2 intrări

32 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNNOURÁRE s. f. v. înnorare.

ÎNNORÁ, înnorez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulți) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. [Var.: înnourá vb. I] – În + nor.

ÎNNORÁ, înnorez, vb. I. 1. Intranz. și refl. impers. (La pers. 3) A se ivi (mulți) nori pe cer. ♦ (Pop.; despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întrista, a (se) posomorî. [Var.: înnourá vb. I] – În + nor.

ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora

ÎNNOURÁ, vb. I v. înnora.

înnora [At: DOSOFTEI, V. S. 110 / V: ~oura / S și: înora / Pzi: 3 ~rează; (pop) ~oură / E: în- + nor] 1-2 vir A se ivi mulți nori pe cer. 3-4 vir (Pop; d. soare) A se întuneca din cauza norilor. 5-6 vtr (Fig) A (se) întrista.

înnorare sf [At: DA ms / V: ~our~ / S și: îno~ / Pl: ~rări / E: înnora] 1 Acoperire a cerului cu nori. 2 Întunecare a soarelui din cauza norilor. 3 (Fig) Tristețe.

ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. Faptul de a (se) înnora; acoperire a cerului cu nori. ♦ Fig. Tristețe, mâhnire. [Var.: înnouráre s. f.] – V. înnora.

ÎNNORÁ, pers. 3 înnorează, vb. I. (Și în forma înnoura) 1. Intranz. și refl. impers. A se ivi mulți nori pe cer. Cînd intrarăm în sat, începuse să se înnoureze. SADOVEANU, O. VI 244. Începu a se înnora. RETEGANUL, P. I 19. S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adînc. CARAGIALE, O. I 371. ◊ (Cu exprimarea subiectului) Cerul s-a înnorat. ♦ (Despre lună, soare) A se întuneca din cauza norilor. Nu știu luna a-nnourat Ori puica s-au supărat? SEVASTOS, C. 27. Iar de dreaptă ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313. ♦ Tranz. Fig. A întuneca (ca un nor). (Atestat în forma noura) Săgețile ușoare Nourează mîndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16. 2. Tranz. Fig. A umple de mîhnire, de întristare. Aceea care trista-mi viață-nnourează E un secret ce zace în inimă-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21. – Variante: înnourá, nourá vb. I.

ÎNNORÁRE, înnorări, s. f. (Și în forma înnourare) Faptul de a (se) înnora; acoperire cu nori, întunecare (a cerului) din cauza norilor. ♦ Fig. Tristețe, mîhnire. I-a văzut cuta dintre ochi și înnourarea dintre gene. POPA, V. 252.

A ÎNNORÁ pers. 3 ~eáză tranz. fig. A face să se înnoreze. /în + nor

A SE ÎNNORÁ pers. 3 se ~eáză intranz. 1) A apărea nori pe cer. 2) (despre cer, vreme) A deveni mai întunecos (din cauza norilor); a se posomorî; a se mohorî. 3) fig. A deveni trist, amărât; a se întrista; a se amărî; a se scârbi; a se posomorî. /în + nor

înnorà v. 1. a se acoperi cu nori, a se întuneca: cerul se înnorează; 2. fig. a se întrista. [Lat. INNUBILARE].

nourà v. a înnora: săgețile ușoare nourează mândrul soare AL.

înoréz și (est) înouréz (mă) v. refl. uzitat ca impers. d. nor, nour: lat. innubilare, ven. inovolar. it. annuvolarsi, sp. anubiarse, pg. anuviarse). Mă acoper cu norĭ: ceru, muntele se înourează. Fig. Mă posomorăsc, mă întunec, mă întristez. – Și înn-. Vechĭ și nourez. V. cețat.

nouréz (mă) v. refl. Est. Rar. Mă înourez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înnorá (a ~) vb., ind. prez. 3 înnoreáză

înnoráre s. f., g.-d. art. înnorắrii; pl. înnorắri

arată toate definițiile

Intrare: înnora
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înnora
  • ‑nnora
  • înnorare
  • ‑nnorare
  • înnorat
  • ‑nnorat
  • înnoratu‑
  • ‑nnoratu‑
  • înnorând
  • ‑nnorând
  • înnorându‑
  • ‑nnorându‑
singular plural
  • înnorea
  • ‑nnorea
  • înnorați
  • ‑nnorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înnorez
  • ‑nnorez
(să)
  • înnorez
  • ‑nnorez
  • înnoram
  • ‑nnoram
  • înnorai
  • ‑nnorai
  • înnorasem
  • ‑nnorasem
a II-a (tu)
  • înnorezi
  • ‑nnorezi
(să)
  • înnorezi
  • ‑nnorezi
  • înnorai
  • ‑nnorai
  • înnorași
  • ‑nnorași
  • înnoraseși
  • ‑nnoraseși
a III-a (el, ea)
  • înnorea
  • ‑nnorea
(să)
  • înnoreze
  • ‑nnoreze
  • înnora
  • ‑nnora
  • înnoră
  • ‑nnoră
  • înnorase
  • ‑nnorase
plural I (noi)
  • înnorăm
  • ‑nnorăm
(să)
  • înnorăm
  • ‑nnorăm
  • înnoram
  • ‑nnoram
  • înnorarăm
  • ‑nnorarăm
  • înnoraserăm
  • ‑nnoraserăm
  • înnorasem
  • ‑nnorasem
a II-a (voi)
  • înnorați
  • ‑nnorați
(să)
  • înnorați
  • ‑nnorați
  • înnorați
  • ‑nnorați
  • înnorarăți
  • ‑nnorarăți
  • înnoraserăți
  • ‑nnoraserăți
  • înnoraseți
  • ‑nnoraseți
a III-a (ei, ele)
  • înnorea
  • ‑nnorea
(să)
  • înnoreze
  • ‑nnoreze
  • înnorau
  • ‑nnorau
  • înnora
  • ‑nnora
  • înnoraseră
  • ‑nnoraseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înnoura
  • ‑nnoura
  • înnourare
  • ‑nnourare
  • înnourat
  • ‑nnourat
  • înnouratu‑
  • ‑nnouratu‑
  • înnourând
  • ‑nnourând
  • înnourându‑
  • ‑nnourându‑
singular plural
  • înnourea
  • ‑nnourea
  • înnourați
  • ‑nnourați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înnourez
  • ‑nnourez
(să)
  • înnourez
  • ‑nnourez
  • înnouram
  • ‑nnouram
  • înnourai
  • ‑nnourai
  • înnourasem
  • ‑nnourasem
a II-a (tu)
  • înnourezi
  • ‑nnourezi
(să)
  • înnourezi
  • ‑nnourezi
  • înnourai
  • ‑nnourai
  • înnourași
  • ‑nnourași
  • înnouraseși
  • ‑nnouraseși
a III-a (el, ea)
  • înnourea
  • ‑nnourea
(să)
  • înnoureze
  • ‑nnoureze
  • înnoura
  • ‑nnoura
  • înnoură
  • ‑nnoură
  • înnourase
  • ‑nnourase
plural I (noi)
  • înnourăm
  • ‑nnourăm
(să)
  • înnourăm
  • ‑nnourăm
  • înnouram
  • ‑nnouram
  • înnourarăm
  • ‑nnourarăm
  • înnouraserăm
  • ‑nnouraserăm
  • înnourasem
  • ‑nnourasem
a II-a (voi)
  • înnourați
  • ‑nnourați
(să)
  • înnourați
  • ‑nnourați
  • înnourați
  • ‑nnourați
  • înnourarăți
  • ‑nnourarăți
  • înnouraserăți
  • ‑nnouraserăți
  • înnouraseți
  • ‑nnouraseți
a III-a (ei, ele)
  • înnourea
  • ‑nnourea
(să)
  • înnoureze
  • ‑nnoureze
  • înnourau
  • ‑nnourau
  • înnoura
  • ‑nnoura
  • înnouraseră
  • ‑nnouraseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • noura
  • nourare
  • nourat
  • nouratu‑
  • nourând
  • nourându‑
singular plural
  • nourea
  • nourați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • nourez
(să)
  • nourez
  • nouram
  • nourai
  • nourasem
a II-a (tu)
  • nourezi
(să)
  • nourezi
  • nourai
  • nourași
  • nouraseși
a III-a (el, ea)
  • nourea
(să)
  • noureze
  • noura
  • noură
  • nourase
plural I (noi)
  • nourăm
(să)
  • nourăm
  • nouram
  • nourarăm
  • nouraserăm
  • nourasem
a II-a (voi)
  • nourați
(să)
  • nourați
  • nourați
  • nourarăți
  • nouraserăți
  • nouraseți
a III-a (ei, ele)
  • nourea
(să)
  • noureze
  • nourau
  • noura
  • nouraseră
Intrare: înnorare
înnorare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înnorare
  • ‑nnorare
  • înnorarea
  • ‑nnorarea
plural
  • înnorări
  • ‑nnorări
  • înnorările
  • ‑nnorările
genitiv-dativ singular
  • înnorări
  • ‑nnorări
  • înnorării
  • ‑nnorării
plural
  • înnorări
  • ‑nnorări
  • înnorărilor
  • ‑nnorărilor
vocativ singular
plural
înnourare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înnourare
  • ‑nnourare
  • înnourarea
  • ‑nnourarea
plural
  • înnourări
  • ‑nnourări
  • înnourările
  • ‑nnourările
genitiv-dativ singular
  • înnourări
  • ‑nnourări
  • înnourării
  • ‑nnourării
plural
  • înnourări
  • ‑nnourări
  • înnourărilor
  • ‑nnourărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înnora înnorare înnorat înnoura înnourare înnourat norat noura

  • 1. intranzitiv reflexiv impersonal A se ivi (mulți) nori pe cer.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC antonime: însenina attach_file 4 exemple
    exemple
    • Cînd intrarăm în sat, începuse să se înnoureze. SADOVEANU, O. VI 244.
      surse: DLRLC
    • Începu a se înnora. RETEGANUL, P. I 19.
      surse: DLRLC
    • S-a-nnorat de pe la miezul nopții și e întunerec adînc. CARAGIALE, O. I 371.
      surse: DLRLC
    • Cerul s-a înnorat.
      surse: DLRLC
    • 1.1. popular (Despre vreme, cer, lună, soare) A se întuneca din cauza norilor.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
      exemple
      • Nu știu luna a-nnourat Ori puica s-au supărat? SEVASTOS, C. 27.
        surse: DLRLC
      • Iar de dreaptă ce era, Soarele se-nnoura. ALECSANDRI, P. P. 313.
        surse: DLRLC
    • 1.2. tranzitiv figurat A întuneca (ca un nor).
      exemple
      • Săgețile ușoare Nourează mîndrul soare. ALECSANDRI, P. II 16.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv reflexiv figurat A (se) întrista, a (se) posomorî.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mâhni posomorî întrista attach_file un exemplu
    exemple
    • Aceea care trista-mi viață-nnourează E un secret ce zace în inimă-mi ascuns. NEGRUZZI, S. II 21.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + nor
    surse: DEX '09 DEX '98

înnorare înnourare

etimologie:

  • vezi înnora
    surse: DEX '09 DEX '98