24 de definiții pentru întărâta întăra întărta întârta (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ÎNTĂRÂTÁ, întărất, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva să facă un lucru. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra. 3. Refl. A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți. [Var.: (pop.) întărá, întârtá vb. I] – Lat. *interritare.

ÎNTĂRÂTÁ, întărất, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva în stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a ațâța, a asmuți, a zădărî (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva să facă un lucru. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma, a se înflăcăra. 3. Refl. A se porni cu violență, a se intensifica, a se înteți. [Var.: (pop.) întărá, întârtá vb. I] – Lat. *interritare.

întărâtá (a ~) vb., ind. prez. 3 întărấtă

întărâtá vb., ind. prez. 1 sg. întărât, 3 sg. și pl. întărâtă

ÎNTĂRÂTÁ vb. 1. v. asmuți. 2. v. instiga. 3. v. înfuria.

A (se) întărâta ≠ a (se) liniști, a (se) domoli, a (se) potoli

A ÎNTĂRÂTÁ întărât tranz. (ființe) A aduce în mod intenționat într-o stare de iritare; a zădărî; a ațâța; a incita; a stârni. /<lat. intercitare

A SE ÎNTĂRÂTÁ mă întărât intranz. 1) (despre procese, fenomene etc.) A se desfășura din ce în ce mai energic; a deveni mai intens; a se înteți; a se intensifica. 2) (despre persoane) A manifesta o afectivitate sporită; a se aprinde; a se înfierbânta; a se înfoca. /<lat. intercitare

întărâtà v 1. a ațâța rău: a întărâta poporul; 2. a se mânia foarte. [Cf. lat. vulg. INTERRITARE, din INTERRITUS, nesperiat, îndrăzneț].

ÎNTĂRÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTĂRTÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTĂRÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTĂRTÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTÂRTÁ vb. I v. întărâta.

ÎNTĂRÎTÁ, întărî́t, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la oameni) A aduce (de obicei în mod intenționat) în stare de mînie, de ciudă, de surescitare, a irita; (cu privire la o mulțime) a face să se agite, a instiga (împotriva cuiva); (cu privire la animale) a asmuți, a zădărî. Luau parte la încăierare și copiii și cîinii... Mahalagiii se strîngeau pe de lături, făceau haz și îi întărîtau. PAS, Z. I 115. Dragostea domniei-tale... poate spori dușmăniile și întărîta pe stăpînii de aici. SADOVEANU, Z. C. 295. Sîngele vărsat la cazarma Spirii întărîtase pe soldații turci împotriva noastră. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Refl. Leul se întărîtase nevoie mare. ISPIRESCU, U. 31. (Fig.) Vîntul se întărîtase de tot și noaptea părea mai întunecoasă. SANDU-ALDEA, U. P. 86. 2. Tranz. (Uneori urmat de determinări arătînd scopul) A îndemna, a împinge, a mîna pe cineva să facă ceva; a îmboldi, a stimula, a incita, a încuraja. Și cine vă întărîtă să stăruiți in purtările astea își bate joc de voi. REBREANU, R. II 89. Scriitorii și oratorii cei mai însemnați lucrau asupra opiniei publice și întărîtau popoarele pentru o nouă cruciadă. BĂLCESCU, O. II 39. ♦ Refl. A se însufleți, a se entuziasma. (Atestat în forma întîrta) De la o vreme, prinzînd moș Bodrîngă la inimă, să nu înceapă a cînta din fluier o corăbiască de cele frămîntate în loc ? Noi atunci să nu ne întîrtăm la joc ? CREANGĂ, A. 98. 3. Refl. A se porni cu pasiune, a se întări, a se înteți. (Atestat în forma întărta) Am ieșit din sat și am pribegit zece ani, pînă ce s-a întărtat rezbelul și m-au luat și pe mine. SADOVEANU, N. F. 95. – Variante: (popular) întărtá, întárt, întîrtá vb. I.

ÎNTĂRTÁ vb. I v. întărîta.

ÎNTÎRTÁ vb. I v. întărîta.

întărîtá (întărâtát, întărâtát), vb. – A ațîța, a zădări, a incita, a îmboldi. – Var. întărta. Lat. interritāre, păstrat într-o glosă din sec. VIII, de la irritare contaminat cu territāre „a speria” (Schuchardt, ZRPh., XXIII, 419; Pușcariu 879; Candrea-Dens., 872; REW 4491), cf. napol. nderreta, v. fr. (en)tarier, prov. torridá.Der. întărîtător, adj. (iritant, provocator); întărîtăcios, adj. (care provoacă din plăcere).

întărtà v. (poetic) a întărâta: cu gând să ne ’ntarte AL.

Intrare: întărâta
întărâta verb grupa I conjugarea I
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) întărâta întărâtare întărâtat întărâtând singular plural
întărâ întărâtați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) întărât (să) întărât întărâtam întărâtai întărâtasem
a II-a (tu) întărâți (să) întărâți întărâtai întărâtași întărâtaseși
a III-a (el, ea) întărâ (să) întărâte întărâta întărâtă întărâtase
plural I (noi) întărâtăm (să) întărâtăm întărâtam întărâtarăm întărâtaserăm, întărâtasem*
a II-a (voi) întărâtați (să) întărâtați întărâtați întărâtarăți întărâtaserăți, întărâtaseți*
a III-a (ei, ele) întărâ (să) întărâte întărâtau întărâta întărâtaseră
verb (VT201) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) întăra întărare întărat întărând singular plural
întărea întărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) întărez (să) întărez întăram întărai întărasem
a II-a (tu) întărezi (să) întărezi întărai întărași întăraseși
a III-a (el, ea) întărea (să) întăreze întăra întără întărase
plural I (noi) întărăm (să) întărăm întăram întărarăm întăraserăm, întărasem*
a II-a (voi) întărați (să) întărați întărați întărarăți întăraserăți, întăraseți*
a III-a (ei, ele) întărea (să) întăreze întărau întăra întăraseră
verb (VT48) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) întărta întărtare întărtat întărtând singular plural
întartă întărtați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) întărt (să) întărt întărtam întărtai întărtasem
a II-a (tu) întărți (să) întărți întărtai întărtași întărtaseși
a III-a (el, ea) întartă (să) întarte întărta întărtă întărtase
plural I (noi) întărtăm (să) întărtăm întărtam întărtarăm întărtaserăm, întărtasem*
a II-a (voi) întărtați (să) întărtați întărtați întărtarăți întărtaserăți, întărtaseți*
a III-a (ei, ele) întartă (să) întarte întărtau întărta întărtaseră
verb (VT3) infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) întârta întârtare întârtat întârtând singular plural
întârtă întârtați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) întârt (să) întârt întârtam întârtai întârtasem
a II-a (tu) întârți (să) întârți întârtai întârtași întârtaseși
a III-a (el, ea) întârtă (să) întârte întârta întârtă întârtase
plural I (noi) întârtăm (să) întârtăm întârtam întârtarăm întârtaserăm, întârtasem*
a II-a (voi) întârtați (să) întârtați întârtați întârtarăți întârtaserăți, întârtaseți*
a III-a (ei, ele) întârtă (să) întârte întârtau întârta întârtaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)