2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie; furios, mânios. [Pr.: -ri-at] – V. înfuria.

înfuriat, ~ă a [At: NEGRUZZI, S. I, 108 / Pl: ~ați, ~e / E: înfuria] 1 Adus în stare de furie. 2 Cuprins de furie Si: furios, mânios.

ÎNFURIÁT, -Ă, înfuriați, -te, adj. Cuprins de furie, foarte mîniat. Tudorache, înfuriat, se repezi spre moșneag și începu să dea din mîini. DUNĂREANU, CH. 25. Poate vrun buhai înfuriat i-a veni de hac. CREANGĂ, P. 66. Înfuriat, ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii. NEGRUZZI, S. I 108. – Pronunțat: -ri-at.

*înfuriat, -ă adj. Plin de furie, iritat.

ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita. [Pr.: -ri-a] – În + furie.

înfuria vtr [At: ALECSANDRI, P. II, 36 / P: ~ri-a / Pzi: înfurii, (înv) ~iez / E: în +furie] 1-2 (A face pe cineva să fie sau) a fi cuprins de furie Si: a (se) enerva, a (se) irita, a (se) mânia.

ÎNFURIÁ, înfúrii, vb. I. Refl. A fi cuprins de furie, a se mînia tare, a-și ieși din fire. Se înfuriase și se apăra, congestionat. DUMITRIU, N. 111. S-a-nfuriat Și mi-a zgîriat, Zgîriat fața Și rupt cosița. TEODORESCU, P. P. 427. ♦ Tranz. A mînia, a scoate din sărite. – Pronunțat: -ri-a. - Prez. ind. și: (învechit) înfuriez (ALECSANDRI, P. III 36).

A SE ÎNFURIÁ mă înfúrii intranz. 1) A deveni foarte furios; a se mânia peste măsură. 2) A fi cuprins de furie; a fi foarte furios. /în + furie

A ÎNFURIÁ înfúrii tranz. A face să se înfurie. /în + furie

*înfuriĭ, a v. tr. (d. furie. Eŭ înfuriĭ, tu înfuriĭ). Umplu de furie, irit. V. refl. Mă umplu de furie, devin furios.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfuriá (a ~) (-ri-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 înfúrie (-ri-e), 1 pl. înfuriém; conj. prez. 3 să înfúrie; ger. înfuriínd (-ri-ind)

înfuriá vb. (sil. -ri-a), ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. înfúrii, 3 sg. și pl. înfúrie (sil. -ri-e), 1 pl. înfuriém; ger. înfuriínd (sil. -ri-ind)

înfuria (i-a) (ind. prez. 1 sg. înfurii, 1 pl. înfuriem, ger. înfuriind)

înfuriu, -furie 3 ind. și conj., -riam 1 imp., -riat prt., -riere inf. s.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFURIAT adj. furios, îndîrjit, întărîtat, înverșunat, mîniat, mînios, pornit, (livr.) obstinat, (pop.) îndrăcit, năbădăios, oțărît, (înv. și reg.) scîrbit, (reg.) năvîrlios, (înv., în Transilv.) firetic, (fam.) burzuluit, zborșit, (fig.) turbat. (Un om ~.)

ÎNFURIÁ vb. 1. a (se) mânia, (pop.) a (se) îndrăci, a (se) oțărî, (înv. și reg.) a (se) stârni, (prin Transilv.) a (se) rânzoi, (înv.) a (se) scârbi, a (se) urgisi, (fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (fig.) a (se) ardeia, a turba, (reg. fig.) a (se) scociorî. (S-a ~ cumplit pe ei.) 2. a (se) îndârji, a (se) întărâta, a (se) înverșuna. (Eșecul l-a ~.)

ÎNFURIA vb. 1. a (se) mînia, (pop.) a (se) îndrăci, a (se) oțărî, (înv. și reg.) a (se) stîrni, (prin Transilv.) a (se) rînzoi, (înv.) a (se) scîrbi, a (se) urgisi, (fam.) a (se) burzului, a (se) zborși, (fig.) a (se) ardeia, a turba, (reg. fig.) a (se) scociorî. (S-a ~ cumplit pe ei.) 2. a (se) îndîrji, a (se) întărîta, a (se) înverșuna. (Nu-l mai ~.)


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A ÎNFURIA a băga în boală / în boale, a-i da cu praftorița, a morcovi, a oftica, a scoate (pe cineva) din fire / din pepeni, a scoate din minți (pe cineva), a scoate (cuiva) peri albi, a șucări, a tăia (cuiva) pofta de ceva, a vârî (pe cineva) în boală / în draci / în groapă / în sperieți.

arată toate definițiile

Intrare: înfuriat
înfuriat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfuriat
  • ‑nfuriat
  • înfuriatul
  • înfuriatu‑
  • ‑nfuriatul
  • ‑nfuriatu‑
  • înfuria
  • ‑nfuria
  • înfuriata
  • ‑nfuriata
plural
  • înfuriați
  • ‑nfuriați
  • înfuriații
  • ‑nfuriații
  • înfuriate
  • ‑nfuriate
  • înfuriatele
  • ‑nfuriatele
genitiv-dativ singular
  • înfuriat
  • ‑nfuriat
  • înfuriatului
  • ‑nfuriatului
  • înfuriate
  • ‑nfuriate
  • înfuriatei
  • ‑nfuriatei
plural
  • înfuriați
  • ‑nfuriați
  • înfuriaților
  • ‑nfuriaților
  • înfuriate
  • ‑nfuriate
  • înfuriatelor
  • ‑nfuriatelor
vocativ singular
plural
Intrare: înfuria
  • silabație: în-fu-ri-a info
verb (VT103)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfuria
  • ‑nfuria
  • înfuriere
  • ‑nfuriere
  • înfuriat
  • ‑nfuriat
  • înfuriatu‑
  • ‑nfuriatu‑
  • înfuriind
  • ‑nfuriind
  • înfuriindu‑
  • ‑nfuriindu‑
singular plural
  • înfurie
  • ‑nfurie
  • înfuriați
  • ‑nfuriați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfurii
  • ‑nfurii
(să)
  • înfurii
  • ‑nfurii
  • înfuriam
  • ‑nfuriam
  • înfuriai
  • ‑nfuriai
  • înfuriasem
  • ‑nfuriasem
a II-a (tu)
  • înfurii
  • ‑nfurii
(să)
  • înfurii
  • ‑nfurii
  • înfuriai
  • ‑nfuriai
  • înfuriași
  • ‑nfuriași
  • înfuriaseși
  • ‑nfuriaseși
a III-a (el, ea)
  • înfurie
  • ‑nfurie
(să)
  • înfurie
  • ‑nfurie
  • înfuria
  • ‑nfuria
  • înfurie
  • ‑nfurie
  • înfuriase
  • ‑nfuriase
plural I (noi)
  • înfuriem
  • ‑nfuriem
(să)
  • înfuriem
  • ‑nfuriem
  • înfuriam
  • ‑nfuriam
  • înfuriarăm
  • ‑nfuriarăm
  • înfuriaserăm
  • ‑nfuriaserăm
  • înfuriasem
  • ‑nfuriasem
a II-a (voi)
  • înfuriați
  • ‑nfuriați
(să)
  • înfuriați
  • ‑nfuriați
  • înfuriați
  • ‑nfuriați
  • înfuriarăți
  • ‑nfuriarăți
  • înfuriaserăți
  • ‑nfuriaserăți
  • înfuriaseți
  • ‑nfuriaseți
a III-a (ei, ele)
  • înfurie
  • ‑nfurie
(să)
  • înfurie
  • ‑nfurie
  • înfuriau
  • ‑nfuriau
  • înfuria
  • ‑nfuria
  • înfuriaseră
  • ‑nfuriaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfuriat

  • 1. Cuprins de furie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: furios mânios attach_file 3 exemple
    exemple
    • Tudorache, înfuriat, se repezi spre moșneag și începu să dea din mîini. DUNĂREANU, CH. 25.
      surse: DLRLC
    • Poate vrun buhai înfuriat i-a veni de hac. CREANGĂ, P. 66.
      surse: DLRLC
    • Înfuriat, ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii. NEGRUZZI, S. I 108.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înfuria
    surse: DEX '09 DEX '98

înfuria înfuriat înfuriere

  • 1. A fi cuprins sau a face pe cineva să fie cuprins de furie; a (se) mânia, a (se) enerva, a (se) irita.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: enerva irita mânia attach_file 2 exemple
    exemple
    • Se înfuriase și se apăra, congestionat. DUMITRIU, N. 111.
      surse: DLRLC
    • S-a-nfuriat Și mi-a zgîriat, Zgîriat fața Și rupt cosița. TEODORESCU, P. P. 427.
      surse: DLRLC
  • comentariu învechit Prezent indicativ și: înfuriez.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • În + furie
    surse: DEX '09 DEX '98