmănie cu cineva Si: a se învrăjmăși (4). 2 vt A semăna vrajbă, discordie, dușmănie Si: a învrăjmăși (5). 3 vt (Îvp) A face pe altul dușman. 4-5 vtr A (se) înfuria. 6 vt (Înv) A speria. 7 vt A instiga la vrajbă.

ÎNVRĂJBI, învrăjbesc, vb. IV. 1. Refl. reciproc. A se afla în raporturi de dușmănie, a intra în vrajbă, a se certa, a se dușmăni. Era un bujor de flăcău... se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46. În urmă-i urlă a urei aiurare, Zîmbind, cînd, să-l sfîșie, cei răi se învrăjbesc. MACEDONSKI, O. I 109. Cum se pot învrăjbi oamenii din nimica toată! CREANGĂ, A. 60. ◊ Fig. Cititorul... simte în sine mintea învrăjbindu-se cu urechea. ODOBESCU, S. III 86. Cu a mea inimă amară Sufletu-mi s-au învrăjbit! ALECSANDRI, P. A. 38. ◊ Tranz. Amoriul, vicleanul șerpe, prin Eva, iubita mea, Din brațe-i mă izgoniră și mă învrăjbi cu ea. CONACHI, P. 134. 2. Tranz. A înfuria, a mînia, a supăra, a întărîta, a instiga la revoltă. Toate aceste gîndiri îmi înfierbîntau capul și-mi învrăjbeau inima. VLAHUȚĂ, O. A. 149. ◊ Refl. Într-acel loc... apele se-nvrăjbesc și se sfredelesc în adînci vîrtejuri. ODOBESCU, S. I 144.

A ÎNVRĂJBI ~esc tranz. A face să se învrăjbească. /în + vrajbă

A SE ÎNVRĂJBI mă ~esc intranz. 1) A intra în vrajbă (cu cineva); a deveni vrăjmaș; a se învrăjmăși; a se dușmăni; a se urî. 2) A fi cuprins de vrajbă. /în + vrajbă

învrăjbì v. 1. a semăna vrajbă, a dezuni; 2. a deveni vrăjmaș.

învrăjbésc v. tr. (d. vrajbă). Fac vrăjmaș: baniĭ îĭ învrăjbesc pe oamenĭ. V. refl. Devin vrăjmaș: s’a învrăjbit cu el din cauza banilor.

învrăjbire s. f., g.-d. art. învrăjbirii; pl. învrăjbiri

învrăjbire s. f., g.-d. art. învrăjbirii; pl. învrăjbiri

învrăjbire s. f., g.-d. art. învrăjbirii; pl. învrăjbiri

învrăjbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbesc, 3 sg. învrăjbește, imperf. 1 învrăjbeam; conj. prez. 1 sg. să învrăjbesc, 3 să învrăjbească

învrăjbi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbesc, imperf. 3 sg. învrăjbea; conj. prez. 3 să învrăjbească

învrăjbi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învrăjbesc, imperf. 3 sg. învrăjbea; conj. prez. 3 sg. și pl. învrăjbească

ÎNVRĂJBIRE s. 1. v. neînțelegere. 2. v. dușmănie.

ÎNVRĂJBIRE s. 1. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gîlceavă, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zîzanie, (înv. si pop.) price, pricină, sfadă, (pop. și fam.) cîrcotă, dihonie, rîcă, (pop.) harță, (înv. și reg.) pricaz, scîrbă, toi, (reg.) bucluc, hîră, poancă, sfădălie, zoală, (Mold. și Transilv.) poară, (Bucov. și Transilv.) șcort, (înv.) dezunire, gîlcevire, împoncișare, județ, neașezare, neunire, pîră, pricinuire, pricire, prigoană, prigonire, zavistie, zurbavă, (grecism înv.) filonichie, (fig.) ciocnire. (~ dintre două persoane.) 2. animozitate, discordie, dușmănie, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zîzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scîrbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urîciune, vrăjbie, (latinism înv.) rancoare. (Ce e ~ asta neîmblînzită între voi?)

ÎNVRĂJBI vb. 1. v. certa. 2. v. dezbina.

ÎNVRĂJBI vb. 1. a se certa, a se supăra, (pop.) a se bălăbăni, a se gîlcevi, a se sfădi, (înv. și reg.) a se pricinui, (reg.) a se cîrti, a se pricini, (Mold.) a se cîrcoti, (prin Olt.) a se rohoti, (înv.) a se pîrî, a se prici, a se prigoni, (fam. fig.) a se strica. (S-a ~ cu toți prietenii.) 2. a (se) dezbina, (înv.) a (se) despărți, a (se) dezuni. (De ce s-au ~ astfel?)