2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

îngăduit1 sn [At: DA / Pl: (rar) ~uri / E: îngădui] (Rar) 1-18 Îngăduire (1-18).

îngăduit2, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. I, 176 / Pl: ~iți, ~e / E: îngădui] (Înv) 1 Permis. 2 Admis. 3 Tolerat. 4 Lăsat liber. 5 (Reg; îs) Bou ~ Bou încet.

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni.

îngădui [At: PSALT. FIUR. 38/19 / Pzi: îngădui, (înv) ~esc / E: mg engedni] 1 vt A permite ceva. 2-3 vtrr (Pop) A (se) tolera (unul pe altul). 4 vrr (Pop; pex) A se înțelege bine unul cu altul. 5 vi (Înv) A nu opune rezistență. 6 vi A face concesii Si: a ceda. 7 vi (Înv) A împăca pe cineva cu altcineva. 8 vi (Înv; d. ger, vânt, ploaie) A se domoli. 9 vt (Înv) A nu lua în nume de rău. 10 vt (Înv) A ierta. 11 vt (Înv) A mângâia. 12 vt (D. datorii, termene de plată etc.) A amâna. 13 vi (Pop) A avea răbdare. 14 vt (Pop) A aștepta. 15 vi (Reg) A sta un timp într-un loc Si: a zăbovi. 16 vi (Pop) A nu fi pornit împotriva cuiva. 17 vi (Înv) A se stăpâni. 18 vr A fi mulțumit cu ceva. 19 vi (Rar) A ușura situația cuiva. 20 vi A uita tot ce este neplăcut. 21 vi A fi pe placul cuiva.

ÎNGĂDUÍ, îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A permite, a da voie, a încuviința, a lăsa, a admite, a tolera. Păsări uriașe pe aripele grele Îngăduie să steie și alte păsărele. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 178. N-aș îngădui un lucru care poate da pildă rea. NEGRUZZI, S. I 94. ◊ (Construit cu dativul) Nastasia i-a îngăduit lui bărbatu-său să se odihnească două ceasuri, pe urmă l-a chemat la treabă. GALAN, Z. R. 36. ◊ (Construit cu acuzativul) L-am îngăduit să stea la masă cu noi toți. VISSARION, B. 77. Însă viermele dorinții, Pururea neadormit, Nu îngăduie pe nimeni Să se creadă fericit. VLAHUȚĂ, O. A. 177. ♦ Refl. reciproc. (Popular) A se învoi unul cu altul, a se înțelege, a se tolera, a trăi în armonie. Sîntem între ai noștri și ne îngăduim. PAS, Z. II 76. Voinic tînăr, cal bătrîn, Greu se-ngăduie la drum. CREANGĂ, P. 193. 2. Intranz. A aștepta, a avea răbdare. Vă rog să îngăduiți o clipă, pînă ce aduc țuică și nițică pîine și slănină. SADOVEANU, M. C. 194. Peste o jumătate de ceas or da bucatele pe masă... Vă rog să îngăduiți. ALECSANDRI, T. I 218. ♦ Tranz. A păsui, a da răgaz. Dragă giupîne... mai îngădui-mă măcar vro două luni. ALECSANDRI, T. 1018. ♦ Tranz. (Regional) A zăbovi, a întîrzia. Dac-ar mai îngădui ploile patru-cinci zile, atunci tarlalele ar fi gata, arate și semănate. CAMILAR, TEM. 344. – Prez. ind. și: îngăduiesc (GALACTION, O. I 257, CREANGĂ, P. 272, PĂSCULESCU, L. P. 197).

A SE ÎNGĂDUÍ mă îngădui intranz. pop. A trăi în bună înțelegere; a se împăca (cu cineva). /<ung. engedni

A ÎNGĂDUÍ îngădui 1. tranz. 1) (acțiuni) A da voie (să se efectueze ori să aibă loc); a încuviința; a permite. 2) (construit cu dativul subiectului și urmat, de regulă, de un conjunctiv sau de un infinitiv) A-și da voie în mod conștient; a-și asuma dreptul; a-și permite. Își îngăduie să vorbească neîntrebat. 3) A lăsa pe altă dată. 4) A admite în mod conștient și tacit; a răbda; a suferi; a suporta; a tolera. 2. intranz. A-și reține dorința (de a face ceva); a răbda. /<ung. engedni

îngăduì v. 1. a avea răbdare, a păsui: îngădue până mâine; 2. a permite: e îngăduit fiecăruia; 3. a se învoi: voinic tânăr, cal bătrân, greu se îngădue la drum CR. [Ung. ENGEDNI].

îngắduĭ și -ĭésc, a v. tr. (ung. engedni). Permit: a îngădui să treacă cineva, cuĭva să treacă. V. intr. Aștept, tolerez: îngăduĭ pînă mîne. V. refl. Mă împac, mă învoĭesc: aceștĭ oamenĭ se îngăduĭe unu cu altu, unu pe altu, împreună, între eĭ. – Vechĭ și agắduĭ și agắdăĭ. V. pogodesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îngăduí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. îngắdui, 3 îngắduie, imperf. 3 sg. îngăduiá; conj. prez. 3 să îngắduie

îngăduí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. îngădui, 3 sg. și pl. îngăduie, imperf. 3 sg. îngăduiá

îngădui (ind. prez. 1 sg. îngădui, 3 sg. și pl. îngăduie)

îngăduesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

Îngăduit ≠ interzis, neîngăduit

ÎNGĂDUÍ vb. v. ierta, împăca, întârzia, înțelege, zăbovi.

ÎNGĂDUÍ vb. 1. v. aproba. 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. v. îndreptăți. 4. v. prilejui. 5. v. permite. 6. v. aștepta. 7. v. păsui. 8. v. permite.

ÎNGĂDUI vb. 1. a accepta, a admite, a aproba, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a (se) prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată la concurs postul vacant.) 2. a accepta, a admite, a concepe, a permite, a răbda, a suferi, a suporta, a tolera, (înv. și reg.) a pristăni, (înv.) a obicni, a volnici, (fig. fam.) a înghiți. (Nu pot ~ una ca asta.) 3. a autoriza, a îndreptăți, a justifica, a permite, (livr.) a îndritui, (înv. și fig.) a întemeia. (Această împrejurare ne ~ să tragem următoarele concluzii...) 4. a permite, a prilejui. (Adunarea a ~ un util schimb de experiență.) 5. a da, a permite. (Nu i-e ~ oricui să facă una ca asta!) 6. a aștepta, a permite. (~ o clipă!) 7. a amîna, a aștepta, a păsui. (Îl ~ cu plata datoriei.) 8. a cuteza, a îndrăzni, a-și permite. (Cum îți ~ una ca asta?)

îngădui vb. v. IERTA. ÎMPĂCA. ÎNTÎRZIA. ÎNȚELEGE. ZĂBOVI.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

îngăduí (îngắdui, îngăduít), vb.1. A permite, a lăsa. – 2. A admite, a accepta, a se învoi. – 3. A îndura, a suporta. – 4. A slăbi, a diminua, a domoli. – 5. A ierta, a absolvi, a scuti de (o pedeapsă). – 6. A aștepta, a avea răbdare. – 7. (Refl.) A se înțelege, a se avea bine. Mag. engedni (Cihac, II, 50; Tiktin; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. bg. din Trans. enieduva (Miklosich, Bulg., 121). – Der. îngăduială (var. îngăduință), s. f. (permisiune, voie; concesie; toleranță; cedare; răbdare; păsuire, răgaz); îngăduitor, adj. (tolerant, răbdător); neîngăduitor, adj. (intolerant); neîngăduință, s. f. (intoleranță).

arată toate definițiile

Intrare: îngăduit
îngăduit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îngăduit
  • ‑ngăduit
  • îngăduitul
  • îngăduitu‑
  • ‑ngăduitul
  • ‑ngăduitu‑
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduita
  • ‑ngăduita
plural
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
  • îngăduiții
  • ‑ngăduiții
  • îngăduite
  • ‑ngăduite
  • îngăduitele
  • ‑ngăduitele
genitiv-dativ singular
  • îngăduit
  • ‑ngăduit
  • îngăduitului
  • ‑ngăduitului
  • îngăduite
  • ‑ngăduite
  • îngăduitei
  • ‑ngăduitei
plural
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
  • îngăduiților
  • ‑ngăduiților
  • îngăduite
  • ‑ngăduite
  • îngăduitelor
  • ‑ngăduitelor
vocativ singular
plural
Intrare: îngădui
îngădui1 (1 -i) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
verb (VT343)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduire
  • ‑ngăduire
  • îngăduit
  • ‑ngăduit
  • îngăduitu‑
  • ‑ngăduitu‑
  • îngăduind
  • ‑ngăduind
  • îngăduindu‑
  • ‑ngăduindu‑
singular plural
  • îngăduie
  • ‑ngăduie
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngădui
  • ‑ngădui
(să)
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduiam
  • ‑ngăduiam
  • îngăduii
  • ‑ngăduii
  • îngăduisem
  • ‑ngăduisem
a II-a (tu)
  • îngădui
  • ‑ngădui
(să)
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduiai
  • ‑ngăduiai
  • îngăduiși
  • ‑ngăduiși
  • îngăduiseși
  • ‑ngăduiseși
a III-a (el, ea)
  • îngăduie
  • ‑ngăduie
(să)
  • îngăduie
  • ‑ngăduie
  • îngăduia
  • ‑ngăduia
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduise
  • ‑ngăduise
plural I (noi)
  • îngăduim
  • ‑ngăduim
(să)
  • îngăduim
  • ‑ngăduim
  • îngăduiam
  • ‑ngăduiam
  • îngăduirăm
  • ‑ngăduirăm
  • îngăduiserăm
  • ‑ngăduiserăm
  • îngăduisem
  • ‑ngăduisem
a II-a (voi)
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
(să)
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
  • îngăduiați
  • ‑ngăduiați
  • îngăduirăți
  • ‑ngăduirăți
  • îngăduiserăți
  • ‑ngăduiserăți
  • îngăduiseți
  • ‑ngăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • îngăduie
  • ‑ngăduie
(să)
  • îngăduie
  • ‑ngăduie
  • îngăduiau
  • ‑ngăduiau
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduiseră
  • ‑ngăduiseră
îngădui2 (1 -iesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduire
  • ‑ngăduire
  • îngăduit
  • ‑ngăduit
  • îngăduitu‑
  • ‑ngăduitu‑
  • îngăduind
  • ‑ngăduind
  • îngăduindu‑
  • ‑ngăduindu‑
singular plural
  • îngăduiește
  • ‑ngăduiește
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îngăduiesc
  • ‑ngăduiesc
(să)
  • îngăduiesc
  • ‑ngăduiesc
  • îngăduiam
  • ‑ngăduiam
  • îngăduii
  • ‑ngăduii
  • îngăduisem
  • ‑ngăduisem
a II-a (tu)
  • îngăduiești
  • ‑ngăduiești
(să)
  • îngăduiești
  • ‑ngăduiești
  • îngăduiai
  • ‑ngăduiai
  • îngăduiși
  • ‑ngăduiși
  • îngăduiseși
  • ‑ngăduiseși
a III-a (el, ea)
  • îngăduiește
  • ‑ngăduiește
(să)
  • îngăduiască
  • ‑ngăduiască
  • îngăduia
  • ‑ngăduia
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduise
  • ‑ngăduise
plural I (noi)
  • îngăduim
  • ‑ngăduim
(să)
  • îngăduim
  • ‑ngăduim
  • îngăduiam
  • ‑ngăduiam
  • îngăduirăm
  • ‑ngăduirăm
  • îngăduiserăm
  • ‑ngăduiserăm
  • îngăduisem
  • ‑ngăduisem
a II-a (voi)
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
(să)
  • îngăduiți
  • ‑ngăduiți
  • îngăduiați
  • ‑ngăduiați
  • îngăduirăți
  • ‑ngăduirăți
  • îngăduiserăți
  • ‑ngăduiserăți
  • îngăduiseți
  • ‑ngăduiseți
a III-a (ei, ele)
  • îngăduiesc
  • ‑ngăduiesc
(să)
  • îngăduiască
  • ‑ngăduiască
  • îngăduiau
  • ‑ngăduiau
  • îngădui
  • ‑ngădui
  • îngăduiseră
  • ‑ngăduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îngădui îngăduire îngăduit

  • 1. tranzitiv A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să...
    exemple
    • Păsări uriașe pe aripele grele Îngăduie să steie și alte păsărele. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 178.
      surse: DLRLC
    • N-aș îngădui un lucru care poate da pildă rea. NEGRUZZI, S. I 94.
      surse: DLRLC
    • Nastasia i-a îngăduit lui bărbatu-său să se odihnească două ceasuri, pe urmă l-a chemat la treabă. GALAN, Z. R. 36.
      surse: DLRLC
    • L-am îngăduit să stea la masă cu noi toți. VISSARION, B. 77.
      surse: DLRLC
    • Însă viermele dorinții, Pururea neadormit, Nu îngăduie pe nimeni Să se creadă fericit. VLAHUȚĂ, O. A. 177.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv intranzitiv popular A avea răbdare; a da răgaz.
    exemple
    • Vă rog să îngăduiți o clipă, pînă ce aduc țuică și nițică pîine și slănină. SADOVEANU, M. C. 194.
      surse: DLRLC
    • Peste o jumătate de ceas or da bucatele pe masă... Vă rog să îngăduiți. ALECSANDRI, T. I 218.
      surse: DLRLC
    • Dragă giupîne... mai îngădui-mă măcar vro două luni. ALECSANDRI, T. 1018.
      surse: DLRLC

etimologie: