ÎNVRĂJBI (-besc) I. vb. tr. A băga vrăjba între doi sau mai mulți inși, a face să se dușmănească: Ca să piarz’ o țară, cerul, cînd voește, Unii cătră alții fiii învrăjbește (BOL.); măgarul... au învrăbit... și turburat toate viețuitoarele dumesnice pre cîmp (ȚICH.). II. vb. refl. A face vrăjmaș cu cineva, a se dușmăni: cela ce va sfătui pre altul să se învrăjbească cu cineva.. se va pedepsi după cum va fi voia judecătorului (PRV.-MB.); Doamne, cumnățică-hăi, cum se pot ~ oamenii din nimica toată, luîndu-se după gurile cele rele? (CRG.); Ⓕ: într’acel loc, unde apele se învrăbesc și se sfredelesc în adînci vîrtejuri, vasul începu a șovăi (ODOB.).