4 intrări

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNFIERÁT1 s. n. Înfierare. – V. înfiera.

ÎNFIERÁT1 s. n. Înfierare. – V. înfiera.

ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

ÎNFIERÁT2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul roșu; (despre semne) aplicat cu fierul roșu. 2. Fig. Osândit în public; stigmatizat. 3. (Pop.) Îmbrăcat în fier; ferecat. – V. înfiera.

înfierat1 sn [At: PAMFILE, A. R. 22 / Pl: ~uri / E: înfiera2] 1-3 Înfierare (1-3). 4 Ferecare.

înfierat2, ~ă a [At: M. COSTIN, ap. DA / V: (reg) ~înher~ / Pl: ~ați, ~e / E: înfiera2] 1 (D. oameni, animale, arbori etc.) însemnat cu fierul roșu. 2 (D. pete, semne) Aplicat cu fierul roșu. 3 (Fig) Criticat cu severitate. 4 Condamnat în public Si: stigmatizat.

ÎNFIERÁT1 s. n. Înfierare. Înfieratul vitelor. – Pronunțat: -fie-.

ÎNFIERÁT 2, -Ă, înfierați, -te, adj. 1. (Despre animale) Însemnat cu fierul înroșit în foc; p. ext. (despre semne) aplicat cu fierul roșu. Aho, aho! Plugul bade cu 12 boi, Boi bourei, În coadă cudălbei, În frunte țintați, În coarne-nfierați. TEODORESCU, P. P. 143. ◊ Fig. Pata fărdelegii în fruntea-mi înfierată. ALECSANDRI, P. A. 172. 2. Fig. Osîndit în public, dezaprobat, stigmatizat. 3. Îmbrăcat în fier, ferecat. Car nou, bine ferecat, Plug ales și înfierat. SEVASTOS, N. 291. – Pronunțat: -fie-.

ÎNFIERÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A ÎNFIERA. 2) pop. rar Care este acoperit cu fier; ferecat. /v. a înfiera

ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

ÎNFIERÁ, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.

înfiera2 vt [At: DOSOFTEI, V. S. 60/2 / S și: înfera / V: (reg) înhera / Pzi: ~rez / E: în- + fier] 1 A însemna un condamnat, animal, un arbore cu fier înroșit. 2 (Fig) A condamna cu severitate. 3 A defăima în public. 4 (Rar; îf înfera) A îmbrăca sau a lega în fier Si: a fereca.

ÎNFIERÁ1, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A aplica pe corpul unui animal un fier înroșit în foc, pentru a-i face un semn distinctiv. (Refl. pas.) După două luni de la nașterea mînzului se înfierează... la șold. I. IONESCU, D. 534. ◊ (Cu privire la oameni, în special la sclavi) Să faci așa ca cei doi cumnați ai mei să nemerească la castel și, în schimbul laptelui de mistrețe, să primească să-mi fie robi și să-i înfierez. VISSARION, B. 66. Ea-l chemă la sine și, cu un fier ce l-a fost ars în foc, îl înfieră la mîna dreaptă. RETEGANUL, P. IV 37. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osîndi în public, a stigmatiza, a veșteji. [Bălcescu] a înfierat cu putere pe boierii cosmopoliți, fără patrie, turciți și franțuziți, după cum le dictau interesele. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540. – Pronunțat: -fie-.

ÎNFIERÁ2, pers. 3 înfierează, vb. I. Intranz. (Regional, despre barbă și despre mustăți) A începe să crească; a se ivi, a miji. Era un fecior cu mustața abia infierîndu-i. SADOVEANU, O. L. 94. Întorcea un zîmbet frumos ca de fată și abia începea să-i înfiereze mustăcioara. id. B. 58. – Pronunțat: -fie-.

A ÎNFIERÁ ~éz tranz. 1) (animale) A însemna cu un fier roșu; a marca printr-o danga; a dăngălui. ~ un mânz. 2) fig. (persoane, fapte etc.) A condamna în mod public; a osândi; a stigmatiza; a blama. /în + fier

ÎNFIERA vb. (Mold.; despre mustață) A miji. Pînă ajunge omul la vîrsta de 17 ani, adecă pînă înceape (cum să dzice) a înfiera musteață, tot copil să cheamă. CD 1698, 40v; cf. CD 1770, 50v. Variante: înfera (CD 1770, 50v). Etimologie: lat. *infilare.

înfierà v. a însemna cu un fier ars: a înfiera un cal; 2. fig. a defăima, a dezonora.

înferéz (est) și înfĭeréz (vest) v. tr. (d. fer, fĭer). Stampilez cu feru înroșit în foc, pun dangaŭa. Fig. Stigmatizez, aplic stampila infamiiĭ. V. și înfir.

înfír și -éz, a v. tr. (d. fir. V. răsfir). Cos prost. Ornez o haĭnă cu fir. V. intr. Încep a apărea (cîte un fir), mijesc: mustața îĭ înfira. – În nord (ca v. intr.) și a înfera, înfĭera, pop. înhera, (pin confuziune cu a înfiera d. fĭer).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arată toate definițiile

Intrare: înfierat (adj.)
înfierat1 (adj.) adjectiv
  • silabație: în-fie-rat info
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfierat
  • ‑nfierat
  • înfieratul
  • înfieratu‑
  • ‑nfieratul
  • ‑nfieratu‑
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfierata
  • ‑nfierata
plural
  • înfierați
  • ‑nfierați
  • înfierații
  • ‑nfierații
  • înfierate
  • ‑nfierate
  • înfieratele
  • ‑nfieratele
genitiv-dativ singular
  • înfierat
  • ‑nfierat
  • înfieratului
  • ‑nfieratului
  • înfierate
  • ‑nfierate
  • înfieratei
  • ‑nfieratei
plural
  • înfierați
  • ‑nfierați
  • înfieraților
  • ‑nfieraților
  • înfierate
  • ‑nfierate
  • înfieratelor
  • ‑nfieratelor
vocativ singular
plural
Intrare: înfierat (s.n.)
  • silabație: în-fie-rat info
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înfierat
  • ‑nfierat
  • înfieratul
  • înfieratu‑
  • ‑nfieratul
  • ‑nfieratu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • înfierat
  • ‑nfierat
  • înfieratului
  • ‑nfieratului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: înfiera (marca, condamna)
  • silabație: în-fie-ra info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfierare
  • ‑nfierare
  • înfierat
  • ‑nfierat
  • înfieratu‑
  • ‑nfieratu‑
  • înfierând
  • ‑nfierând
  • înfierându‑
  • ‑nfierându‑
singular plural
  • înfierea
  • ‑nfierea
  • înfierați
  • ‑nfierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfierez
  • ‑nfierez
(să)
  • înfierez
  • ‑nfierez
  • înfieram
  • ‑nfieram
  • înfierai
  • ‑nfierai
  • înfierasem
  • ‑nfierasem
a II-a (tu)
  • înfierezi
  • ‑nfierezi
(să)
  • înfierezi
  • ‑nfierezi
  • înfierai
  • ‑nfierai
  • înfierași
  • ‑nfierași
  • înfieraseși
  • ‑nfieraseși
a III-a (el, ea)
  • înfierea
  • ‑nfierea
(să)
  • înfiereze
  • ‑nfiereze
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfieră
  • ‑nfieră
  • înfierase
  • ‑nfierase
plural I (noi)
  • înfierăm
  • ‑nfierăm
(să)
  • înfierăm
  • ‑nfierăm
  • înfieram
  • ‑nfieram
  • înfierarăm
  • ‑nfierarăm
  • înfieraserăm
  • ‑nfieraserăm
  • înfierasem
  • ‑nfierasem
a II-a (voi)
  • înfierați
  • ‑nfierați
(să)
  • înfierați
  • ‑nfierați
  • înfierați
  • ‑nfierați
  • înfierarăți
  • ‑nfierarăți
  • înfieraserăți
  • ‑nfieraserăți
  • înfieraseți
  • ‑nfieraseți
a III-a (ei, ele)
  • înfierea
  • ‑nfierea
(să)
  • înfiereze
  • ‑nfiereze
  • înfierau
  • ‑nfierau
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfieraseră
  • ‑nfieraseră
Intrare: înfiera (miji)
  • silabație: în-fie-ra info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfierare
  • ‑nfierare
  • înfierat
  • ‑nfierat
  • înfieratu‑
  • ‑nfieratu‑
  • înfierând
  • ‑nfierând
  • înfierându‑
  • ‑nfierându‑
singular plural
  • înfierea
  • ‑nfierea
  • înfierați
  • ‑nfierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înfierez
  • ‑nfierez
(să)
  • înfierez
  • ‑nfierez
  • înfieram
  • ‑nfieram
  • înfierai
  • ‑nfierai
  • înfierasem
  • ‑nfierasem
a II-a (tu)
  • înfierezi
  • ‑nfierezi
(să)
  • înfierezi
  • ‑nfierezi
  • înfierai
  • ‑nfierai
  • înfierași
  • ‑nfierași
  • înfieraseși
  • ‑nfieraseși
a III-a (el, ea)
  • înfierea
  • ‑nfierea
(să)
  • înfiereze
  • ‑nfiereze
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfieră
  • ‑nfieră
  • înfierase
  • ‑nfierase
plural I (noi)
  • înfierăm
  • ‑nfierăm
(să)
  • înfierăm
  • ‑nfierăm
  • înfieram
  • ‑nfieram
  • înfierarăm
  • ‑nfierarăm
  • înfieraserăm
  • ‑nfieraserăm
  • înfierasem
  • ‑nfierasem
a II-a (voi)
  • înfierați
  • ‑nfierați
(să)
  • înfierați
  • ‑nfierați
  • înfierați
  • ‑nfierați
  • înfierarăți
  • ‑nfierarăți
  • înfieraserăți
  • ‑nfieraserăți
  • înfieraseți
  • ‑nfieraseți
a III-a (ei, ele)
  • înfierea
  • ‑nfierea
(să)
  • înfiereze
  • ‑nfiereze
  • înfierau
  • ‑nfierau
  • înfiera
  • ‑nfiera
  • înfieraseră
  • ‑nfieraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înfierat (adj.)

etimologie:

  • vezi înfiera
    surse: DEX '09 NODEX

înfierat (s.n.)

etimologie:

  • vezi înfiera
    surse: DEX '09 DEX '98

înfiera (marca, condamna) înfierare tranzitiv

  • 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: însemna (nota) attach_file 3 exemple
    exemple
    • reflexiv pasiv După două luni de la nașterea mînzului se înfierează... la șold. I. IONESCU, D. 534.
      surse: DLRLC
    • Să faci așa ca cei doi cumnați ai mei să nemerească la castel și, în schimbul laptelui de mistrețe, să primească să-mi fie robi și să-i înfierez. VISSARION, B. 66.
      surse: DLRLC
    • Ea-l chemă la sine și, cu un fier ce l-a fost ars în foc, îl înfieră la mîna dreaptă. RETEGANUL, P. IV 37.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat A condamna cu toată severitatea, a osândi în public.
    exemple
    • [Bălcescu] a înfierat cu putere pe boierii cosmopoliți, fără patrie, turciți și franțuziți, după cum le dictau interesele. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + fier
    surse: DEX '09 DEX '98

înfiera (miji) intranzitiv unipersonal

  • 1. regional (Despre barbă și despre mustăți) A începe să crească; a se ivi.
    exemple
    • Era un fecior cu mustața abia infierîndu-i. SADOVEANU, O. L. 94.
      surse: DLRLC
    • Întorcea un zîmbet frumos ca de fată și abia începea să-i înfiereze mustăcioara. SADOVEANU, B. 58.
      surse: DLRLC

etimologie: