2 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora; frică, spaimă; neliniște, tulburare, emoție. [Pr.: -fi-o-] – V. înfiora.

înfiorare sf [At: MARCOVICI, D. 280 / P: ~fi-o~ / Pl: ~rări / E: înfiora] 1-3 Simțire a unor fiori (de neliniște) (de spaimă sau) de emoție Si: înfiorat1 (1-3). 4 Mișcare ușoară Si: înfiorat1 (4). 5 (Mpp) Febră.

ÎNFIORÁRE, înfiorări, s. f. Faptul de a (se) înfiora. 1. Frică, spaimă, groază. Eu de crud am ieșit la războaie; pînă astăzi insă n-am simțit înfiorarea morții. SADOVEANU, O. VII 20. Atunci o înfiorare cuprinde pe fiul craiului. CREANGĂ, P. 192. Vîntul șuieră prin hornuri răspîndind înfiorare. ALECSANDRI, P. A. 112. Cine, cu înfiorare, nu-și aduce aminte de ei? NEGRUZZI, S. I 202. 2. Fig. Neliniște, tulburare, neastîmpăr. Înfiorarea vieții mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure, ca-n orice dimineață de vară. SADOVEANU, O. III 356. Unelte casnice de pace și arme ruginite de război istoriseau și ele cu o tainică înfiorare despre acești oameni care nu mai sînt. C. PETRESCU, R. DR. 42. – Pronunțat: -fi-o-.

înfiorare f. fior de spaimă, groază: poporul cu ’nfiorare la el se uita AL.

înfioráre f., pl. ărĭ. Mare groază: mă uit cu înfiorare.

ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-.Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

ÎNFIORÁ, înfiór, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa. 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura. 3. A (se) mișca ușor. [Pr.: -fi-o-.Prez. ind. și: înfioréz] – În + fior.

înfiora [At: BELDIMAN, N. P. II, 3 / P: ~fi-o~ / V: (cscj) ~ri, (reg) înhi~ / Pzi: ~rez, înfior / E: în- + fior] 1-2 vtr (A face ca cineva să fie cuprins sau) a fi cuprins de fiori Si: a (se) îngrozi, a (se) neliniști, a (se) speria. 3-4 vtr (A face pe cineva să sufere sau) a suferi o impresie adâncă Si: a (se) emoționa, a (se) tulbura. 5-6 vtr A (se) mișca ușor. 7 vr (Mpp; șîe a se ~ de friguri) A avea frisoane. 8 vi (Rar; fig) A tremura asemeni celui cuprins de frisoane.

ÎNFIORÁ, înfiorez și înfiór, vb. I. 1. Tranz. A face ca cineva să fie cuprins de fiori (de frică, de groază), a băga în fiori; a speria, a înfricoșa. El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorînd cu spada-i popoare numeroase. ALECSANDRI, P. A. 137. Vaietele... poporului... îl înfiorară de frică. BĂLCESCU, O. II 62. ◊ Fig. Furia poporului era sălbatică, strigătele de «moarte ucigașilor» înfiorau ulițele. CAMIL PETRESCU, O. II 477. Prin papura verde, prin țipirigul înflorit, strigătul păsărilor de baltă înfiora zarea. DUNĂREANU, CH. 210. ◊ Refl. Alei! oameni buni, zise cucoana înfiorîndu-se. CREANGĂ, P. 330. Iubirea de moșie e un zid, Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Bainzid! EMINESCU, O. I 147. Otravă! strigă ea înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162. 2. Refl. Fig. A suferi o impresie puternică, a se pătrunde de un sentiment adînc; a se tulbura, a se emoționa. M-am înfiorat de mulțămire. SADOVEANU, N. F. 173. Se înfiorau uneori, privind în apa limpede ca într-o oglindă fermecată. BART, E. 167. ◊ (Personificat) Codrii se înfiorează de atîta frumusețe. EMINESCU, O. I 142. ◊ Tranz. Primiră vestea cea bună cu sufletele înfiorate de bucurie. SADOVEANU, O. VII 113. O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. TOPÎRCEANU, B. 65. 3. Tranz. A face să se miște ușor, să tremure. Vîntul nopții înfioară Cetină și cetioară. DEȘLIU, M. 61. Înfiorate de vînt, umezite, pletele sale luciră în noapte argintiu, parcă pudrate de o pulbere de lumină. MIHALE, O. 365. Adierile înfioară frunzele abia simțite. C. PETRESCU, S. 17. ◊ Fig. Și gemet înfioară firea, Prelung și greu ca o furtună. GOGA, P. 25. ◊ Refl. Strălucirea dimineții se stînsese și luciul se înfiora tot mai prelung. SADOVEANU, N. F. 101. Avea uneori tresăriri mici și i se înfiorau nările. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 129. ◊ (Poetic) Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului de ziuă. CAMILAR, TEM. 144. – Pronunțat: -fi-o-.

A SE ÎNFIORÁ mă înfiór intranz. 1) A fi cuprins de fiori; a se speria tare; a se înspăimânta. 2) (despre corp sau părți ale lui) A se contracta involuntar sub acțiunea unei tensiuni nervoase; a se încrâncena; a se încreți. 3) fig. (despre frunze, iarbă, apă) A tremura ușor. /în + fior

A ÎNFIORÁ înfiór tranz. A face să se înfioare; a umple de fiori; a înspăimânta. [Sil. -fi-o-] /în + fior

înfiorà v. 1. a da fiori, a înfricoșa tare; 2. a simți fiori, a tremura de frică; 3. fig. mintea mi se înfioară AL.

înfiór și -éz, a v. tr. (d. fior). Fac să simtă fiorĭ: furia măriĭ îl înfiora. V. refl. Simt fiorĭ, mă umplu de mare groază: m’am înfiorat de adîncimea prăpăstiiĭ. Fig. Rar. Încrețesc o suprafață lină: pluta (undițeĭ) tremură și înfioară apa (Sadov. VR. 1920, 9, 365), apa se înfioară.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înfioráre (-fi-o-) s. f., g.-d. art. înfiorắrii; pl. înfiorắri

înfioráre s. f. (sil. -fi-o-), g.-d. art. înfiorării; pl. înfiorări

înfiorá (a ~) (-fi-o-) vb., ind. prez. 3 înfioáră

înfiorá vb. (sil. -fi-o-), ind. prez. 1 sg. înfioréz/înfiór, 3 sg. și pl. înfioáră


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNFIORÁRE s. 1. v. groază. 2. v. fior. 3. v. freamăt.

ÎNFIORARE s. 1. groază, încrîncenare, înfricoșare, îngrozire, înspăimîntare, oroare, spaimă, teroare, (înv. și pop.) oțărîre, (înv. și reg.) scîrbă, (reg.) înfricare, pălitură, (înv.) spăimîntare, spăimîntătură, (fig.) cutremur. (Simte o ~ teribilă.) 2. fior, (fig.) cutremur. (~ de groază.) 3. fior, freamăt. (O ~ trece prin mulțime.)

ÎNFIORÁ vb. 1. îngrozi. 2. tremura. 3. v. tresălta. 4. a fremăta, a palpita, a tremura. (Nările îi zvâcneau și i se ~.)

arată toate definițiile

Intrare: înfiorare
înfiorare substantiv feminin
  • silabație: în-fi-o- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfiorare
  • ‑nfiorare
  • înfiorarea
  • ‑nfiorarea
plural
  • înfiorări
  • ‑nfiorări
  • înfiorările
  • ‑nfiorările
genitiv-dativ singular
  • înfiorări
  • ‑nfiorări
  • înfiorării
  • ‑nfiorării
plural
  • înfiorări
  • ‑nfiorări
  • înfiorărilor
  • ‑nfiorărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înfiora
  • silabație: în-fi-o-ra info
verb (VT35)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfiorare
  • ‑nfiorare
  • înfiorat
  • ‑nfiorat
  • înfioratu‑
  • ‑nfioratu‑
  • înfiorând
  • ‑nfiorând
  • înfiorându‑
  • ‑nfiorându‑
singular plural
  • înfioa
  • ‑nfioa
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfior
  • ‑nfior
(să)
  • înfior
  • ‑nfior
  • înfioram
  • ‑nfioram
  • înfiorai
  • ‑nfiorai
  • înfiorasem
  • ‑nfiorasem
a II-a (tu)
  • înfiori
  • ‑nfiori
(să)
  • înfiori
  • ‑nfiori
  • înfiorai
  • ‑nfiorai
  • înfiorași
  • ‑nfiorași
  • înfioraseși
  • ‑nfioraseși
a III-a (el, ea)
  • înfioa
  • ‑nfioa
(să)
  • înfioare
  • ‑nfioare
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfioră
  • ‑nfioră
  • înfiorase
  • ‑nfiorase
plural I (noi)
  • înfiorăm
  • ‑nfiorăm
(să)
  • înfiorăm
  • ‑nfiorăm
  • înfioram
  • ‑nfioram
  • înfiorarăm
  • ‑nfiorarăm
  • înfioraserăm
  • ‑nfioraserăm
  • înfiorasem
  • ‑nfiorasem
a II-a (voi)
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
(să)
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
  • înfiorarăți
  • ‑nfiorarăți
  • înfioraserăți
  • ‑nfioraserăți
  • înfioraseți
  • ‑nfioraseți
a III-a (ei, ele)
  • înfioa
  • ‑nfioa
(să)
  • înfioare
  • ‑nfioare
  • înfiorau
  • ‑nfiorau
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfioraseră
  • ‑nfioraseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfiorare
  • ‑nfiorare
  • înfiorat
  • ‑nfiorat
  • înfioratu‑
  • ‑nfioratu‑
  • înfiorând
  • ‑nfiorând
  • înfiorându‑
  • ‑nfiorându‑
singular plural
  • înfiorea
  • ‑nfiorea
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfiorez
  • ‑nfiorez
(să)
  • înfiorez
  • ‑nfiorez
  • înfioram
  • ‑nfioram
  • înfiorai
  • ‑nfiorai
  • înfiorasem
  • ‑nfiorasem
a II-a (tu)
  • înfiorezi
  • ‑nfiorezi
(să)
  • înfiorezi
  • ‑nfiorezi
  • înfiorai
  • ‑nfiorai
  • înfiorași
  • ‑nfiorași
  • înfioraseși
  • ‑nfioraseși
a III-a (el, ea)
  • înfiorea
  • ‑nfiorea
(să)
  • înfioreze
  • ‑nfioreze
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfioră
  • ‑nfioră
  • înfiorase
  • ‑nfiorase
plural I (noi)
  • înfiorăm
  • ‑nfiorăm
(să)
  • înfiorăm
  • ‑nfiorăm
  • înfioram
  • ‑nfioram
  • înfiorarăm
  • ‑nfiorarăm
  • înfioraserăm
  • ‑nfioraserăm
  • înfiorasem
  • ‑nfiorasem
a II-a (voi)
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
(să)
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
  • înfiorați
  • ‑nfiorați
  • înfiorarăți
  • ‑nfiorarăți
  • înfioraserăți
  • ‑nfioraserăți
  • înfioraseți
  • ‑nfioraseți
a III-a (ei, ele)
  • înfiorea
  • ‑nfiorea
(să)
  • înfioreze
  • ‑nfioreze
  • înfiorau
  • ‑nfiorau
  • înfiora
  • ‑nfiora
  • înfioraseră
  • ‑nfioraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfiorare

  • exemple
    • Eu de crud am ieșit la războaie; pînă astăzi însă n-am simțit înfiorarea morții. SADOVEANU, O. VII 20.
      surse: DLRLC
    • Atunci o înfiorare cuprinde pe fiul craiului. CREANGĂ, P. 192.
      surse: DLRLC
    • Vîntul șuieră prin hornuri răspîndind înfiorare. ALECSANDRI, P. A. 112.
      surse: DLRLC
    • Cine, cu înfiorare, nu-și aduce aminte de ei? NEGRUZZI, S. I 202.
      surse: DLRLC
    • Înfiorarea vieții mărunte se strecura prin marginea aceasta de pădure, ca-n orice dimineață de vară. SADOVEANU, O. III 356.
      surse: DLRLC
    • Unelte casnice de pace și arme ruginite de război istoriseau și ele cu o tainică înfiorare despre acești oameni care nu mai sînt. C. PETRESCU, R. DR. 42.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi înfiora
    surse: DEX '09 DEX '98

înfiora înfiorare înfiorat

  • 1. A face ca cineva să fie cuprins sau a fi cuprins de fiori; a (se) speria, a (se) înfricoșa.
    exemple
    • El se văzu puternic, pe-un armăsar călare, Înfiorînd cu spada-i popoare numeroase. ALECSANDRI, P. A. 137.
      surse: DLRLC
    • Vaietele... poporului... îl înfiorară de frică. BĂLCESCU, O. II 62.
      surse: DLRLC
    • figurat Furia poporului era sălbatică, strigătele de «moarte ucigașilor» înfiorau ulițele. CAMIL PETRESCU, O. II 477.
      surse: DLRLC
    • figurat Prin papura verde, prin țipirigul înflorit, strigătul păsărilor de baltă înfiora zarea. DUNĂREANU, CH. 210.
      surse: DLRLC
    • Alei! oameni buni, zise cucoana înfiorîndu-se. CREANGĂ, P. 330.
      surse: DLRLC
    • Iubirea de moșie e un zid, Care nu se-nfiorează de-a ta spaimă, Bainzid! EMINESCU, O. I 147.
      surse: DLRLC
    • Otravă! strigă ea înfiorîndu-se. NEGRUZZI, S. I 162.
      surse: DLRLC
  • 2. A suferi sau a face pe cineva să sufere o impresie adâncă, a (se) pătrunde de un sentiment adânc; a (se) emoționa, a (se) tulbura.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: emoționa tulbura attach_file 5 exemple
    exemple
    • M-am înfiorat de mulțămire. SADOVEANU, N. F. 173.
      surse: DLRLC
    • Se înfiorau uneori, privind în apa limpede ca într-o oglindă fermecată. BART, E. 167.
      surse: DLRLC
    • personificat Codrii se înfiorează de atîta frumusețe. EMINESCU, O. I 142.
      surse: DLRLC
    • Primiră vestea cea bună cu sufletele înfiorate de bucurie. SADOVEANU, O. VII 113.
      surse: DLRLC
    • O șoaptă prinde să-nfioare Umila ta singurătate. TOPÎRCEANU, B. 65.
      surse: DLRLC
  • 3. A (se) mișca ușor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: mișca tremura attach_file 7 exemple
    exemple
    • Vîntul nopții înfioară Cetină și cetioară. DEȘLIU, M. 61.
      surse: DLRLC
    • Înfiorate de vînt, umezite, pletele sale luciră în noapte argintiu, parcă pudrate de o pulbere de lumină. MIHALE, O. 365.
      surse: DLRLC
    • Adierile înfioară frunzele abia simțite. C. PETRESCU, S. 17.
      surse: DLRLC
    • figurat Și gemet înfioară firea, Prelung și greu ca o furtună. GOGA, P. 25.
      surse: DLRLC
    • Strălucirea dimineții se stînsese și luciul se înfiora tot mai prelung. SADOVEANU, N. F. 101.
      surse: DLRLC
    • Avea uneori tresăriri mici și i se înfiorau nările. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 129.
      surse: DLRLC
    • poetic Pe ferestre se înfiora argintul luceafărului de ziuă. CAMILAR, TEM. 144.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + fior
    surse: DEX '09 DEX '98