2 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința.

ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; înștiințare; (concr.) aviz, scrisoare care conține o înștiințare. – V. încunoștința.

încunoștințare sf [At: DA ms / Pl: ări / E: încunoștința] (Înv) 1 Aducere la cunoștință Si: comunicare, informare. 2 Avertisment. 3 Notificare.

ÎNCUNOȘTINȚÁRE, încunoștințări, s. f. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei; aducere la cunoștință, înștiințare, informare, comunicare. Încunoștințarea publicului prin afișe.Această insultă ar trece sub tăcere, dacă ea nu ar fi pentru mine o încunoștințare că tu suferi. BOLINTINEANU, O. 454. ♦ (Concretizat) Aviz, scrisoare care conține o înștiințare. A primit o încunoștințare de la poștă.

ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut; a înștiința, a comunica ceva. – În + cunoștință.

încunoștința vt [At: ALECSANDRI, ap. TDRG / Pzi: ez / E: în- + cunoștință] (Înv) A face cunoscut Si: a comunica, a vesti, (înv) a încunoaște.

înștiințare sf [At: (a. 1757) CR. II, 53/19 / Pl: ări / E: înștiința] 1 Știre. 2 Informație. 3 Anunț. 4 Încunoștințare. 5 (Ccr) Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc. Si: adresă, notă.

ÎNCUNOȘTINȚÁ, încunoștințez, vb. I. Tranz. A face cunoscut, a aduce la cunoștință, a înștiința, a comunica. Direcția teatrului încunoștințează publicul că spectacolul se amînă.

înștiințáre f. Acțiunea de a înștiința. Anunț, știre, informațiune. – Fals încunoștiințare.

înștiințéz v. tr. (în și știință. V. încunoștiințez). Anunț, aduc orĭ trimet știre, informez: înștiințez pe cineva de ceva. – Fals încunoștiințez (un cuv. noŭ amestecat din cunoștință și înștiințez).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințắrii; pl. încunoștințắri

încunoștințáre s. f., g.-d. art. încunoștințării; pl. încunoștințări

încunoștințá (a ~) vb., ind. prez. 3 încunoștințeáză

încunoștințá vb., ind. prez. 1 sg. încunoștințéz, 3 sg. și pl. încunoștințeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNCUNOȘTINȚÁRE s. 1. v. informare. 2. anunțare, înștiințare, vestire, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 3. v. comunicare.

ÎNCUNOȘTINȚARE s. 1. anunțare, informare, înștiințare, vestire. (~ cuiva despre ceva.) 2. anunțare, înștiințare, vestire, (înv.) publicare, publicație, publicuire. (~ a ceva făcută cuiva.) 3. (concr.) anunț, aviz, comunicare, înștiințare, mesaj. (A primit acasă o ~.)

ÎNCUNOȘTINȚÁ vb. 1. v. informa. 2. v. comunica. 3. a anunța, a înștiința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.)

ÎNCUNOȘTINȚA vb. 1. a anunța, a aviza, a informa, a înștiința, a vesti. (A ~ pe cineva despre ceva.) 2. a anunța, a comunica, a informa, a înștiința, a vesti, (rar) a semnaliza, (Transilv. și Ban.) a știrici. (Vă ~ că trebuie să fiți prezenți.) 3. a anunța, a înștiința, a vesti, (înv.) a publica, a publicarisi, a publicălui, a publicui. (A ~ ceva cuiva.)

Intrare: încunoștințare
încunoștințare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încunoștințare
  • ‑ncunoștințare
  • încunoștințarea
  • ‑ncunoștințarea
plural
  • încunoștințări
  • ‑ncunoștințări
  • încunoștințările
  • ‑ncunoștințările
genitiv-dativ singular
  • încunoștințări
  • ‑ncunoștințări
  • încunoștințării
  • ‑ncunoștințării
plural
  • încunoștințări
  • ‑ncunoștințări
  • încunoștințărilor
  • ‑ncunoștințărilor
vocativ singular
plural
Intrare: încunoștința
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încunoștința
  • ‑ncunoștința
  • încunoștințare
  • ‑ncunoștințare
  • încunoștințat
  • ‑ncunoștințat
  • încunoștințatu‑
  • ‑ncunoștințatu‑
  • încunoștințând
  • ‑ncunoștințând
  • încunoștințându‑
  • ‑ncunoștințându‑
singular plural
  • încunoștințea
  • ‑ncunoștințea
  • încunoștințați
  • ‑ncunoștințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încunoștințez
  • ‑ncunoștințez
(să)
  • încunoștințez
  • ‑ncunoștințez
  • încunoștințam
  • ‑ncunoștințam
  • încunoștințai
  • ‑ncunoștințai
  • încunoștințasem
  • ‑ncunoștințasem
a II-a (tu)
  • încunoștințezi
  • ‑ncunoștințezi
(să)
  • încunoștințezi
  • ‑ncunoștințezi
  • încunoștințai
  • ‑ncunoștințai
  • încunoștințași
  • ‑ncunoștințași
  • încunoștințaseși
  • ‑ncunoștințaseși
a III-a (el, ea)
  • încunoștințea
  • ‑ncunoștințea
(să)
  • încunoștințeze
  • ‑ncunoștințeze
  • încunoștința
  • ‑ncunoștința
  • încunoștință
  • ‑ncunoștință
  • încunoștințase
  • ‑ncunoștințase
plural I (noi)
  • încunoștințăm
  • ‑ncunoștințăm
(să)
  • încunoștințăm
  • ‑ncunoștințăm
  • încunoștințam
  • ‑ncunoștințam
  • încunoștințarăm
  • ‑ncunoștințarăm
  • încunoștințaserăm
  • ‑ncunoștințaserăm
  • încunoștințasem
  • ‑ncunoștințasem
a II-a (voi)
  • încunoștințați
  • ‑ncunoștințați
(să)
  • încunoștințați
  • ‑ncunoștințați
  • încunoștințați
  • ‑ncunoștințați
  • încunoștințarăți
  • ‑ncunoștințarăți
  • încunoștințaserăți
  • ‑ncunoștințaserăți
  • încunoștințaseți
  • ‑ncunoștințaseți
a III-a (ei, ele)
  • încunoștințea
  • ‑ncunoștințea
(să)
  • încunoștințeze
  • ‑ncunoștințeze
  • încunoștințau
  • ‑ncunoștințau
  • încunoștința
  • ‑ncunoștința
  • încunoștințaseră
  • ‑ncunoștințaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încunoștințare

  • 1. Acțiunea de a încunoștința și rezultatul ei.
    exemple
    • Încunoștințarea publicului prin afișe.
      surse: DLRLC
    • Această insultă ar trece sub tăcere, dacă ea nu ar fi pentru mine o încunoștințare că tu suferi. BOLINTINEANU, O. 454.
      surse: DLRLC
    • 1.1. concretizat Aviz, scrisoare care conține o înștiințare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • A primit o încunoștințare de la poștă.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi încunoștința
    surse: DEX '98 DEX '09

încunoștința încunoștințare

etimologie:

  • În + cunoștință
    surse: DEX '98 DEX '09