2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.

ÎNFRẤNGERE, înfrângeri, s. f. Acțiunea de a înfrânge; învingere; (rar) călcare a legii. – V. înfrânge.

înfrângere sf [At: CORESI, EV. 19/32 / Pl: ~ri / E: înfrânge] 1 (Înv) Frângere. 2 (Nob) Pierdere a formei originare Si: înfrânt1 (2). 3 (Fig) Zdrobire a inimii Si: înfrânt1 (3). 4 (Rar) Încălcare a dispozițiilor unei legi, a unui regulament etc. Si: contravenție, înfrânt1 (4). 5 Nesocotire a voinței cuiva Si: înfrânt1 (5). 6 Curmare a unor greșeli, obiceiuri rele, cusururi, vicii Si: înfrânt1 (6). 7 (Înv) Căință. 8 Stăpânire a manifestărilor unei stări sufletești Si: înfrânt1 (8). 9 (Înv) Viață desfrânată Si: înfrânt1 (9), înfrântură (1). 10 (Înv; csnp) Suferință provocată de o boală cu transmitere sexuală Si: înfrânt1 (10). 11 Învingere în luptă Si: înfrânt1 12 (Fig) Învingere a rezistenței cuiva Si: înfrânt1 (12). 13 (Înv) Pierdere a unei bătălii Si: înfrânt1 (13). 14 (Înv) Revenire la sentimente mai bune Si: înfrânt1 (14). 15 (Înv) Smerenie. 16 (Înv) Seducere. modificată

înfrângere f. 1. pierderea unei bătălii mari; 2. infracțiune.

ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

ÎNFRẤNGE, înfrấng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a bate (în luptă). ♦ A-și stăpâni o anumită stare sufletească. ♦ (Rar) A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc. [Perf. s. înfrânsei, part. înfrânt] – Lat. infrangere.

înfrânge [At: CORESI, EV. 27/33 / Pzi: înfrâng / E: ml *infrangere] 1-2 vtr (Înv) A (se) frânge. 3-4 vtr (Nob) (A face să-și piardă sau) a-și pierde forma originară. 5 vt (Fig; d. inimă) A zdrobi. 6 vt (D. lege, ordin etc.) A încălca. 7 vt (Rar) A nesocoti voința cuiva. 8 vt (D. cusururi, greșeli, obiceiuri rele, vicii) A curma. 9 vt A-și stăpâni o anumită stare sufletească. 10 vt (Înv) A duce o viață destrăbălată. 11 vr (Înv) A suferi de o boală venerică. 12 vt (Fig) A învinge rezistența cuiva. 13 vt (Fig) A seduce. 14 vt A învinge în luptă. 15 vr (Înv) A se căi. 16 vr (Înv) A reveni la sentimente mai bune.

ÎNFRÎ́NGE, înfrî́ng, vb. III. Tranz. A învinge, a birui, a zdrobi (în lupte înarmate). S-a dovedit încă o dată că nu există forță în lume care să poată înfrînge popoare care și-au luat soarta în propriile lor mîini. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2773. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Îi ajutase asupra protivnicilor... de-i înfrînse. ISPIRESCU, L. 51. (Fig.) Galileu... înfrînt prin chinurile temniței, fu scos în fine la lumină. ODOBESCU, S. III 319. ◊ (Cu privire la abstracte) Strîngînd legăturile cu masele, sprijinindu-te pe mase, explicîndu-le sarcinile care stau în fața lor și mobilizîndu-le la luptă pentru rezolvarea lor, poți înfrînge orice greutate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2436. ♦ (Cu privire la stări sufletești) A înăbuși. Mai avea remușcări, însă reușea să și le înfrîngă. SAHIA, N. 109. Orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrînt încet-încet. EMINESCU, O. IV 253. ◊ Refl. pas. Deznădejdi, ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng. MACEDONSKI, O. I 200. ♦ (Cu privire la legi, dispoziții, ordine) A nesocoti, a încălca, a viola. A înfrînt dispozițiile legii. – Forme gramaticale: perf. s. înfrînsei, part. înfrînt..

ÎNFRÎ́NGERE, înfrîngeri, s. f.Acțiunea de a înfrînge. 1. Zdrobire, învingere. Vestea înfrîngerii lui Tomșa trecuse prin Iași ca furtuna de grindină. SADOVEANU, O. VII 155. Niciodată un cuvînt despre înfrîngere sau retragere. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. 2. Călcare, violare a legii. Înfrîngerea dispozițiilor legale.

ÎNFRÂNGE vb. tr. a învinge, a birui (în luptă). ◊ a-și stăpâni o stare de spirit. (< lat. infrangere)

A ÎNFRÂNGE înfrâng tranz. 1) A bate câștigând lupta. 2) A supune voinței sale. [Sil. în-frân-] /<lat. infrangere

înfrânge v. 1. a învinge cu totul: Traian a înfrânt pe Daci; 2. fig. a călca o lege, un ordin. [V. frânge].

înfrî́ng, -î́nt, a -nge v. tr. (lat. infringere [îld. infrángere], d. frángere, a frînge; it. infrángere și infrágnere, vfr. enfraindre, nfr. enfreindre). Înving de tot: Trăĭan ĭ-a înfrînt pe Dacĭ. Fig. Calc, violez o lege, un ordin, un tratat.

înfrî́ngere f. Învingere totală: după înfrîngerea Dacilor, Traĭan a prefăcut Dacia în provincie romană. Infracțiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfrấngere s. f., g.-d. art. înfrấngerii; pl. înfrấngeri

înfrângere s. f., g.-d. art. înfrângerii; pl. înfrângeri

înfrấnge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrấng, 1 pl. înfrấngem, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrấnserăm; part. înfrấnt

înfrânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. înfrâng, perf. s. 1 sg. înfrânséi, 1 pl. înfrânserăm; part. înfrânt


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFRÂNGERE s. v. căință, mustrare, părere de rău, pocăință, regret, remușcare.

ÎNFRÂNGERE s. 1. învingere, (înv.) poticală, risipă, spargere. (~ cotropitorilor.) 2. bătaie, eșec. (A suferit prima ~ într-un meci.)

Înfrângere ≠ biruință, izbândă, succes, triumf, victorie

ÎNFRÂNGE vb. v. căi, frânge, pocăi, regreta, rupe.

arată toate definițiile

Intrare: înfrângere
înfrângere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfrângere
  • ‑nfrângere
  • înfrângerea
  • ‑nfrângerea
plural
  • înfrângeri
  • ‑nfrângeri
  • înfrângerile
  • ‑nfrângerile
genitiv-dativ singular
  • înfrângeri
  • ‑nfrângeri
  • înfrângerii
  • ‑nfrângerii
plural
  • înfrângeri
  • ‑nfrângeri
  • înfrângerilor
  • ‑nfrângerilor
vocativ singular
plural
Intrare: înfrânge
verb (VT655)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfrânge
  • ‑nfrânge
  • înfrângere
  • ‑nfrângere
  • înfrânt
  • ‑nfrânt
  • înfrântu‑
  • ‑nfrântu‑
  • înfrângând
  • ‑nfrângând
  • înfrângându‑
  • ‑nfrângându‑
singular plural
  • înfrânge
  • ‑nfrânge
  • înfrângeți
  • ‑nfrângeți
  • înfrângeți-
  • ‑nfrângeți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfrâng
  • ‑nfrâng
(să)
  • înfrâng
  • ‑nfrâng
  • înfrângeam
  • ‑nfrângeam
  • înfrânsei
  • ‑nfrânsei
  • înfrânsesem
  • ‑nfrânsesem
a II-a (tu)
  • înfrângi
  • ‑nfrângi
(să)
  • înfrângi
  • ‑nfrângi
  • înfrângeai
  • ‑nfrângeai
  • înfrânseși
  • ‑nfrânseși
  • înfrânseseși
  • ‑nfrânseseși
a III-a (el, ea)
  • înfrânge
  • ‑nfrânge
(să)
  • înfrângă
  • ‑nfrângă
  • înfrângea
  • ‑nfrângea
  • înfrânse
  • ‑nfrânse
  • înfrânsese
  • ‑nfrânsese
plural I (noi)
  • înfrângem
  • ‑nfrângem
(să)
  • înfrângem
  • ‑nfrângem
  • înfrângeam
  • ‑nfrângeam
  • înfrânserăm
  • ‑nfrânserăm
  • înfrânseserăm
  • ‑nfrânseserăm
  • înfrânsesem
  • ‑nfrânsesem
a II-a (voi)
  • înfrângeți
  • ‑nfrângeți
(să)
  • înfrângeți
  • ‑nfrângeți
  • înfrângeați
  • ‑nfrângeați
  • înfrânserăți
  • ‑nfrânserăți
  • înfrânseserăți
  • ‑nfrânseserăți
  • înfrânseseți
  • ‑nfrânseseți
a III-a (ei, ele)
  • înfrâng
  • ‑nfrâng
(să)
  • înfrângă
  • ‑nfrângă
  • înfrângeau
  • ‑nfrângeau
  • înfrânseră
  • ‑nfrânseră
  • înfrânseseră
  • ‑nfrânseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfrângere

  • 1. Acțiunea de a înfrânge.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: zdrobire învingere attach_file 2 exemple
    exemple
    • Vestea înfrîngerii lui Tomșa trecuse prin Iași ca furtuna de grindină. SADOVEANU, O. VII 155.
      surse: DLRLC
    • Niciodată un cuvînt despre înfrîngere sau retragere. CAMIL PETRESCU, U. N. 419.
      surse: DLRLC
    • 1.1. rar Călcare, violare a legii.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Înfrângerea dispozițiilor legale.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înfrânge
    surse: DEX '09 DEX '98

înfrânge înfrângere înfrânt

  • 1. A învinge, a birui, a bate (în luptă).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: bate birui zdrobi învinge attach_file 5 exemple
    exemple
    • S-a dovedit încă o dată că nu există forță în lume care să poată înfrînge popoare care și-au luat soarta în propriile lor mîini. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2773.
      surse: DLRLC
    • Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154.
      surse: DLRLC
    • Îi ajutase asupra protivnicilor... de-i înfrînse. ISPIRESCU, L. 51.
      surse: DLRLC
    • figurat Galileu... înfrînt prin chinurile temniței, fu scos în fine la lumină. ODOBESCU, S. III 319.
      surse: DLRLC
    • Strîngînd legăturile cu masele, sprijinindu-te pe mase, explicîndu-le sarcinile care stau în fața lor și mobilizîndu-le la luptă pentru rezolvarea lor, poți înfrînge orice greutate. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2436.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A-și stăpâni o anumită stare sufletească.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC MDN '00 sinonime: înăbuși attach_file 3 exemple
      exemple
      • Mai avea remușcări, însă reușea să și le înfrîngă. SAHIA, N. 109.
        surse: DLRLC
      • Orice vis, orice dorinț-a mea Eu singur le-am înfrînt încet-încet. EMINESCU, O. IV 253.
        surse: DLRLC
      • reflexiv pasiv Deznădejdi, ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng. MACEDONSKI, O. I 200.
        surse: DLRLC
    • 1.2. rar A nesocoti voința cuiva, a călca o lege, o dispoziție etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: nesocoti viola încălca attach_file un exemplu
      exemple
      • A înfrânt dispozițiile legii.
        surse: DLRLC

etimologie: