2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.

ÎNIERBÁRE, înierbări, s. f. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei. – V. înierba.

înierbare sf [At: NOM. MIN. 300 / V: (înv) ~bire / Pl: ~bări / E: înierba] 1 Plantare a unui teren sterp cu iarbă Si: înierbat1 (1). 2 Acoperire a unui teren cu buruieni Si: înierbat1 (2). 3 (Mpp) Tratare a unui animal bolnav cu rădăcină de spânz Si: înierbat1 (3). 4 (Iht; reg) Amețire a peștilor aruncând în apă otravă extrasă din buruieni, amestecată cu momeală Si: înierbat1 (4). 5 (Înv) Punere a prafului de pușcă, pentru provocarea unei explozii Si: înierbat1 (5).

ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. (Înv.) A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie. – În + iarbă.

înierba [At: DIONISIE, C. 219 / V: (înv; cscj) ~bi / Pzi: ~bez / E: în- + iarbă] 1 vt A semăna iarbă pe un teren sterp. 2 vr A se acoperi cu buruieni. 3 vt (Mpp) A trata o vită cu rădăcină de spânz. 4 vt (Iht; reg) A arunca în apă un fel de otravă extrasă din buruieni, amestecată cu momeală, pentru ca peștii să amețească și să se ridice la suprafața apei. 5 vr (Reg) A se supăra. 6 vt (Înv) A pune praf de pușcă pentru a provoca o explozie.

ÎNIERBÁ, înierbez, vb. I. Tranz. 1. A planta cu ierburi un teren sterp. 2. A mina un loc cu iarbă de pușcă, pentru a produce explozie. Înierbară și locul de la mănăstirea Radului-vodă, cu gînd ca să-i dea foc. ISPIRESCU, M. V. 30. – Pronunțat: în-ier-.

înĭerbéz v. tr. Vechĭ. Umplu cu ĭarbă (praf de pușcă) un zid ș. a. – Și înerbez. Și înĭerbăresc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!înierbáre (î-nier-/în-ier-) s. f., g.-d. art. înierbắrii; pl. înierbắri

înierbáre s. f. (sil. -ier-), g.-d. art. înierbării; pl. înierbări

!înierbá (a ~) (î-nier-/în-ier-) vb., ind. prez. 3 înierbeáză

înierbá vb. (sil. -ier-), ind. prez. 1 sg. înierbéz, 3 sg. și pl. înierbeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

înierbá, înierbéz, vb. I (reg.) 1. a trata o vită cu rădăcini de spânz. 2. a arunca peștilor iarbă otrăvitoare, pentru a-i prinde. 3. (refl.) a se supăra, a se mânia. 4. a pune iarbă de pușcă sub un zid pentru a exploda; a mina.

Intrare: înierbare
înierbare substantiv feminin
  • silabație: î-nier-, în-ier- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înierbare
  • ‑nierbare
  • înierbarea
  • ‑nierbarea
plural
  • înierbări
  • ‑nierbări
  • înierbările
  • ‑nierbările
genitiv-dativ singular
  • înierbări
  • ‑nierbări
  • înierbării
  • ‑nierbării
plural
  • înierbări
  • ‑nierbări
  • înierbărilor
  • ‑nierbărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înierba
  • silabație: î-nier-ba, în-ier-ba info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înierba
  • ‑nierba
  • înierbare
  • ‑nierbare
  • înierbat
  • ‑nierbat
  • înierbatu‑
  • ‑nierbatu‑
  • înierbând
  • ‑nierbând
  • înierbându‑
  • ‑nierbându‑
singular plural
  • înierbea
  • ‑nierbea
  • înierbați
  • ‑nierbați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înierbez
  • ‑nierbez
(să)
  • înierbez
  • ‑nierbez
  • înierbam
  • ‑nierbam
  • înierbai
  • ‑nierbai
  • înierbasem
  • ‑nierbasem
a II-a (tu)
  • înierbezi
  • ‑nierbezi
(să)
  • înierbezi
  • ‑nierbezi
  • înierbai
  • ‑nierbai
  • înierbași
  • ‑nierbași
  • înierbaseși
  • ‑nierbaseși
a III-a (el, ea)
  • înierbea
  • ‑nierbea
(să)
  • înierbeze
  • ‑nierbeze
  • înierba
  • ‑nierba
  • înierbă
  • ‑nierbă
  • înierbase
  • ‑nierbase
plural I (noi)
  • înierbăm
  • ‑nierbăm
(să)
  • înierbăm
  • ‑nierbăm
  • înierbam
  • ‑nierbam
  • înierbarăm
  • ‑nierbarăm
  • înierbaserăm
  • ‑nierbaserăm
  • înierbasem
  • ‑nierbasem
a II-a (voi)
  • înierbați
  • ‑nierbați
(să)
  • înierbați
  • ‑nierbați
  • înierbați
  • ‑nierbați
  • înierbarăți
  • ‑nierbarăți
  • înierbaserăți
  • ‑nierbaserăți
  • înierbaseți
  • ‑nierbaseți
a III-a (ei, ele)
  • înierbea
  • ‑nierbea
(să)
  • înierbeze
  • ‑nierbeze
  • înierbau
  • ‑nierbau
  • înierba
  • ‑nierba
  • înierbaseră
  • ‑nierbaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înierbare

  • 1. Acțiunea de a înierba și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98

etimologie:

  • vezi înierba
    surse: DEX '09 DEX '98

înierba înierbare înierbat

  • 1. A planta cu ierburi un teren sterp.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. învechit A pune într-un loc praf de pușcă, pentru a provoca o explozie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Înierbară și locul de la mănăstirea Radului-vodă, cu gînd ca să-i dea foc. ISPIRESCU, M. V. 30.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + iarbă
    surse: DEX '09 DEX '98