ÎNCREZUT, -Ă, încrezuți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

încrezut, ~ă [At: LB / Pl: ~uți, ~e / E: încrede] 1 a (Îrg) Care a fost lăsat în seama cuiva cu toată încrederea Si: încredințat (8). 2 a (Îrg) În care se poate pune toată nădejdea. 3 a Sigur. 4 a Devotat. 5 a Fidel. 6-7 smf, a (Prt) (Persoană) care are o încredere nejustificată în sine. 8-9 smf, a (Persoană) care are o părere foarte bună despre sine Si: arogant. 10 a (Îrg) Plăcut.

ÎNCREZUT, -Ă, încrezuți, -te, adj. Care are o idee foarte bună despre sine; îngâmfat, înfumurat, închipuit, fudul. – V. încrede.

ÎNCREZUT, -Ă, încrezuți, -te, adj. (Despre oameni) Care se crede prea mult, care are o idee prea bună despre sine; îngîmfat, înfumurat. Bouarul era bogat, și acum se făcuse leneș și cam încrezut. SLAVICI, N. I 50. Era foarte încrezută în frumsețea sa. RETEGANUL, P. IV 3.

ÎNCREZUT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care are o părere exagerată despre calitățile sale; plin de sine; mândru; fudul; falnic; semeț; măreț; îngâmfat; înfumurat. /v. a (se) încrede

încrezút, -ă adj. Care se crede mult, îngînfat, înfumurat. V. crezut și închipuit.

încrede [At: CORESI, EV. 276/23 / Pzi: încred, (înv) încrez / Cj: 3 să ~eadă, (înv) să ~ează / E: în- + crede] 1 vt (Îvr) A socoti că cineva este drept. 2-3 vr A se încredința (4-5). 4 vr A se bizui pe cineva sau pe ceva Si: a conta, a se încredința 5 vr A da cuiva crezare Si: a se încredința (7). 6-8 vt (Îvp) A încredința (1-3). 9-10 vr A pune temei (pe cinstea sau) pe sinceritatea cuiva Si: (înv) a se încredincioșa (1-2). 11-12 vtr (Rar) A se încredința (13-14). 13 vtf (Înv) A face pe cineva să treacă la altă religie Si: a converti, (înv) a încredincioșa (3). 14-15 vr (Pop) A avea încredere (prea mare) în forțele proprii. 16 vr (Pop) A se fuduli.

ÎNCREDE, încred, vb. III. 1. Refl. (Urmat de determinări în dativ sau, mai ales, introduse prin prep. «în») A crede, a avea încredere în cineva, a se bizui pe cineva, a se lăsa în nădejdea cuiva; a conta pe cineva. Încrede-te lui, cum te-ai încrezut în mine! ISPIRESCU, L. 21. Cutezătorul ce se încredea perfidelor unde. EMINESCU, N. 33. ♦ (Mai ales în construcții negative) A crede spusele cuiva, a da crezare, a-i veni cuiva să creadă. I se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred. ALECSANDRI, T. II 129. 2. Tranz. (Învechit, azi în poezie) A da sau a lăsa ceva cu toată încrederea în seama cuiva; a încredința cuiva ceva. De-o fi, bade, să ghicești, Îți încred o bogăție: Leagăn am să fac din tine, Și-un copil – de-o fi cu bine – Ți-l dau ție Să mi-l crești! COȘBUC, P. I 203. Ridică ochii. Vede Luceafărul. Și-ncetișor Dorințele-i încrede. EMINESCU, O. I 179. ◊ Refl. (Poetic) Barca se-ncrede în sînul mării, Luna-ntr-al nopții car zburător. ALECSANDRI, O. 149.

A SE ÎNCREDE mă încred intranz. 1) A avea (toată) nădejdea. Mă încred în tine. 2) (mai ales în construcții negative) A crede pe deplin spuselor; a da crezare. 3) A avea o părere exagerată despre sine; a se supraevalua. /în + a crede

încrede v. a se lăsa în buna credința altuia, a-și pune credința în: încrede-te în el.

încréd, -crezút, a -créde v. tr. (d. cred). Încredințez, predaŭ (Vechĭ). V. refl. Am încredere, mă sprijin pe credința (fidelitatea) altuĭa: mă încred în cineva (saŭ cuĭva).

încrezut adj. m., s. m., pl. încrezuți; adj. f., s. f. încrezută, pl. încrezute

*încrezut adj. m., s. m. pl. încrezuți; adj. f., s. f. încrezută, pl. încrezute

încrede (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă încred, 2 sg. te încrezi, 3 sg. se încrede, perf. s. 1 sg. mă încrezui, m.m.c.p. 1 pl. ne încrezuserăm; conj. prez. 1 sg. să mă încred, 3 să se încreadă; imper. 2 sg. afirm. încrede-te; ger. încrezându-mă; part. încrezut

!încrede (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se încrede, 1 pl. ne încredem, imperf. 3 sg. se încredea, perf. s. 3 sg. se încrezu; conj. prez. 3 să se încreadă; ger. încrezându-se; part. încrezut corectat(ă)

încrede vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. încred, imperf. 3 sg. încredea; conj. prez. 3 sg. și pl. încreadă; part. încrezut

încred, -zui 1 aor.

ÎNCREZUT adj. v. îngâmfat.

ÎNCREZUT adj. fudul, grandoman, infatuat, înfumurat, îngîmfat, megaloman, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, țanțoș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?)

Încrezut ≠ modest

ÎNCREDE vb. v. asigura, da, încredința, înmâna, întinde, preda, remite, transmite.

ÎNCREDE vb. 1. v. bizui. 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini. (Te poți ~ în mine!) 3. v. crede. 4. v. îngâmfa.

încrede vb. v. ASIGURA. DA. ÎNCREDINȚA. ÎNMÎNA. ÎNTINDE. PREDA. REMITE. TRANSMITE.

ÎNCREDE vb. 1. a se baza, a se bizui, a conta, a se fundamenta, a se întemeia, a se sprijini, (înv. și reg.) a se nădăi, (înv.) a se așeza, a se încredința, a se încumeta, a nădăjdui, a se semeți, a se stărui, (fig.) a miza, a se rezema. (Pe ce se ~ el?) 2. a se baza, a se bizui, a conta, a se lăsa, a se sprijini. (Te poți ~ în mine!) 3. a crede. (Mă ~ în tine!)

Nimium ne crede colori (lat. „Nu te încrede prea mult în culori”) – emistih al lui Vergiliu (Egloga a II-a, vers. 17). Poetul spune prin gura păstorului Corydon: „De ce oare n-am iubit-o pe Menalca, deși pielea ei neagră n-are strălucirea pielii tale! O, dar nu te mîndri prea mult cu culoarea ta (bineînțeles: albeața pielii tale – n.n.). Zvîrlim alba (floare) de mălin și-n schimb culegem negrul hiacint”. Sensul expresiei este: nu te încrede în aparențe. LIT.