3 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

încrezut, ~ă [At: LB / Pl: ~uți, ~e / E: încrede] 1 a (Îrg) Care a fost lăsat în seama cuiva cu toată încrederea Si: încredințat (8). 2 a (Îrg) În care se poate pune toată nădejdea. 3 a Sigur. 4 a Devotat. 5 a Fidel. 6-7 smf, a (Prt) (Persoană) care are o încredere nejustificată în sine. 8-9 smf, a (Persoană) care are o părere foarte bună despre sine Si: arogant. 10 a (Îrg) Plăcut.

ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj. Care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

ÎNCREZÚT, -Ă, încrezuți, -te, adj. (Despre oameni) Care se crede prea mult, care are o idee prea bună despre sine; îngîmfat, înfumurat. Bouarul era bogat, și acum se făcuse leneș și cam încrezut. SLAVICI, N. I 50. Era foarte încrezută în frumsețea sa. RETEGANUL, P. IV 3.

*încrezút adj. m., s. m. pl. încrezúți; adj. f., s. f. încrezútă, pl. încrezúte

ÎNCREZÚT adj. v. îngâmfat.

ÎNCREZÚT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; mândru; fudul; falnic; semeț; măreț; îngâmfat; înfumurat. /v. a (se) încrede

încrezút, -ă adj. Care se crede mult, îngînfat, înfumurat. V. crezut și închipuit.

încrede [At: CORESI, EV. 276/23 / Pzi: încred, (înv) încrez / Cj: 3 să ~eadă, (înv) să ~ea / E: în- + crede] 1 vt (Îvr) A socoti că cineva este drept. 2-3 vr A se încredința (4-5). 4 vr A se bizui pe cineva sau pe ceva Si: a conta, a se încredința 5 vr A da cuiva crezare Si: a se încredința (7). 6-8 vt (Îvp) A încredința (1-3). 9-10 vr A pune temei (pe cinstea sau) pe sinceritatea cuiva Si: (înv) a se încredincioșa (1-2). 11-12 vtr (Rar) A se încredința (13-14). 13 vtf (Înv) A face pe cineva să treacă la altă religie Si: a converti, (înv) a încredincioșa (3). 14-15 vr (Pop) A avea încredere (prea mare) în forțele proprii. 16 vr (Pop) A se fuduli.

ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva. ♦ (Pop.) A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli. ♦ A crede spusele cuiva, a da crezare. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A încredința ceva cuiva. – În + crede.

ÎNCRÉDE, încréd, vb. III. 1. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau, mai ales, introduse prin prep. «în») A crede, a avea încredere în cineva, a se bizui pe cineva, a se lăsa în nădejdea cuiva; a conta pe cineva. Încrede-te lui, cum te-ai încrezut în mine! ISPIRESCU, L. 21. Cutezătorul ce se încredea perfidelor unde. EMINESCU, N. 33. ♦ (Mai ales în construcții negative) A crede spusele cuiva, a da crezare, a-i veni cuiva să creadă. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. ALECSANDRI, T. II 129. 2. Tranz. (Învechit, azi în poezie) A da sau a lăsa ceva cu toată încrederea în seama cuiva; a încredința cuiva ceva. De-o fi, bade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil – de-o fi cu bine – Ți-l dau ție Să mi-l crești! COȘBUC, P. I 203. Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. ◊ Refl. (Poetic) Barca se-ncrede în sînul mării, Luna-ntr-al nopții car zburător. ALECSANDRI, O. 149.

!încréde (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încréde, 1 pl. ne încrédem, imperf. 3 sg. se încredeá, perf. s. 3 sg. se încrezú; conj. prez. 3 se încreádă; ger. încrezấndu-se; part. încrezút corectată

ÎNCRÉDE vb. v. asigura, da, încredința, înmâna, întinde, preda, remite, transmite.

ÎNCRÉDE vb. 1. v. bizui. 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini. (Te poți ~ în mine!) 3. v. crede. 4. v. îngâmfa.

A SE ÎNCRÉDE mă încréd intranz. 1) A avea (toată) nădejdea. Mă încred în tine. 2) (mai ales în construcții negative) A crede pe deplin spuselor; a da crezare. 3) A avea o părere exagerată despre sine; a se supraevalua. /în + a crede

încrede v. a se lăsa în buna credința altuia, a-și pune credința în: încrede-te în el.

încréd, -crezút, a -créde v. tr. (d. cred). Încredințez, predaŭ (Vechĭ). V. refl. Am încredere, mă sprijin pe credința (fidelitatea) altuĭa: mă încred în cineva (saŭ cuĭva).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÎNCREZUT adj. fudul, grandoman, infatuat, înfumurat, îngîmfat, megaloman, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?)

încréde vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încréd, imperf. 3 sg. încredeá; conj. prez. 3 sg. și pl. încreádă; part. încrezút

arată toate definițiile

Intrare: încrezut (adj.)
încrezut1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încrezut
  • ‑ncrezut
  • încrezutul
  • încrezutu‑
  • ‑ncrezutul
  • ‑ncrezutu‑
  • încrezu
  • ‑ncrezu
  • încrezuta
  • ‑ncrezuta
plural
  • încrezuți
  • ‑ncrezuți
  • încrezuții
  • ‑ncrezuții
  • încrezute
  • ‑ncrezute
  • încrezutele
  • ‑ncrezutele
genitiv-dativ singular
  • încrezut
  • ‑ncrezut
  • încrezutului
  • ‑ncrezutului
  • încrezute
  • ‑ncrezute
  • încrezutei
  • ‑ncrezutei
plural
  • încrezuți
  • ‑ncrezuți
  • încrezuților
  • ‑ncrezuților
  • încrezute
  • ‑ncrezute
  • încrezutelor
  • ‑ncrezutelor
vocativ singular
plural
Intrare: încrezut (s.m.)
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • încrezut
  • ‑ncrezut
  • încrezutul
  • încrezutu‑
  • ‑ncrezutul
  • ‑ncrezutu‑
plural
  • încrezuți
  • ‑ncrezuți
  • încrezuții
  • ‑ncrezuții
genitiv-dativ singular
  • încrezut
  • ‑ncrezut
  • încrezutului
  • ‑ncrezutului
plural
  • încrezuți
  • ‑ncrezuți
  • încrezuților
  • ‑ncrezuților
vocativ singular
  • încrezutule
  • ‑ncrezutule
  • încrezute
  • ‑ncrezute
plural
  • încrezuților
  • ‑ncrezuților
Intrare: încrede
verb (VT607)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încrede
  • ‑ncrede
  • încredere
  • ‑ncredere
  • încrezut
  • ‑ncrezut
  • încrezutu‑
  • ‑ncrezutu‑
  • încrezând
  • ‑ncrezând
  • încrezându‑
  • ‑ncrezându‑
singular plural
  • încrezi
  • ‑ncrezi
  • încrede-
  • ‑ncrede-
  • încredeți
  • ‑ncredeți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încred
  • ‑ncred
  • încrez
  • ‑ncrez
(să)
  • încred
  • ‑ncred
  • încrez
  • ‑ncrez
  • încredeam
  • ‑ncredeam
  • încrezui
  • ‑ncrezui
  • încrezusem
  • ‑ncrezusem
a II-a (tu)
  • încrezi
  • ‑ncrezi
(să)
  • încrezi
  • ‑ncrezi
  • încredeai
  • ‑ncredeai
  • încrezuși
  • ‑ncrezuși
  • încrezuseși
  • ‑ncrezuseși
a III-a (el, ea)
  • încrede
  • ‑ncrede
(să)
  • încrea
  • ‑ncrea
  • încrea
  • ‑ncrea
  • încredea
  • ‑ncredea
  • încrezu
  • ‑ncrezu
  • încrezuse
  • ‑ncrezuse
plural I (noi)
  • încredem
  • ‑ncredem
(să)
  • încredem
  • ‑ncredem
  • încredeam
  • ‑ncredeam
  • încrezurăm
  • ‑ncrezurăm
  • încrezuserăm
  • ‑ncrezuserăm
  • încrezusem
  • ‑ncrezusem
a II-a (voi)
  • încredeți
  • ‑ncredeți
(să)
  • încredeți
  • ‑ncredeți
  • încredeați
  • ‑ncredeați
  • încrezurăți
  • ‑ncrezurăți
  • încrezuserăți
  • ‑ncrezuserăți
  • încrezuseți
  • ‑ncrezuseți
a III-a (ei, ele)
  • încred
  • ‑ncred
(să)
  • încrea
  • ‑ncrea
  • încrea
  • ‑ncrea
  • încredeau
  • ‑ncredeau
  • încrezu
  • ‑ncrezu
  • încrezuseră
  • ‑ncrezuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

încrede încredere

  • 1. reflexiv A pune temei pe cinstea, pe sinceritatea cuiva; a se bizui, a conta pe cineva sau pe ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: bizui conta 2 exemple
    exemple
    • Încrede-te lui, cum te-ai încrezut în mine! ISPIRESCU, L. 21.
      surse: DLRLC
    • Cutezătorul ce se încredea perfidelor unde. EMINESCU, N. 33.
      surse: DLRLC
    • 1.1. popular A avea încredere prea mare în sine; a se fuduli.
      surse: DEX '09 DEX '98 sinonime: fuduli supraevalua
    • 1.2. A crede spusele cuiva, a da crezare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: crede 2 exemple
      exemple
      • I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84.
        surse: DLRLC
      • Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. ALECSANDRI, T. II 129.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv învechit popular A încredința ceva cuiva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încredința 3 exemple
    exemple
    • De-o fi, bade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil – de-o fi cu bine – Ți-l dau ție Să mi-l crești! COȘBUC, P. I 203.
      surse: DLRLC
    • Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179.
      surse: DLRLC
    • reflexiv poetic Barca se-ncrede în sînul mării, Luna-ntr-al nopții car zburător. ALECSANDRI, O. 149.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + crede
    surse: DEX '98 DEX '09

încrezut, -ă încrezut (2) încrezută

  • 1. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine.
    exemple
    • Bouarul era bogat, și acum se făcuse leneș și cam încrezut. SLAVICI, N. I 50.
      surse: DLRLC
    • Era foarte încrezută în frumsețea sa. RETEGANUL, P. IV 3.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi încrede
    surse: DEX '98 DEX '09