întinge [At: TETRAEV. (1574), 247 / V: (reg) încin~ / Pzi: înting / E: în- + ml *tingere] 1 vt A înmuia cu vârful într-un lichid. 2 vt (Pex) A înmuia pâine sau mămăligă într-o mâncare. 3 vt (Îe) A pune brânza în sticlă și a ~ pe dinafară A nu se înțelege cu cineva. 4-5 vtr (Îrg) A (se) atinge.

ÎNTINGE, înting, vb. III. Tranz. (Popular) A muia (pîine sau mămăligă) în grăsime, în sos etc. pentru a mînca. Înghițea felie după felie și întingea în topitură bucăți mari de mămăligă, pe care le căptușea apoi cu brînză. SADOVEANU, B. 95. ◊ Absol. Moș Căpățînă începu a întinge și el în mojdeiul pe sfîrșite. HOGAȘ, M. N. 197. Decît să înting în unt Și să mă uit în pămînt, Mai bine-oi întinge-n sare Și m-oi uita la soare. SEVASTOS, N. 28. ♦ (Cu privire la alte obiecte) A muia ușor într-un lichid. Condicaru în picioare îi citea jălbile, întingînd, din vreme în vreme, condeiul de pană de gîscă în călimările de la brîu. GHICA, S. 7. – Forme gramaticale: perf. s. întinsei, part. întins. – Variantă: tinge (DUMITRIU, N. 17) vb. III.

A ÎNTINGE înting tranz. fam. (pâinea, mămăliga etc.) A muia într-un produs alimentar (mai ales lichid). ~ mămăliga în mujdei. ~ pâinea în sare. /<lat. intingere

întinge v. a băga, a muia într’un lichid (apă, vin, cerneală, sos). [Lat. INTINGERE].

TINGE vb. III v. întinge.

întíng, -tins, a -tínge v. tr. (lat. tingere și in-tingere, -tinctum, a întinge, a muĭa; it. (in)tingere, fr. teindre, sp. teñir, pg. tingir. V. tinctură). Bag, moĭ într’un lichid orĭ sos: a întinge pînea’n sos și a o duce la gură, a întinge condeĭu’n cerneală.

întinge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înting, 3 sg. întinge, perf. s. 1 sg. întinsei, 1 pl. întinserăm, m.m.c.p. 1 pl. întinseserăm; conj. prez. 1 sg. să înting, 3 să întingă; ger. întingând; part. întins

întinge (a ~) (a muia) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înting, 1 pl. întingem, perf. s. 1 sg. întinsei, 1 pl. întinserăm; conj. prez. 3 să întingă; ger. întingând; part. întins

întinge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înting, 1 pl. întingem, perf. s. 1 sg. întinsei, 1 pl. întinserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. întingă; ger. întingând; part. întins

întinge (înting, întins), vb. – A muia, a îmbiba. Lat. tĭngĕre (Pușcariu 886; REW 4504; DAR), cf. it. tingere, fr. teindre, sp. teñir, port. tingir. În parte omonim al lui întinde, datorită omonimiei part. întins (ca în cazul lui încinge cu încinde); totuși, nu pare atît de rar cum presupune DAR, în limba actuală. – Der. întinsoare, s. f. (mîncare cu sos sau grăsime, care se mănîncă întingînd).

ÎNTINGE, Ignat (Sur IV), < vb. a întinge.

ÎNTINGE vb. v. înmuia, muia, uda, umezi.

întinge vb. v. ÎNMUIA. MUIA. UDA. UMEZI.

TINGE vb. v. atinge.

tinge vb. v. ATINGE.