3 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma.

ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare; călăuzire. ♦ Indicație, directivă, sfat. – V. îndruma.

îndrumare sf [At: LEG. EC. PL. 74 / Pl: ~mări / E: îndruma] 1 (Șfg) Îndreptare (15). 2 Dirijare către o anumită țintă. 3 Plecare la drum. 4 Povățuire a cuiva într-un domeniu, în viață. 5 Indicație.

ÎNDRUMÁRE, îndrumări, s. f. Acțiunea de a (se) îndruma; îndreptare, dirijare, directivă, povață, sfat. Broșura cuprinde trei prelegeri ținute în cadrul cursurilor de îndrumare a corpului didactic. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 12/1. Dă-mi unele îndrumări. RETEGANUL, P. II 43.

ÎNDRUMÁ, îndrúm, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrumez] – În + drum.

ÎNDRUMÁR, îndrumare, s. n. Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar.

îndruma [At: TOMA, C. V. 25 / V: (înv; cscj) ~mi / Pzi: îndrum, ~mez / E: în + drum] 1 vt A arăta cuiva drumul, îndreptându-l în direcția potrivită Si: a călăuzi. 2 vr (Reg) A se îndrepta spre o țintă. 3 vr (Reg) A pleca la drum. 4 vr A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. 5 vt (Fig) A sfătui.

îndrumar sn [At: VITNER, CR. 13 / Pl: ~e / E: îndruma + -ar] (Rar) Îndrumător

ÎNDRUMÁ, îndrumez, vb. I. Tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită; a călăuzi. ♦ Refl. (Reg.) A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață. [Prez. ind. și: îndrúm] – În + drum.

ÎNDRUMÁR s. n. (Rar) Îndrumător. – Îndruma + suf. -ar.

ÎNDRUMÁ, îndrumez, vb. I. 1. Tranz. A pune (pe cineva) pe drumul bun, a îndrepta în direcția potrivită, a arăta calea de urmat; a călăuzi. Partidul Comunist Romîn, călăuzit în activitatea sa de teoria marxist-leninistă, și-a luat asupra sa sarcina să îndrumeze clasa muncitoare și întregul popor pe calea înfăptuirii unei societăți în care să dispară exploatarea omului de către om. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 10. Lenin l-a îndrumat și l-a ajutat pe Gorki în crearea operelor sale literare. STANCU, U.R.S.S. 25. M-au îndrumat la dumneata. RETEGANUL, P. V 65. 2. Refl. A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum, a porni. Acolo era frontul, către care se îndruma contingentul. SADOVEANU, M. C. 95. ◊ Fig. Ceilalți călăreți străini... se îndrumau pe căile negre ale întîmplării. SADOVEANU, N. P. 119. – Prez. ind. și: îndrúm.

A ÎNDRUMÁ ~éz tranz. 1) A orienta indicând direcția necesară; a îndrepta. 2) A susține cu sfaturi, cu recomandări; a învăța; a sfătui; a povățui. ~ pe calea cea bună. [Și îndrum] /în + drum

ÎNDRUMÁR ~e n. Carte ce cuprinde o colecție de norme, reguli și recomandări practice într-un anumit domeniu; călăuză; îndreptar; ghid. /a îndruma + suf. ~ar

îndrumà v. a arăta drumul, a pune pe cale.

îndruméz v. tr. Pun pe drum, arăt drumu, îndrept pe calea cea bună (saŭ rea).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumắrii; pl. îndrumắri

îndrumáre s. f., g.-d. art. îndrumării; pl. îndrumări

îndrumá (a ~) vb., ind. prez. 3 îndrúmă

!îndrumár s. n., pl. îndrumáre

îndrumá vb., ind. prez. 1 sg. îndruméz/îndrúm, 3 sg. și pl. îndrumeáză/îndrúmă, perf. s. 1 sg. îndrumái

arată toate definițiile

Intrare: îndrumare
îndrumare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndrumare
  • ‑ndrumare
  • îndrumarea
  • ‑ndrumarea
plural
  • îndrumări
  • ‑ndrumări
  • îndrumările
  • ‑ndrumările
genitiv-dativ singular
  • îndrumări
  • ‑ndrumări
  • îndrumării
  • ‑ndrumării
plural
  • îndrumări
  • ‑ndrumări
  • îndrumărilor
  • ‑ndrumărilor
vocativ singular
plural
Intrare: îndruma
îndruma1 (1 -m) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
verb (VT1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndruma
  • ‑ndruma
  • îndrumare
  • ‑ndrumare
  • îndrumat
  • ‑ndrumat
  • îndrumatu‑
  • ‑ndrumatu‑
  • îndrumând
  • ‑ndrumând
  • îndrumându‑
  • ‑ndrumându‑
singular plural
  • îndru
  • ‑ndru
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndrum
  • ‑ndrum
(să)
  • îndrum
  • ‑ndrum
  • îndrumam
  • ‑ndrumam
  • îndrumai
  • ‑ndrumai
  • îndrumasem
  • ‑ndrumasem
a II-a (tu)
  • îndrumi
  • ‑ndrumi
(să)
  • îndrumi
  • ‑ndrumi
  • îndrumai
  • ‑ndrumai
  • îndrumași
  • ‑ndrumași
  • îndrumaseși
  • ‑ndrumaseși
a III-a (el, ea)
  • îndru
  • ‑ndru
(să)
  • îndrume
  • ‑ndrume
  • îndruma
  • ‑ndruma
  • îndrumă
  • ‑ndrumă
  • îndrumase
  • ‑ndrumase
plural I (noi)
  • îndrumăm
  • ‑ndrumăm
(să)
  • îndrumăm
  • ‑ndrumăm
  • îndrumam
  • ‑ndrumam
  • îndrumarăm
  • ‑ndrumarăm
  • îndrumaserăm
  • ‑ndrumaserăm
  • îndrumasem
  • ‑ndrumasem
a II-a (voi)
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
(să)
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
  • îndrumarăți
  • ‑ndrumarăți
  • îndrumaserăți
  • ‑ndrumaserăți
  • îndrumaseți
  • ‑ndrumaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndru
  • ‑ndru
(să)
  • îndrume
  • ‑ndrume
  • îndrumau
  • ‑ndrumau
  • îndruma
  • ‑ndruma
  • îndrumaseră
  • ‑ndrumaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • îndruma
  • ‑ndruma
  • îndrumare
  • ‑ndrumare
  • îndrumat
  • ‑ndrumat
  • îndrumatu‑
  • ‑ndrumatu‑
  • îndrumând
  • ‑ndrumând
  • îndrumându‑
  • ‑ndrumându‑
singular plural
  • îndrumea
  • ‑ndrumea
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • îndrumez
  • ‑ndrumez
(să)
  • îndrumez
  • ‑ndrumez
  • îndrumam
  • ‑ndrumam
  • îndrumai
  • ‑ndrumai
  • îndrumasem
  • ‑ndrumasem
a II-a (tu)
  • îndrumezi
  • ‑ndrumezi
(să)
  • îndrumezi
  • ‑ndrumezi
  • îndrumai
  • ‑ndrumai
  • îndrumași
  • ‑ndrumași
  • îndrumaseși
  • ‑ndrumaseși
a III-a (el, ea)
  • îndrumea
  • ‑ndrumea
(să)
  • îndrumeze
  • ‑ndrumeze
  • îndruma
  • ‑ndruma
  • îndrumă
  • ‑ndrumă
  • îndrumase
  • ‑ndrumase
plural I (noi)
  • îndrumăm
  • ‑ndrumăm
(să)
  • îndrumăm
  • ‑ndrumăm
  • îndrumam
  • ‑ndrumam
  • îndrumarăm
  • ‑ndrumarăm
  • îndrumaserăm
  • ‑ndrumaserăm
  • îndrumasem
  • ‑ndrumasem
a II-a (voi)
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
(să)
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
  • îndrumați
  • ‑ndrumați
  • îndrumarăți
  • ‑ndrumarăți
  • îndrumaserăți
  • ‑ndrumaserăți
  • îndrumaseți
  • ‑ndrumaseți
a III-a (ei, ele)
  • îndrumea
  • ‑ndrumea
(să)
  • îndrumeze
  • ‑ndrumeze
  • îndrumau
  • ‑ndrumau
  • îndruma
  • ‑ndruma
  • îndrumaseră
  • ‑ndrumaseră
Intrare: îndrumar
îndrumar substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • îndrumar
  • ‑ndrumar
  • îndrumarul
  • îndrumaru‑
  • ‑ndrumarul
  • ‑ndrumaru‑
plural
  • îndrumare
  • ‑ndrumare
  • îndrumarele
  • ‑ndrumarele
genitiv-dativ singular
  • îndrumar
  • ‑ndrumar
  • îndrumarului
  • ‑ndrumarului
plural
  • îndrumare
  • ‑ndrumare
  • îndrumarelor
  • ‑ndrumarelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

îndrumare

etimologie:

  • vezi îndruma
    surse: DEX '98 DEX '09

îndruma îndrumare

  • 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcția potrivită.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: călăuzi îndrepta antonime: dezorienta attach_file un exemplu
    exemple
    • M-au îndrumat la dumneata. RETEGANUL, P. V 65.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv regional A se îndrepta spre o țintă, a pleca la drum.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: porni attach_file 2 exemple
      exemple
      • Acolo era frontul, către care se îndruma contingentul. SADOVEANU, M. C. 95.
        surse: DLRLC
      • figurat Ceilalți călăreți străini... se îndrumau pe căile negre ale întîmplării. SADOVEANU, N. P. 119.
        surse: DLRLC
  • 2. A călăuzi pe cineva într-un domeniu, în viață.
    exemple
    • Partidul Comunist Romîn, călăuzit în activitatea sa de teoria marxist-leninistă, și-a luat asupra sa sarcina să îndrumeze clasa muncitoare și întregul popor pe calea înfăptuirii unei societăți în care să dispară exploatarea omului de către om. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 10.
      surse: DLRLC
    • Lenin l-a îndrumat și l-a ajutat pe Gorki în crearea operelor sale literare. STANCU, U.R.S.S. 25.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + drum
    surse: DEX '98 DEX '09

îndrumar

etimologie:

  • Îndruma + sufix -ar.
    surse: DEX '98 DEX '09